Începe proba gratuită

Regulament 2014/923 · CELEX 32014R0923

Regulamentul (UE) nr. 923/2014 al Comisiei din 25 august 2014 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea lacurilor de aluminiu preparate din riboflavine (E 101) și coșenilă, acid carminic, carmine (E 120) în anumite categorii de produse alimentare și a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 în ceea ce privește specificațiile pentru riboflavine (E 101) Text cu relevanță pentru SEE

Data act
25.08.2014
Intrare in vigoare
15.09.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_252_R_0004
Status
In vigoare
alimente autorizație de vânzare colorant alimentar siguranță alimentară

Recitale

(1) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede o listă a Uniunii de aditivi alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2) Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (2) stabilește specificațiile pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.

(3) Lista de aditivi alimentari a Uniunii și specificațiile pot fi actualizate în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri (3).

(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”, în avizul său din 22 mai 2008 (4), recomandă reducerea dozei săptămânale tolerabile (DST) de aluminiu la 1 mg/kg de greutate corporală/săptămână. În plus, autoritatea consideră că DST revizuită a fost, în general, depășită în cazul consumatorilor frecvenți, în special în cazul copiilor, într-o mare parte a Uniunii. Pentru a se asigura că DST revizuită nu este depășită, condițiile de utilizare și nivelurile de utilizare a aditivilor alimentari care conțin aluminiu, inclusiv a lacurilor de aluminiu au fost modificate prin Regulamentul (UE) nr. 380/2012 al Comisiei (5).

(5) Regulamentul (UE) nr. 380/2012 prevede că lacurile de aluminiu preparate din toți coloranții enumerați în tabelul 1 din partea B a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 sunt autorizate până la 31 iulie 2014. Începând cu data de 1 august 2014, numai lacurile de aluminiu preparate din coloranții enumerați în tabelul 3 din partea A a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 sunt autorizate și numai în acele categorii de produse alimentare pentru care dispozițiile privind limitele maxime privind conținutul de aluminiu provenit din lacuri sunt enunțate în mod explicit în partea E din anexa respectivă.

(6) Cererile de autorizare a utilizării lacurilor de aluminiu din riboflavine (E 101) și de prelungire a utilizării lacurilor de aluminiu din coșenilă, acid carminic, carmine (E 120) au fost depuse în cursul anului 2013 și au fost puse la dispoziția statelor membre în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008. La examinarea cererilor, a fost acordată o atenție deosebită unei expuneri posibile la aluminiu, în scopul de a nu submina Regulamentul (UE) nr. 380/2012.

(7) În lacurile de aluminiu ale coloranților, colorantul devine insolubil și funcționează diferit de colorantul echivalent (de exemplu, luminozitate, pH-ului și o stabilitate a căldurii îmbunătățite, împiedicând scurgerea culorii și furnizând o nuanță diferită de culoare coloranților) ceea ce face ca forma lacului să fie adecvată pentru anumite aplicații tehnice.

(8) Autorizarea lacurilor de aluminiu din riboflavine oferă o alternativă la lacurile de aluminiu ale altor coloranți galbeni în produsele alimentare în care utilizarea lacurilor de aluminiu este autorizată. Nivelurile de utilizare cerute pentru lacurile de aluminiu din coșenilă, acid carminic, carmine sunt scăzute și prelungirea utilizării se aplică fie produselor de nișă, fie produselor care nu sunt consumate de către copii. Este necesar un nivel mai ridicat de utilizare pentru icrele pasteurizate din cauza tratamentului termic necesar pentru a garanta o culoare stabilă în perioada de valabilitate a produsului. Nu este de așteptat că autorizarea lacurilor de aluminiu din riboflavine și prelungirea utilizării pentru lacurile de aluminiu din coșenilă, acid carminic, carmine să aibă un impact semnificativ asupra expunerii totale la aluminiu.

(9) În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, Comisia trebuie să solicite avizul autorității pentru a actualiza lista de aditivi alimentari a Uniunii prevăzută în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepția cazului în care actualizarea în cauză nu este susceptibilă de a avea un efect asupra sănătății umane. Întrucât autorizarea lacurilor de aluminiu din riboflavine și prelungirea utilizării de lacuri de aluminiu din coșenilă, acid carminic, carmine constituie actualizări ale respectivei liste care nu sunt susceptibile de a avea un efect asupra sănătății umane, nu este necesar să se solicite avizul autorității.

(10) Anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 stipulează că lacurile de aluminiu pot fi utilizate în coloranți numai dacă se menționează în mod explicit acest lucru. Prin urmare, autorizarea lacurilor de aluminiu din riboflavine (E 101) impune modificarea specificațiilor pentru aditivul alimentar respectiv în anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 cu privire la utilizarea lacurilor de aluminiu în coloranți.

(11) Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 și anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 ar trebui modificate în consecință.

(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.