Recitale
(1) Acordul privind Spațiul Economic European (1) („Acordul privind SEE”) a fost semnat la Porto la 2 mai 1992.
(2) Republica Croația a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 iulie 2013.
(3) Ca urmare a aderării sale la Uniunea Europeană, Republica Croația a solicitat să devină parte contractantă la Acordul privind SEE, în temeiul articolului 128 din respectivul acord.
(4) În acest scop, Comisia a negociat, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, cu Islanda, cu Principatul Liechtenstein și cu Regatul Norvegiei Acordul privind participarea Republicii Croația la Spațiul Economic European („acordul”) și trei protocoale adiționale conexe, și anume (a) Protocolul adițional la Acordul dintre Regatul Norvegiei și Uniunea Europeană privind un mecanism financiar norvegian pentru perioada 2009-2014 ca urmare a participării Republicii Croația la Spațiul Economic European, (b) Protocolul adițional la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Islanda ca urmare a aderării Republicii Croația la Uniunea Europeană și (c) Protocolul adițional la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei ca urmare a aderării Republicii Croația la Uniunea Europeană („protocoalele conexe”).
(5) Acordul și protocoalele conexe ar trebui să fie semnate și aplicate cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare încheierii lor,