Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede prelungirea regimului cotelor de zahăr până la 30 septembrie 2017 și introduce modificări la regimul respectiv. Prin urmare, este necesară adaptarea anumitor regulamente din sectorul zahărului.
(2) Din motive de claritate, este necesar să se modifice articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 967/2006 al Comisiei (2), astfel încât să corespundă exact articolului 140 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care stabilește că zahărul industrial, izoglucoza industrială sau siropul de inulină industrial trebuie livrate utilizatorului cel târziu la data de 30 noiembrie a anului de comercializare următor.
(3) Regulamentul (CE) nr. 967/2006 stabilește termenele pentru comunicările statelor membre către Comisie privind cantitățile reportate de întreprinderi în scopul aplicării articolului 141 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Având în vedere noile date pentru comunicările întreprinderilor către statele membre prevăzute la respectivul articol, termenele stabilite la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 967/2006 trebuie adaptate în consecință.
(4) Regulamentul (CE) nr. 828/2009 al Comisiei (3) stabilește norme privind importurile de produse din sectorul zahărului încadrate la poziția tarifară 1701 în cadrul acordurilor preferențiale până în anul de comercializare 2014/2015. Articolul 4 alineatul (4) din regulamentul menționat stabilește lista documentelor care trebuie să însoțească cererile de licențe de import și stabilește că licențele de export pot fi înlocuite cu copii legalizate. Având în vedere evoluțiile tehnice și în scopul simplificării procedurilor, transmiterea electronică a licențelor de export ar trebui permisă în anumite condiții.
(5) Având în vedere faptul că importurile în cadrul anumitor regimuri preferențiale nu fac obiectul unui contingent cantitativ limitat, este oportun să se faciliteze procedurile vamale, permițându-se un nivel de toleranță obișnuit de cel mult 5 % în licențele pentru importurile de zahăr preferențial.
(6) Regulamentul (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei (4) a modificat Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (5), schimbând unele dintre codurile NC aplicabile zahărului. Noile coduri NC au fost atribuite deja produselor vizate de Regulamentul (CE) nr. 828/2009 și de Regulamentul (CE) nr. 891/2009 al Comisiei (6) și sunt deja utilizate în practică de autoritățile vamale ale statelor membre. Prin urmare, este oportună o ajustare tehnică a codurilor NC menționate în regulamentele respective.
(7) Comisia a elaborat un sistem informatizat care permite gestionarea electronică a documentelor și a procedurilor în cadrul procedurilor sale interne de lucru și al relațiilor sale cu autoritățile implicate în politica agricolă comună. Se consideră că obligațiile de notificare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 828/2009 pot fi îndeplinite prin intermediul sistemului respectiv, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei (7).
(8) Ținând seama de condițiile de pe piață și de previziunile predominante la momentul respectiv, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 75/2013 al Comisiei (8) prevedea neaplicarea taxelor suplimentare la import pentru anumite produse din sectorul zahărului până la sfârșitul anului de comercializare 2014/2015. În vederea prelungirii regimului cotelor de zahăr și ținând seama de faptul că previziunea privind piețele nu se modifică substanțial până la încheierea regimului de cote, neaplicarea taxelor suplimentare la import pentru aceste produse din sectorul zahărului ar trebui prelungită până la 30 septembrie 2017.
(9) Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 967/2006, (CE) nr. 828/2009 și (CE) nr. 891/2009 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 75/2013 ar trebui modificate în consecință.
(10) Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,