Articolul 1
Obiective și domeniu de aplicare
(1) Obiectivul prezentei directive este de a reduce emisiile de dioxid de sulf rezultate din arderea anumitor tipuri de combustibili lichizi și prin urmare reducerea efectelor nefaste ale acestor emisii asupra omului și mediului.
(2) Reducerile emisiilor de dioxid de sulf rezultat din arderea anumitor combustibili lichizi derivați din petrol se realizează prin impunerea unor valori limită pentru conținutul de sulf din combustibilii respectivi, ca o condiție pentru utilizarea acestora pe teritoriul statelor membre.
Valorile limită fixate pentru conținutul de sulf din anumiți combustibili lichizi derivați din petrol prevăzute în prezenta directivă nu se aplică pentru:
(a) — combustibili lichizi derivați din petrol folosiți de către nave maritime, cu excepția combustibililor care se încadrează în definiția de la articolul 2 alineatul (3), — benzină folosită de către nave care traversează frontiera dintre o țară terță și un stat membru;
(b) combustibili destinați prelucrării înainte de arderea finală;
(c) combustibili destinați prelucrării în rafinării de petrol.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei directive:
1. păcură înseamnă: — toți combustibilii lichizi derivați din petrol care se încadrează în codurile CN 2710 00 71-2710 00 78 sau — toți combustibilii lichizi derivați din petrol, alții decât benzina definită la punctele 2 și 3, care, din cauza limitelor de distilare, se încadrează în categoria păcurii destinate utilizării drept combustibil și din care mai puțin de 65 % în volum (pierderile sunt incluse) distilează la 250 °C prin metoda ASTM D86. Dacă distilarea nu poate fi determinată prin metoda ASTM D86, produsul derivat din petrol intră în categoria păcurii;
2. benzină înseamnă: — toți combustibilii lichizi derivați din petrol care se încadrează în codul CN 2710 00 67 până la 2710 00 68 sau — toți combustibilii lichizi derivați din petrol care, din cauza limitelor de distilare, se încadrează în categoria distilatelor medii destinate utilizării drept combustibili și din care cel puțin 85 % în volum (pierderile sunt incluse) distilează la 350 °C prin metoda ASTM D86. Este exclusă din prezenta definiție motorina definită la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea petrolului și a motorinei și de modificare a Directivei 93/12/CEE (9) a Consiliului. Combustibilii utilizați pentru utilajele autopropulsate nerutiere și pentru tractoarele agricole sunt de asemenea excluși din prezenta definiție;
3. benzină folosită în marină înseamnă combustibilii destinați utilizării de către marină, care sunt în conformitate cu definiția de la punctul 2 sau care au o viscozitate sau o densitate care se încadrează în intervalele de viscozitate sau densitate definite pentru distilatele utilizate în marină în tabelul I din ISO 8217 (1996);
4. metoda ASTM înseamnă metodele prevăzute de către Societatea Americană pentru Testare și Materiale în ediția din 1976 privind definițiile și specificațiile pentru produsele derivate din petrol și pentru lubrifianți;
5. instalație de ardere înseamnă orice instalație tehnică în care se oxidează combustibilii pentru a se utiliza căldura generată;
6. cantitate critică înseamnă o cantitate estimată a expunerii la unul sau mai mulți agenți poluanți sub care nu se produce nici un efect nefast asupra elementelor sensibile ale mediului, conform cunoștințelor actuale.
Articolul 3
Conținutul maxim de sulf din păcură
(1) Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că începând cu data de 1 ianuarie 2003, pe teritoriul lor, nu se folosește păcură în cazul în care conținutul de sulf al acesteia depășește 1,00 % în masă.
(2) Sub rezerva respectării standardelor calității aerului pentru dioxidul de sulf prevăzute la Directiva 80/779/CEE (10) sau în legislația comunitară care abrogă și înlocuiește standardele respective și alte dispoziții comunitare relevante și a menținerii emisiilor la un nivel care să nu contribuie la depășirea cantităților critice în statele membre, un stat membru poate autoriza folosirea de păcură cu un conținut de sulf între 1,00 și 3,00 % în masă, pe întreg teritoriul statului membru sau pe o parte a teritoriului respectiv. Această autorizare se aplică numai dacă emisiile dintr-un stat membru nu contribuie la depășirea cantităților critice în oricare alt stat membru.
