Începe proba gratuită

Regulament 2014/1357 · CELEX 32014R1357

Regulamentul (UE) nr. 1357/2014 al Comisiei din 18 decembrie 2014 de înlocuire a anexei III la Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive Text cu relevanță pentru SEE

Data act
18.12.2014
Intrare in vigoare
08.01.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_365_R_0012
Status
In vigoare
clasificare documentară deșeuri periculoase produs chimic substanță periculoasă

Recitale

(1) Anexa III la Directiva 2008/98/CE conține o listă de proprietăți ale deșeurilor care fac ca acestea să fie periculoase.

(2) Conform Directivei 2008/98/CE, clasificarea deșeurilor ca periculoase ar trebui să se bazeze, printre altele, pe legislația Uniunii în materie de substanțe chimice, în special în privința clasificării preparatelor ca preparate periculoase, inclusiv în ceea ce privește valorile-limită de concentrație utilizate în scopul acestei clasificări. În plus, este necesar să se mențină sistemul prin care au fost clasificate deșeurile și deșeurile periculoase în conformitate cu lista tipurilor de deșeuri, astfel cum a fost stabilită ultima dată prin Decizia 2000/532/CE a Comisiei (2), pentru a se încuraja o clasificare armonizată a deșeurilor și pentru a se asigura determinarea armonizată a deșeurilor considerate periculoase în cadrul Uniunii.

(3) În anexa III la Directiva 2008/98/CE se prevede că atribuirea proprietăților periculoase H 4 („iritante”), H 5 („nocive”), H 6 („toxice” și „foarte toxice”), H 7 („cancerigene”), H 8 („corozive”), H 10 („toxice pentru reproducere”), H 11 („mutagene”) și H 14 („ecotoxice”) trebuie să se facă pe baza criteriilor formulate în anexa VI la Directiva 67/548/CEE a Consiliului (3).

(4) În anexa III la Directiva 2008/98/CE se prevede că, atunci când este cazul, se aplică valorile-limită enumerate în anexele II și III la Directiva 1999/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(5) Directiva 67/548/CEE și Directiva 1999/45/CE se abrogă de la 1 iunie 2015 și se înlocuiesc cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 (5), care reflectă progresul tehnic și științific. Prin derogare, ambele directive se pot aplica anumitor amestecuri până la 1 iunie 2017, în cazul în care amestecurile respective au fost clasificate, etichetate și ambalate în conformitate cu Directiva 1999/45/CE și sunt introduse pe piață înainte de 1 iunie 2015.

(6) Este necesar să se modifice anexa III la Directiva 2008/98/CE pentru a se adapta definițiile proprietăților periculoase în consecință, prin alinierea acestora cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, după caz, și prin înlocuirea trimiterilor la Directiva 67/548/CEE și la Directiva 1999/45/CE cu trimiteri la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

(7) Pentru a se asigura un nivel suficient de exhaustivitate și de reprezentativitate și în ceea ce privește informațiile despre impactul posibil al unei alinieri a proprietății periculoase 14 „ecotoxice” cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, este necesar un studiu suplimentar.

(8) Proprietățile periculoase H 1-H 15, definite în anexa III la Directiva 2008/98/CE, ar trebui redenumite HP 1-HP 15, pentru a se evita eventualele confuzii între acestea și codurile frazelor de pericol definite în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

(9) Denumirile fostelor proprietăți periculoase H 5 („nocive”) și H 6 („toxice”) ar trebui modificate pentru a le alinia cu modificările legislației privind substanțele chimice și, în special, cu noile coduri ale claselor și categoriilor de pericol definite în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

(10) Ar trebui introduse noi denumiri pentru fostele proprietăți periculoase H 12 și H 15, pentru a asigura coerența cu denumirile celorlalte proprietăți periculoase.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului prevăzut la articolul 39 din Directiva 2008/98/CE,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.