Articolul 1
Obiectul (1) Prezenta decizie stabilește normele interne privind depunerea arhivelor istorice ale Curții de Justiție a Uniunii Europene la Arhivele istorice ale Uniunii Europene (Institutul Universitar European). (2) Prezenta decizie este completată de reglementările Curții de Justiție, ale Tribunalului și ale Tribunalului Funcției Publice referitoare la modalitățile de conservare și de deschidere către public a documentelor deținute de aceste instanțe în cadrul funcțiilor lor jurisdicționale și de decizia grefierului Curții de Justiție a Uniunii Europene privind modalitățile de conservare și de deschidere către public a documentelor deținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în exercitarea funcțiilor sale administrative.