(3) (i) Sub rezerva monitorizării corespunzătoare a emisiilor de către autoritățile competente, alineatele (1) și (2) nu se aplică pentru păcura utilizată: (a) în instalații de ardere care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 88/609/CEE, considerate instalații noi în conformitate cu definiția de la articolul 2 alineatul (9) din directiva respectivă și care respectă valoarea limită pentru emisiile de dioxid de sulf stabilite pentru astfel de instalații la articolul 4 din anexa IV la directiva respectivă; (b) în alte instalații de ardere care nu se încadrează în domeniul de aplicare de la litera (a), unde emisiile de dioxid de sulf din instalație sunt mai mici sau egale cu 1 700 mg/Nm3, la un conținut de oxigen din gazele de evacuare de 3 % în volum, măsurat în stare uscată; (c) pentru ardere în rafinării, dacă valoarea medie lunară a emisiilor de dioxid de sulf din toate instalațiile din rafinărie (se exclud instalațiile de ardere care se încadrează în domeniul de aplicare de la litera (a)], indiferent de tipul de combustibil sau de combinație de combustibili folosită, se încadrează în valoarea limită care urmează să fie stabilită de către fiecare stat membru, care nu trebuie să depășească 1 700 mg/Nm3. (ii) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că toate instalațiile de ardere care utilizează păcură cu o concentrație de sulf mai mare decât cea menționată la alineatul (1) nu funcționează fără permis emis de autoritatea competentă în care se precizează valorile limită pentru emisie.
(4) Dispozițiile alineatului (3) se reexaminează și, dacă este cazul, se revizuiesc în vederea viitoarelor revizuiri ale Directivei 88/609/CEE.
(5) Dacă un stat membru recurge la posibilitățile menționate la alineatul (2), trebuie să informeze Comisia și publicul cu privire la aceasta cu cel puțin 12 luni în avans. Comisia trebuie să primească suficiente informații pentru a putea evalua respectarea criteriilor menționate la alineatul (2). Comisia informează în acest sens celelalte statele membre.
În termen de șase luni de la data primirii informațiilor de la statul membru Comisia examinează măsurile preconizate și, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 9, ia o decizie pe care o comunică statelor membre. Această decizie se reexaminează la fiecare opt ani pe baza informațiilor primite de Comisie de la statele membre respective, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 9.
Articolul 4
Conținutul maxim de sulf din benzină
(1) Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că benzina, inclusiv benzina folosită în marină, nu este folosită pe teritoriul lor începând cu:
— iulie 2000, în cazul în care conținutul de sulf depășește 0,20 % în masă,
— 1 ianuarie 2008, în cazul în care conținutul de sulf depășește 0,10 % în masă.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), Spania, pentru Insulele Canare, Franța, pentru Departamentele Franceze de peste mare, Grecia, pentru întreg teritoriul sau pentru părți ale teritoriului său, și Portugalia, pentru Arhipelagurile Madeira și Azore, pot autoriza utilizarea benzinei folosită în marină cu un conținut de sulf care depășește valorile limită stabilite la alineatul (1).
(3) Sub rezerva respectării standardelor calității aerului pentru dioxidul de sulf prevăzute în Directiva 80/779/CEE sau în legislația comunitară care abrogă și înlocuiește standardele respective și alte dispoziții comunitare relevante și a menținerii emisiilor la un nivel care să nu contribuie la depășirea cantităților critice în statele membre, un stat membru poate autoriza folosirea de benzină cu un conținut de sulf între 0,10 și 0,20 % în masă, pe întreg teritoriul statului membru sau pe o parte a teritoriului respectiv. Această autorizare se aplică numai dacă emisiile dintr-un stat membru nu contribuie la depășirea cantităților critice în oricare alt stat membru și este valabilă numai până la 1 ianuarie 2013.
(4) Dacă un stat membru recurge la posibilitățile menționate la alineatul (3), trebuie să informeze Comisia și opinia publică cu privire la aceasta cu cel puțin 12 luni în avans. Comisia trebuie să primească suficiente informații pentru a putea evalua respectarea criteriilor menționate la alineatul (3). Comisia informează statele membre în această privință.
În următoarele șase luni de la data primirii informațiilor de la statul membru Comisia examinează măsurile preconizate și, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 9, ia o decizie pe care o comunică statelor membre.
