Începe proba gratuită

Regulament 2014/775 · CELEX 32014R0775

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 775/2014 al Comisiei din 16 iulie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1236/2005 al Consiliului privind comerțul cu anumite bunuri susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

Data act
16.07.2014
Intrare in vigoare
20.07.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_210_R_0001
Status
Inactiv
deținuți drepturile omului export (UE) pedeapsa cu moartea reglementări comerciale restricție de export schimb de informații țări terțe tortură tratament crud și degradant

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1236/2005 impune o interdicție cu privire la exportul de bunuri care nu au altă utilizare practică decât cea de a impune pedeapsa capitală, tortura sau alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum și controale ale exportului anumitor bunuri care ar putea fi utilizate în aceste scopuri. Acesta respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special respectul și protecția demnității umane, dreptul la viață și interzicerea torturii și a pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante.

(2) Lista bunurilor care fac obiectul controalelor și al interzicerii a fost revizuită în urma consultării cu un grup de experți.

(3) Este general acceptat argumentul conform căruia cătușele obișnuite pot fi utilizate ca mijloace de constrângere în domeniul aplicării legii și că acestea fac parte din echipamentul obișnuit al autorităților de aplicare a legii. Ansamblul de norme minime ale Organizației Națiunilor Unite pentru tratamentul deținuților interzice utilizarea lanțurilor și a fiarelor ca mijloace de constrângere și interzice, de asemenea, aplicarea cătușelor și a altor mijloace de constrângere ca pedepse. Utilizarea altor mijloace de constrângere decât lanțurile și fiarele este permisă numai în anumite scopuri specifice, în special ca măsură de precauție în eventualitatea evadării unui deținut pe parcursul unui transfer sau pentru a împiedica un deținut să se rănească sau să rănească alte persoane.

(4) Utilizarea, în cadrul aplicării legii, a cătușelor pentru degetul mare și a cătușelor pentru degete, precum și a instrumentelor de imobilizare a gâtului nu este considerată admisibilă, iar utilizarea mijloacelor de imobilizare a picioarelor în scopul aplicării legii nu este, în general, considerată admisibilă. Probabilitatea ca utilizarea cătușelor dințate pentru degetul mare și a celor pentru degete, a șuruburilor pentru zdrobit degetul mare și a celor pentru zdrobit degetele, a barelor de imobilizare și a instrumentelor cu greutăți pentru imobilizarea picioarelor să provoace o durere sau o suferință acută este mai mare decât în cazul utilizării altor tipuri de cătușe pentru degetul mare sau pentru degete și a altor tipuri de instrumente pentru imobilizarea picioarelor, din cauza caracteristicilor lor.

(5) Probabilitatea ca utilizarea unei combinații de mijloace de constrângere mecanice să provoace o durere sau o suferință acută este mai mare în cazul în care, de exemplu, cătușele pentru mâini și glezne sunt legate între ele la spate. Astfel de tehnici de constrângere implică adesea un risc de asfixiere, în special în cazul în care sunt utilizate instrumente de imobilizare a gâtului.

(6) Prin urmare, este necesar să se interzică comerțul cu cătușe pentru degetul mare sau pentru celelalte degete, cu șuruburi pentru zdrobit degetul mare sau celelalte degetele, cu bare de imobilizare și cu instrumente cu greutăți pentru imobilizarea picioarelor. Luând în considerare faptul că utilizarea acestora poate fi justificată, în mod excepțional, exporturile altor tipuri de cătușe și manșete decât cele obișnuite ar trebui să fie controlate.

(7) Aceste controale sunt, de asemenea, adecvate pentru exporturile de cătușe sau verigi individuale, cum ar fi instrumentele de imobilizare a gâtului sau verigile pentru imobilizarea picioarelor.

(8) Definiția termenului „cătușe obișnuite” ar trebui să fie mai clară în ceea ce privește gama cătușelor de mâini care nu fac obiectul unui control la export, prin specificarea dimensiunii cătușelor individuale.

(9) Utilizarea mijloacelor de constrângere mecanice, cum ar fi cătușele de mâini, în vederea legării deținutului de un obiect fix ancorat fie de o pardoseală, fie de un perete sau plafon, nu este o tehnică de constrângere acceptabilă. Prin urmare, este necesar să se interzică comerțul cu cătușe care sunt concepute să fie legate în acest mod.

(10) La fel ca în cazul mijloacelor de constrângere mecanice combinate, probabilitatea ca dispozitivele de imobilizare în mai multe puncte să provoace o durere sau o suferință acută este mai mare decât, de exemplu, în cazul cătușelor obișnuite. Scaunele de constrângere, mesele și paturile prevăzute cu cătușe restricționează libertatea de mișcare a deținutului mult mai mult decât aplicarea simultană, de exemplu, a cătușelor pentru mâini și glezne. Riscul inerent de tortură sau tratament inuman sporește în momentul în care tehnica de constrângere în cauză se aplică pe perioade mai lungi. Prin urmare, este necesar să se interzică comerțul cu scaune de constrângere, mese și paturi prevăzute cu cătușe.

(11) Scaunele, mesele și paturile prevăzute exclusiv cu curele sau centuri ar trebui să fie exceptate de la această interdicție, deoarece, în anumite condiții, utilizarea lor poate fi justificată pentru perioade scurte de timp, de exemplu, pentru a îi împiedica pe pacienții în stare de agitație să se rănească sau să rănească alte persoane. Cu toate acestea, aplicarea pe pacienți a unor curele, centuri sau a oricăror alte mijloace de imobilizare este lipsită de orice justificare de ordin medical sau terapeutic.

