Recitale
(1) Este în interesul Uniunii să suspende total taxele vamale autonome prevăzute de Tariful vamal comun pentru 100 de produse care nu figurează în prezent în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 al Consiliului (1). Respectivele produse ar trebui, prin urmare, să fie introduse în anexa respectivă.
(2) Nu mai este în interesul Uniunii să mențină suspendarea taxelor autonome prevăzute în Tariful vamal comun pentru șapte dintre produsele care sunt incluse în prezent în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013. Prin urmare, produsele respective ar trebui eliminate din anexa menționată.
(3) Este necesară modificarea descrierii produselor în cazul a 76 de suspendări incluse în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013, pentru a se ține cont de evoluția tehnică a produselor și de tendințele economice pe piață sau pentru a realiza adaptări lingvistice. În plus, ar trebui modificate codurile TARIC pentru patru produse suplimentare. Totodată, pentru trei produse suplimentare este necesară clasificarea multiplă. Suspendările în privința cărora sunt necesare modificări ar trebui eliminate din lista suspendărilor care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013, iar suspendările modificate ar trebui reintroduse în respectiva listă.
(4) Este necesar ca, în interesul Uniunii, să se modifice data de reexaminare obligatorie prevăzută pentru patru produse, în scopul de a permite importurile scutite de taxe vamale după data respectivă. Produsele în cauză au fost reexaminate, prevăzându-se noi date pentru următoarea lor reexaminare obligatorie. Prin urmare, produsele respective ar trebui eliminate din lista suspendărilor care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 și, după efectuarea modificărilor necesare, ar trebui reintroduse în lista menționată.
(5) Este necesar să se regrupeze patru produse încadrate la patru descrieri diferite ale produselor. Aceste patru produse ar trebui încadrate acum la două descrieri de produse. În plus, dubla clasificare actuală a celor patru suspendări aferente celor patru produse a devenit superfluă și, prin urmare, ar trebui modificată. Suspendările respective ar trebui prin urmare eliminate din lista suspendărilor care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013, iar suspendările modificate ar trebui reintroduse în respectiva listă.
(6) Pentru a se asigura în mod adecvat că suspendarea generează beneficii pentru nivelul de competitivitate a întreprinderilor interesate de produsele cu codul TARIC 4408 39 30 10, suspendarea legată de aceste produse ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014.
(7) Din motive de claritate, rubricile modificate ar trebui marcate cu un asterisc.
(8) Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 ar trebui completată cu unități suplimentare pentru anumite produse noi pentru care se acordă suspendări, în scopul de a permite o monitorizare statistică adecvată. Din motive de consecvență, unitățile suplimentare alocate produselor eliminate din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 ar trebui eliminate și din anexa II la regulamentul respectiv.
(9) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 ar trebui modificat în consecință.
(10) Având în vedere că modificările în temeiul prezentului regulament trebuie să se aplice începând cu 1 iulie 2014, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu aceeași dată și să intre în vigoare imediat după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,