Recitale
(1) Decizia de punere în aplicare 2014/88/UE a Comisiei (2) a fost adoptată ca urmare a unui număr mare de notificări emise către Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) din cauza prezenței unei game largi de tulpini de Salmonella, inclusiv de Salmonella typhimurium, descoperite în produsele alimentare. Această tulpină este al doilea cel mai raportat serotip la om și a fost descoperită cu prevalență ridicată în produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel („Piper betle”, cunoscut în general sub denumirea de „frunze de paan” sau „betel quid”) din Bangladesh. Începând din 2011, Regatul Unit a raportat câteva focare de intoxicare cu Salmonella provocată de frunzele de betel. În plus, este probabil ca numărul de cazuri să fie subraportat în Uniune.
(2) În consecință, Decizia de punere în aplicare 2014/88/UE interzice până la 31 iulie 2014 importul în Uniune de produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel din Bangladesh.
(3) Decizia de punere în aplicare 2014/510/UE a Comisiei (3) a prelungit perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare 2014/88/UE până la 30 iunie 2015.
(4) Planul de acțiune transmis de către Bangladesh în mai 2015 este incomplet și nu există garanții privind aplicarea efectivă a acestuia și asigurarea respectării lui. Interdicția autoimpusă privind exportul de frunze de betel introdusă de Bangladesh în mai 2013 rămâne în vigoare. Cu toate acestea, nu s-a dovedit a fi pe deplin eficace și, de la adoptarea sa, au fost raportate la RASFF 25 de cazuri de tentative de import de frunze de betel în Uniune. Prin urmare, nu se poate concluziona că garanțiile furnizate de Bangladesh sunt suficiente pentru a face față riscurilor grave pentru sănătatea umană. Măsurile de urgență stabilite prin Decizia de punere în aplicare 2014/88/UE ar trebui, așadar, să rămână în vigoare.
(5) Prin urmare, perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare 2014/88/UE ar trebui să fie prelungită din nou.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,