Articolul 5
Modificarea aprovizionării cu combustibili
Dacă, din cauza unei modificări neprevăzute în aprovizionarea cu țiței, produse din petrol sau alte hidrocarburi, un stat membru întâmpină dificultăți în aplicarea valorilor limită privind conținutul maxim de sulf menționat la articolele 3 și 4, statul membru respectiv informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia poate autoriza o valoare limită mai mare care să poată fi folosită pe teritoriul statului membru respectiv pentru o perioadă maximă de 6 luni; Comisa notifică statele membre și Consiliul cu privire la decizia luată. Oricare stat membru poate înainta decizia respectivă Consiliului în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o altă decizie în termen de două luni.
Articolul 6
Eșantionarea și analiza
(1) Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a verifica prin eșantionare respectarea criteriilor de la articolele 3 și 4, privind conținutul de sulf din combustibili. Eșantionarea începe în termen de șase luni de la data la care intră în vigoare valoarea limită relevantă pentru conținutul maxim de sulf din combustibili. Eșantionarea se efectuează cu regularitate și prin metode care să garanteze că eșantioanele sunt reprezentative pentru combustibilul examinat.
(2) Metoda de referință adoptată pentru determinarea conținutului de sulf este definită astfel:
(a) metoda ISO 8754 (1992) și PrEN ISO 14596 pentru păcură și pentru benzina folosită în marină;
(b) metoda EN 24260 (1987), ISO 8754 (1992) și PrEN ISO 14596 pentru benzină.
În cazuri discutabile se aplică metoda PrEN ISO 14596. Interpretarea statistică a verificării conținutului de sulf din benzina utilizată se efectuează în conformitate cu norma ISO 4259 (1992).
Articolul 7
Raportarea și reexaminarea
(1) Pe baza rezultatelor eșantionării și analizelor efectuate în conformitate cu articolul 6, statele membre înaintează Comisiei, până la 30 iunie a fiecărui an, un raport scurt privind conținutul de sulf din combustibilii lichizi care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive și care sunt utilizați pe teritoriul lor pe parcursul anului calendaristic anterior. Acest raport trebuie să cuprindă un rezumat al derogărilor acordate în temeiul articolului 3 alineatul (3).
(2) Pe baza, inter alia, a rapoartelor anuale înaintate în conformitate cu alineatul (1) și a tendințelor observate privind calitatea aerului și acidificarea, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport până la 31 decembrie 2006. Comisia poate înainta, împreună cu raportul respectiv, propunerile proprii de rapoarte care urmăresc revizuirea prezentei directive, în special valorile limită stabilite pentru fiecare categorie de combustibili și excepțiile și derogările prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (3) și la articolul 4 alineatele (2) și (3).
(3) omisia examinează măsurile care pot fi luate în vederea reducerii contribuției la acidificare a arderii combustibililor folosiți în marină, alții decât cei prevăzuți la articolul 2 alineatul (3) și, dacă este cazul, prezintă o propunere până la sfârșitul anului 2000.
Articolul 8
Modificări aduse Directivei 93/12/CEE
(1) Directiva 93/12/CEE se modifică după cum urmează:
(a) la articolul 1 se elimină alineatul (1) litera (a) și alineatul (2);
(b) la articolul 2 se elimină primul paragraf al alineatului (2) și alineatul (3);
(c) articolele 3 și 4 se elimină.
(2) Alineatul (1) se aplică începând de la 1 iulie 2000.
Articolul 9
Comitet consultativ
Comisia este sprijinită de un comitet consultativ compus din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect cu măsurile ce trebuie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză, dacă este necesar prin votare.
Avizul este consemnat în procesul verbal; în afară de aceasta, fiecare stat membru are dreptul să solicite ca poziția sa să fie consemnată în procesul verbal.
Comisia ține seama în cea mai mare măsură de avizul emis de comitet. Aceasta informează comitetul de modul în care ține seama de acest aviz.
Articolul 10
Transpunerea
Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iulie 2000. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern adoptate în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 11
Sancțiuni
Statele membre stabilesc sancțiunile care se aplică pentru încălcarea dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive. Sancțiunile stabilite trebuie să fie eficiente, proporționale și cu caracter descurajator.
Articolul 12
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 13
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.