Recitale
(1) Punctul 12 din partea A din anexa III la Directiva 2000/29/CE prevede o interdicție generală în ceea ce privește introducerea în Uniune a tuberculilor din specia Solanum L. și a hibrizilor lor, alții decât cei specificați la punctele 10 și 11 din respectiva parte A, inclusiv a tuberculilor de Solanum tuberosum L., originari din țări terțe. Interdicția respectivă nu se aplică țărilor terțe europene recunoscute ca fiind indemne de Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus (Spieckerman și Kotthoff) Davis et al. (denumit în continuare „organismul”).
(2) Din informațiile referitoare la campaniile de anchete din 2011, 2012 și 2013, precum și dintr-un raport cu privire la ancheta din 2014 furnizate de către Bosnia și Herțegovina și din informațiile colectate în timpul unui audit efectuat în această țară de către Oficiul Alimentar și Veterinar în martie și aprilie 2014, reiese că organismul nu este prezent în Bosnia și Herțegovina și că această țară a luat măsuri subsecvente satisfăcătoare ca răspuns la recomandările din raportul final de audit al Oficiului Alimentar și Veterinar.
(3) Prin urmare, este adecvat să se recunoască Bosnia și Herțegovina ca fiind indemnă de acest organism.
(4) Prezenta decizie nu aduce atingere niciunei constatări ulterioare care ar putea atesta prezența organismului în Bosnia și Herțegovina.
(5) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,