Începe proba gratuită

Decizie 2014/88 · CELEX 32014D0088

2014/88/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 13 februarie 2014 de suspendare temporară a importurilor din Bangladesh de produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel ( „Piper betle” ) [notificată cu numărul C(2014) 794] Text cu relevanță pentru SEE

Data act
13.02.2014
Intrare in vigoare
14.02.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_045_R_0034_01
Status
Inactiv
alimente Bangladesh cultura plantelor import (UE) inspecție sanitară restricție de import riscuri de sănătate siguranță alimentară

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 stabilește principiile generale care reglementează produsele alimentare în general și siguranța acestora în special, la nivelul Uniunii și la nivel național. Acesta prevede măsuri de urgență care trebuie luate de Comisie în cazul în care există dovezi că produsele alimentare importate dintr-o țară terță sunt susceptibile de a constitui un risc grav pentru sănătatea umană.

(2) Din octombrie 2011, 142 de notificări au fost transmise în Sistemul rapid de alertă pentru alimente și furaje din cauza prezenței unei game largi de tulpini patogene de salmonelă în produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel („Piper betle”, cunoscut în general sub denumirea de „paan”) originare sau expediate din Bangladesh.

(3) Bangladesh a informat Comisia că, începând cu noiembrie 2012, au fost interzise toate exporturile de frunze de betel până la introducerea unui program pentru exportul de frunze de betel lipsite de microorganisme patogene.

(4) Oficiul Alimentar și Veterinar (OAV) al Direcției Generale Sănătate și Consumatori a Comisiei a efectuat un audit în Bangladesh în perioada 30 ianuarie-7 februarie 2013, în scopul de a evalua sistemul de controale oficiale la exportul de plante către Uniune. Acesta a constatat că programul pentru exportul de frunze de betel lipsite de microorganisme patogene era încă în curs de elaborare. Auditul a concluzionat că existau deficiențe în fiecare etapă a regimului de export și, în special, în etapa de inspecție anterioară exportului. Inspecția anterioară exportului este esențială pentru a garanta că doar frunzele de betel care respectă acest program sunt exportate către Uniune.

(5) În pofida măsurilor introduse de Bangladesh și a măsurilor pe care le-a luat împotriva exportatorilor neconformi, frunzele de betel continuă să fie exportate către Uniune din Bangladesh și există în continuare un număr mare de alerte rapide.

(6) Acest nivel ridicat de contaminare prezintă un risc grav pentru sănătatea umană. Prin urmare, este oportun să se suspende importurile în Uniune de produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel din țara terță în cauză până la primirea unor garanții suficiente din partea acesteia.

(7) Pentru a permite Bangladesh-ului să aibă timpul necesar pentru a reacționa și a lua în considerare măsurile adecvate de reducere a riscului, suspendarea temporară a importurilor de frunze de betel ar trebui să rămână în vigoare cel puțin până la data de 31 iulie 2014.

(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Prezenta decizie se aplică tuturor produselor alimentare care conțin sau constau în frunze de betel („Piper betle”), inclusiv, dar fără a se limita la, cele declarate la codurile NC 1404 90 00 , originare sau expediate din Bangladesh.

Articolul 2

Statele membre interzic importul în Uniune al produselor alimentare menționate la articolul 1.

Articolul 3

Toate cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei decizii sunt suportate de destinatar sau de agentul acestuia.

Articolul 4

Prezenta decizie se aplică până la 31 iulie 2014.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.