(12) Paturile-cușcă și paturile cu plasă nu reprezintă un mijloc adecvat pentru imobilizarea pacienților sau a deținuților. Prin urmare, este necesar să se interzică comerțul cu paturi-cușcă și cu paturi cu plasă.

(13) Pentru a proteja angajații sau alte persoane împotriva scuipatului, deținuții sunt uneori obligați să poarte o așa-numită „mască antiscuipat”. Deoarece o asemenea mască acoperă gura și, deseori, și nasul, aceasta prezintă un risc inerent de asfixiere. Dacă este combinată cu mijloace de imobilizare, cum ar fi cătușele, există, de asemenea, un risc al vătămării gâtului. Exporturile de măști antiscuipat ar trebui, prin urmare, să fie controlate.

(14) Este general acceptat faptul că bastoanele sau matracele fac parte din echipamentul obișnuit utilizat în scopul aplicării legii și că scuturile fac parte din echipamentul obișnuit de apărare. Comerțul cu așa-numitele bastoane cu ținte este deja interzis, deoarece probabilitatea ca acestea să provoace o durere sau o suferință acută este mai mare decât în cazul bastoanelor obișnuite. În același context, este necesar să se interzică comerțul cu scuturi cu ținte.

(15) Pedepsele corporale de tipul biciuirii constituie tortură sau alte tratamente sau pedepse cu cruzime, inumane sau degradante. Cnuturile și alte tipuri de bici cu multiple curele sau șnururi au fost concepute în scopul pedepsirii ființelor umane prin biciuire și nu au nicio utilizare legitimă. Bicele care au o singură curea sau un singur șnur, prevăzute cu cuie, elemente ascuțite sau dispozitive similare, prezintă un risc intrinsec de a provoca o durere sau o suferință acută și nu au nicio utilizare legitimă. Prin urmare, este necesar să se interzică comerțul cu astfel de bice. Cu toate acestea, bicele cu o singură curea sau șnur simplu au utilizări atât legitime, cât și nelegitime, prin urmare, comerțul cu acestea nu ar trebui să fie interzis.

(16) În ceea ce privește armele și dispozitivele cu electroșocuri menționate la punctul 2.1 din anexa II și la punctul 2.1 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1236/2005, este oportun să se elimine dispoziția privind centurile electrice cu o tensiune în vid mai mare de 10 000 V, în scopul de a preveni eludarea interdicției privind comerțul și controlul exporturilor acestora prin arme și dispozitive care sunt în măsură să asigure administrarea unui șoc electric, dar au o tensiune în vid ușor mai scăzută.

(17) De asemenea, este esențial să se extindă domeniul de aplicare al controlului exporturilor pentru a include, pe lângă armele portabile care fac deja obiectul controalelor, armele cu descărcare electrică, fixe sau montabile, care acoperă o suprafață vastă și care vizează mai multe persoane. Astfel de arme sunt deseori prezentate drept așa-numite arme neletale, dar prezintă, cel puțin, același risc de a provoca o durere sau suferință acută ca armele cu descărcare electrică portabile.

(18) În ceea ce privește armele sau dispozitivele portabile de difuzare a unor substanțe chimice cu proprietăți incapacitante, este oportun să se extindă domeniul de aplicare al controlului exporturilor pentru a include armele și dispozitivele de difuzare a unor substanțe chimice iritante care se încadrează în categoria agenților pentru combaterea dezordinilor publice.

(19) Deoarece dispozitivele fixe pentru difuzarea de substanțe chimice iritante destinate utilizării în interiorul clădirilor pot fi comercializate, iar utilizarea acestor substanțe în interior prezintă un risc de a provoca o durere sau o suferință acută care nu este asociat cu utilizarea tradițională în exterior, exporturile acestor echipamente ar trebui să fie controlate.

(20) Controlul exporturilor ar trebui să se aplice, de asemenea, echipamentelor fixe sau montabile pentru difuzarea de substanțe iritante sau cu proprietăți incapacitante care acoperă o suprafață vastă, în cazul în care aceste echipamente nu fac deja obiectul controalelor la export, în conformitate cu Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului (3). Astfel de echipamente sunt adesea prezentate drept așa-numite tehnologii neletale, dar prezintă cel puțin același risc de a provoca o durere sau o suferință acută ca dispozitivele și armele portabile. Cu toate că apa nu face parte din categoria agenților chimici cu proprietăți incapacitante sau iritante, tunurile cu apă pot fi utilizate pentru diseminarea unor astfel de agenți sub formă lichidă și exporturile acestora ar trebui să fie controlate.

(21) Controalele privind exportul de oleorășină de Capsicum (OC) și de vanillylamidă de acid pelargonic (PAVA) ar trebui completate prin controale privind exportul anumitor amestecuri conținând aceste substanțe care pot fi administrate ca agenți cu proprietăți incapacitante sau iritante sau care pot fi utilizate pentru fabricarea acestor agenți. Este oportun să se clarifice faptul că, dacă este cazul, trimiterile la agenții chimici cu proprietăți incapacitante sau iritante trebuie să fie interpretate ca incluzând oleorășina de Capsicum și amestecurile relevante care conțin această substanță.

(22) Codul OC din Nomenclatura combinată ar trebui înlocuit cu un alt cod și o serie de coduri ar trebui adăugate pe listele de bunuri menționate în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1236/2005.

(23) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru regimul comun aplicabil exporturilor de produse,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1236/2005 se modifică după cum urmează: 1. Anexa II se înlocuiește cu textul anexei I la prezentul regulament. 2. Anexa III se înlocuiește cu textul anexei II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.