Începe proba gratuită

Decizie 2015/1073 · CELEX 32015D1073

Decizia (UE) 2015/1073 a Comisiei din 9 ianuarie 2015 privind ajutoarele de stat SA.35888 (2013/C) (ex 2013/NN) SA.37220 (2014/C) (ex 2013/NN) SA.38225 (2014/C) (ex 2013/NN) puse în aplicare de Cipru în favoarea societății Cyprus Airways (Public) Ltd [notificată cu numărul C(2014) 9362] (Numai textul în limba engleză este autentic)Text cu relevanță pentru SEE

Data act
09.01.2015
Intrare in vigoare
08.07.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_179_R_0003
Status
In vigoare
ajutor de stat ajutor pentru restructurare economică Cipru controlul ajutorului de stat întreprindere în dificultate rambursarea ajutoarelor transport aerian

Articolul 1

Procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din tratat, inițiată la 6 martie 2013 în legătură cu eventuala compensație ex gratia acordată de Cipru în favoarea societății Cyprus Airways, a devenit lipsită de obiect, întrucât Cipru a abandonat măsura. Procedura este închisă.

Articolul 2

Ajutorul de stat în valoare de cel puțin 6 6 0 99 317,94 EUR, care rezultă din suma de 31,33 milioane EUR reprezentând participarea statului la majorarea de capital, din suma de 34,5 milioane EUR reprezentând împrumut care constituie ajutor pentru salvare și din suma de 2 69 317,94 EUR reprezentând ajutor pentru formare, acordat în mod ilegal de către Cipru în favoarea societății Cyprus Airways, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din tratat, este incompatibil cu piața internă.

Articolul 3

Orice ajutor de stat în plus față de sumele menționate la articolul 2, pe care Cipru l-a acordat sau ar putea intenționa să îl acorde societății Cyprus Airways în cadrul măsurii 4, este incompatibil cu piața internă.

Articolul 4

(1) Cipru recuperează de la beneficiar ajutorul incompatibil menționat la articolul 2. De asemenea, Cipru recuperează de la beneficiar orice ajutor suplimentar menționat la articolul 3. (2) Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la data recuperării lor efective. (3) Dobânda se calculează ca dobândă compusă, în conformitate cu dispozițiile capitolului V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (41) și ale Regulamentului (CE) nr. 271/2008 al Comisiei (42) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004. (4) În ceea ce privește măsura 4, Cipru informează Comisia dacă a acordat vreo sumă suplimentară față de sumele menționate la articolul 2 în cadrul măsurii în cauză și informează, de asemenea, Comisia cu privire la sumele exacte acordate și cu privire la datele la care au fost acordate sumele respective. (5) În ceea ce privește măsura 5, Cipru informează Comisia cu privire la datele la care au fost acordate sumele individuale. (6) Cipru anulează măsura 4 și toate plățile restante aferente ajutorului menționat la articolele 2 și 3, începând de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 5

(1) Recuperarea ajutorului menționat la articolele 2 și 3 este imediată și efectivă. (2) Cipru are obligația de a se asigura că prezenta decizie este pusă în aplicare în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 6

(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Cipru pune la dispoziția Comisiei următoarele informații: (a) informații necesare în conformitate cu articolul 4 alineatele (4) și (5); (b) suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) care urmează să fie recuperată de la beneficiar (43); (c) o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie; (d) documente justificative care demonstrează că beneficiarul a primit ordinul de restituire a ajutorului. (2) Cipru informează Comisia cu privire la progresele înregistrate ca urmare a măsurilor naționale adoptate în vederea punerii în aplicare a prezentei decizii, până la recuperarea completă a ajutorului menționat la articolele 2 și 3. Cipru transmite fără întârziere, la simpla solicitare a Comisiei, informații referitoare la măsurile deja întreprinse și la cele prevăzute în vederea respectării prezentei decizii. De asemenea, Cipru furnizează informații detaliate privind cuantumurile ajutorului și ale dobânzilor de recuperare care au fost deja recuperate de la beneficiar.

Articolul 7

Prezenta decizie se adresează Republicii Cipru.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.