Recitale
(1) Decizia 2007/777/CE a Comisiei (2) conține norme de sănătate animală și publică vizând importurile în Uniune și tranzitul și depozitarea în Uniune a transporturilor de produse din carne, de stomacuri, vezici și intestine tratate, astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(2) Partea 2 din anexa II la decizia respectivă stabilește o listă cu țările terțe sau părți ale acestora din care introducerea în Uniune a respectivelor produse este autorizată cu condiția ca ele să fi fost supuse tratamentului relevant prezentat în partea 4 a anexei respective.
(3) Israelul este inclus în lista din partea 2 a anexei II la Decizia 2007/777/CE ca țară autorizată, printre altele, din care se pot introduce în Uniune produse din carne și stomacuri, vezici și intestine tratate destinate consumului uman provenind de la păsări de curte, vânat de crescătorie cu pene și vânat sălbatic cu pene, care au fost supuse unui tratament nespecific („tratamentul A”).
(4) În iunie 2014, Oficiul Alimentar și Veterinar al Comisiei a efectuat un audit în Israel pentru a evalua controalele sanitar-veterinare care au vizat păsările de curte și produsele provenite de la păsări de curte, destinate exportului în Uniune („auditul din 2014”).
(5) În cursul auditului din 2014 au fost identificate o serie de deficiențe importante în ceea ce privește măsurile de control al bolii Newcastle și certificarea veterinară pentru produsele provenite de la păsări de curte destinate introducerii în Uniune, ele fiind rapid soluționate de Israel.
(6) În pofida eforturilor depuse și a unor îmbunătățiri în ceea ce privește biosecuritatea, precum și a altor măsuri preventive vizând boala Newcastle efectuate de Israel în ultimii ani, continuă să apară cu regularitate focare epidemice de boală Newcastle atât în gospodării, cât și în sectoarele comerciale care implică păsări de curte, iar în viitorul apropiat, boala respectivă, cel mai probabil, nu se va afla pe deplin sub control și nici nu va fi eradicată.
(7) Din cauza persistenței virusului bolii Newcastle în Israel și a apariției continue a focarelor epidemice în efectivele comerciale de păsări de curte este necesar să se prevadă garanții mai bune pentru siguranța introducerii în Uniune a produselor obținute din păsări de curte provenite din Israel.
(8) „Tratamentul A” aplicat în prezent, care nu prevede să se atingă o anumită temperatură în timpul prelucrării și care este indicat a fi aplicat de Israel în Decizia 2007/777/CE, este insuficient pentru a elimina riscurile pentru sănătatea animală determinate de introducerea în Uniune a produselor din carne și a stomacurilor, vezicilor și intestinelor tratate destinate consumului uman obținute din carne de păsări de curte, de ratite de crescătorie și de vânat sălbatic cu pene, având în vedere situația epidemiologică actuală în ceea ce privește boala Newcastle în țara respectivă.
(9) Prin urmare, partea 2 din anexa II la Decizia 2007/777/CE ar trebui să fie modificată pentru a se solicita aplicarea „tratamentului D”, care este mai sever, ceea ce înseamnă că produsele trebuie să fie prelucrate la o temperatură minimă de 70 °C în întreaga masă a produsului pentru a inactiva orice virus al bolii Newcastle care ar putea fi prezent în materia primă.
(10) De asemenea, având în vedere situația sănătății animale din Israel, în ceea ce privește introducerea altor produse provenite de la păsări de curte care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (4) și care intră din țara în cauză în Uniune, se prevede să se introducă restricții la introducere sau cerințe suplimentare în materie de sănătate animală, inclusiv testare de laborator, pentru a se îmbunătăți garanțiile pentru astfel de produse printr-o modificare a acestui act.
(11) Anexa II la Decizia 2000/572/CE a Comisiei (5) conține modelul de certificat de sănătate animală și de sănătate publică pentru preparatele din carne destinate expedierii în Comunitatea Europeană din țări terțe, iar anexa III conține un model de certificat pentru tranzitul și depozitarea preparatelor din carne. În conformitate cu partea I a notelor din respectivele modele de certificat, produsele care urmează să fie importate în Uniune sau care o tranzitează ar trebuie să fie descrise prin includerea unei trimiteri la codurile SA relevante 02.10, 16.01 și 16.02.
(12) Totuși, anumite produse alimentare provenite de la păsări de curte și care sunt definite ca preparate din carne nu se regăsesc la codurile SA respective. Pentru a fi posibilă certificarea corectă a respectivelor produse este nevoie să se adauge codul SA 02.07 în partea 1 a notelor din modelul de certificat de sănătate animală și de sănătate publică pentru preparatele din carne destinate expedierii în Comunitatea Europeană din țări terțe și din modelul pentru tranzitul și depozitarea preparatelor din carne.
(13) Pentru a se evita perturbări inutile ale comerțului, prin prezenta decizie ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a fi posibilă introducerea în Uniune a transporturilor de produse din carne și de stomacuri, vezici și intestine tratate destinate consumului uman obținute de la păsări de curte, vânat de crescătorie cu pene și vânat sălbatic cu pene, precum și a transporturilor de preparate din carne produse, expediate sau care se află în drum spre Uniune înainte de intrarea în vigoare a prezentei decizii.
(14) Din motive de transparență a pieței și în conformitate cu dreptul internațional public, ar trebui să fie clarificat faptul că valabilitatea teritorială a certificatelor este limitată la teritoriul Statului Israel, excluzând teritoriile aflate sub administrație israeliană începând cu iunie 1967 și anume Înălțimile Golan, Fâșia Gaza, Ierusalimul de Est și restul Cisiordaniei, ceea ce ar trebui indicat în partea 2 a anexei II.
(15) Prin urmare, Deciziile 2000/572/CE și 2007/777/CE ar trebui modificate în consecință.
(16) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,