Recitale
(1) Prin Decizia 2014/343/UE a Consiliului (2) s-au aprobat semnarea și aplicarea provizorie a unui protocol adițional la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Islanda ca urmare a aderării Republicii Croația la Uniunea Europeană.
(2) Protocolul adițional prevede două noi contingente tarifare pentru punerea în liberă circulație în Uniunea Europeană a langustinelor congelate sau a fileurilor proaspete sau refrigerate de sebastă originare din Islanda.
(3) Pentru a implementa noile contingente tarifare este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 499/96.
(4) Noile contingente tarifare ar trebui să se aplice pe o perioadă de douăsprezece luni. În conformitate cu Decizia 2014/343/UE, acestea urmează să se aplice de la data aplicării provizorii a protocolului adițional. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,