Începe proba gratuită

Regulament 2014/1226 · CELEX 32014R1226

Regulamentul (UE) nr. 1226/2014 al Comisiei din 17 noiembrie 2014 privind autorizarea unei mențiuni de sănătate înscrisă pe produsele alimentare și care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire Text cu relevanță pentru SEE

Data act
17.11.2014
Intrare in vigoare
08.12.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_331_R_0002
Status
In vigoare
acid organic alimente autorizație de vânzare etichetare informarea consumatorilor inspecție alimentară inspecție sanitară

Recitale

(1) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și sunt incluse într-o listă a mențiunilor autorizate.

(2) Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să înainteze cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), denumită în continuare „autoritatea”.

(3) După primirea unei cereri, autoritatea informează fără întârziere celelalte state membre și Comisia și emite un aviz cu privire la mențiunea de sănătate respectivă.

(4) Comisia decide cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate, ținând seama de avizul emis de autoritate.

(5) Ca urmare a unei cereri din partea Lactalis B&C, prezentată în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autorității i s-a solicitat să formuleze un aviz cu privire la o mențiune de sănătate referitoare la „grăsimea tartinabilă cu conținut redus de grăsimi și grăsimi trans, bogată în acizi grași nesaturați și omega-3” și reducerea concentrațiilor de colesterol LDL (Întrebarea nr. EFSA-Q-2009-00458) (2). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: „Înlocuirea unei grăsimi bogate în acizi grași saturați/trans cu o grăsime bogată în acizi grași nesaturați contribuie la reducerea nivelului de colesterol LDL. Colesterolul LDL este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare”.

(6) Pe baza datelor prezentate, autoritatea a concluzionat în avizul său, primit de Comisie și de statele membre la 25 mai 2011, că a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de amestecuri de acizi grași saturați alimentari (AGS) și o creștere a concentrațiilor colesterolului LDL sangvin, și că înlocuirea unui amestec de AGS cu acizi grași cis-mononesaturați și/sau acizi grași cis-polinesaturați în alimente sau regimuri alimentare, pe bază gram-la-gram, reduce concentrațiile sangvine de colesterol LDL. Prin urmare, o mențiune de sănătate care reflectă această concluzie ar trebui considerată conformă cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 și ar trebui inclusă în lista Uniunii a mențiunilor autorizate. Studiul clinic cu intervenție despre care solicitantul afirmă că ar fi protejat prin drepturi de proprietate nu a fost considerat de autoritate ca fiind necesar pentru a ajunge la concluzia sa. Prin urmare, se consideră că nu este îndeplinită cerința prevăzută la articolul 21 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și, prin urmare, nu ar trebui să se acorde protecția datelor care țin de proprietate.

(7) În avizul său, autoritatea concluzionează că, pentru ca mențiunea să fie valabilă, cantități semnificative de acizi grași saturați ar trebui să fie înlocuite cu acizi grași mononesaturați și/sau polinesaturați în alimente sau regimuri alimentare pe bază gram-la-gram. Prin urmare, pentru a asigura faptul că un produs alimentar furnizează cantități semnificative de acizi grași mononesaturați și/sau polinesaturați, este necesar să se limiteze utilizarea mențiunii la grăsimi și uleiuri, și să se stabilească aceleași condiții de utilizare ca cele stabilite pentru mențiunea nutrițională „BOGAT ÎN GRĂSIMI NESATURATE”, astfel cum este prevăzut în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

(8) Articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede că un aviz în favoarea autorizării unei mențiuni de sănătate trebuie să includă anumite informații. În consecință, informațiile respective ar trebui să fie indicate în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește mențiunile autorizate și să includă, după caz, formularea revizuită a mențiunilor, condițiile specifice de utilizare a mențiunilor, precum și, dacă este cazul, condițiile sau restricțiile de utilizare a produsului alimentar și/sau o indicație sau o avertizare suplimentară, în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și cu avizele autorității.

(9) Unul dintre obiectivele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 este de a asigura veridicitatea, claritatea, fiabilitatea și utilitatea mențiunilor de sănătate pentru consumator și faptul că formularea și prezentarea sunt luate în considerare în acest sens. Prin urmare, atunci când formularea mențiunilor are același înțeles pentru consumatori cu cel al unei mențiuni de sănătate autorizate, deoarece demonstrează aceeași relație care există între o categorie de produse alimentare, un produs alimentar sau unul dintre constituenții acestuia și sănătate, acestea ar trebui să facă obiectul acelorași condiții de utilizare indicate în anexa la prezentul regulament.

(10) La stabilirea măsurilor prevăzute de prezentul regulament s-au luat în considerare observațiile solicitanților și ale publicului, primite de Comisie în temeiul articolului 16 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

(1) Mențiunea de sănătate cuprinsă în anexa la prezentul regulament poate fi înscrisă pe produsele alimentare comercializate pe piața Uniunii în conformitate cu condițiile prevăzute în anexa respectivă. (2) Mențiunea de sănătate prevăzută la alineatul (1) se include în lista mențiunilor autorizate a Uniunii, conform dispozițiilor articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.