Recitale
(1) Proiectul de cercetare și dezvoltare a managementului traficului aerian din cadrul Cerului unic european (denumit în continuare „SESAR”) vizează modernizarea managementului traficului aerian (denumit în continuare „ATM”) în Europa și reprezintă pilonul tehnologic al Cerului unic european. Acesta își propune să ofere Uniunii, până în 2030, o infrastructură de management al traficului aerian de înaltă performanță, care va permite funcționarea și dezvoltarea sigură și ecologică a transportului aerian.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013 al Comisiei (2) a stabilit cerințele referitoare la conținutul proiectelor comune, la elaborarea, adoptarea, implementarea și monitorizarea acestora. Acesta prevede că proiectele comune trebuie să fie puse în aplicare, pe baza programului de punere în practică, prin proiecte de implementare coordonate de organismul care gestionează punerea în practică.
(3) În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013, un proiect comun vizează punerea în practică în timp util, coordonată și sincronizată a funcționalităților ATM care sunt suficient de mature pentru implementare și care contribuie la realizarea modificărilor operaționale esențiale identificate în Planul general european pentru ATM. Într-un proiect comun se pot include numai funcționalitățile ATM care necesită o punere în practică sincronizată și care contribuie în mod semnificativ la obiectivele de performanță la nivelul Uniunii.
(4) La cererea Comisiei, întreprinderea comună SESAR a elaborat un proiect preliminar pentru primul proiect comun, denumit în continuare „proiectul comun pilot”.
(5) Proiectul preliminar a fost analizat și revizuit de către Comisie, cu sprijinul Agenției Europene de Siguranță a Aviației, al Agenției Europene de Apărare, al administratorului de rețea, al organismului de evaluare a performanței, al Eurocontrol, al organizațiilor europene de standardizare și al Organizației europene pentru echipamente de aviație civilă (Eurocae).
(6) Comisia a efectuat ulterior o analiză cost-beneficiu globală independentă și a purtat consultări adecvate cu statele membre și cu părțile interesate relevante.
(7) Pe această bază, Comisia a elaborat o propunere pentru proiectul comun pilot. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013: Grupul SESAR de utilizatori civili ai spațiului aerian a aprobat propunerea la 30 aprilie 2014; furnizorii de servicii de navigație aeriană au aprobat propunerea la 30 aprilie 2014; operatorii de aeroporturi au aprobat propunerea la 29 aprilie 2014; administratorii de rețea au aprobat propunerea la 25 aprilie 2014; iar serviciile meteorologice naționale din Europa au aprobat propunerea la 30 aprilie 2014.
(8) Proiectul comun pilot identifică șase funcționalități ATM, și anume, gestionarea extinsă a sosirilor și navigația bazată pe performanțe în regiunile terminale de control cu densitate mare; integrarea și capacitatea aeroporturilor; managementul flexibil al spațiului aerian și rute libere; managementul prin colaborare al rețelei; managementul inițial al informațiilor la nivel de sistem; și schimbul inițial de informații privind traiectoria. Implementarea acestor șase funcționalități ATM ar trebui să fie obligatorie.
(9) Se preconizează că funcționalitatea „gestionarea extinsă a sosirilor și navigația bazată pe performanțe în regiunile terminale de control cu densitate mare” va îmbunătăți precizia traiectoriei de apropiere și va facilita secvențierea traficului într-un stadiu timpuriu, permițând astfel reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului în etapele de coborâre/sosire. Această funcționalitate include o parte din Modificările operaționale esențiale din etapa 1 pentru caracteristica-cheie „Sincronizarea traficului”, astfel cum este definită în Planul general european pentru ATM.
(10) Se preconizează că funcționalitatea „integrarea și capacitatea aeroporturilor” va îmbunătăți siguranța și capacitatea pistelor, asigurând beneficii în ceea ce privește consumul de combustibil și reducerea întârzierilor, precum și capacitatea aeroporturilor. Această funcționalitate include o parte din Modificările operaționale esențiale din etapa 1 pentru caracteristica-cheie „Integrarea și capacitatea aeroporturilor”, astfel cum este definită în Planul general european pentru ATM.
(11) Se preconizează că funcționalitatea „managementul flexibil al spațiului aerian și rute libere” va permite o utilizare mai eficientă a spațiului aerian, oferind astfel beneficii semnificative legate de consumul de combustibil și reducerea întârzierilor. Această funcționalitate include o parte din Modificările operaționale esențiale din etapa 1 pentru caracteristica-cheie „Trecerea de la managementul spațiului aerian la managementul traiectoriilor 4D”, astfel cum este definită în Planul general european pentru ATM.
(12) Se preconizează că funcționalitatea „managementul prin colaborare al rețelei” va îmbunătăți calitatea și actualitatea informațiilor de rețea partajate de toate părțile interesate în domeniul ATM, asigurând astfel beneficii semnificative în ceea ce privește serviciile de navigație aeriană (denumite în continuare „ANS”), creșterea productivității și economii de costuri legate de întârzieri. Această funcționalitate include o parte din Modificările operaționale esențiale din etapa 1 pentru caracteristica-cheie „Managementul prin colaborare al rețelei și echilibrarea dinamică a capacității”, astfel cum este definită în Planul general european pentru ATM.
(13) Se preconizează că funcționalitatea „managementul inițial al informațiilor la nivel de sistem”, constând într-un set de servicii furnizate și utilizate prin intermediul unei rețele bazate pe protocolul internet de către sistemele SWIM (System Wide Information Management — managementul inițial al informațiilor la nivel de sistem), va aduce beneficii semnificative în ceea ce privește productivitatea ANS. Această funcționalitate include o parte din Modificările operaționale esențiale din etapa 1 pentru caracteristica-cheie „SWIM”, astfel cum este definită în Planul general european pentru ATM.
(14) Se preconizează că funcționalitatea „schimbul inițial de informații privind traiectoria”, cu performanțe îmbunătățite de prelucrare a datelor de zbor, va îmbunătăți predictibilitatea traiectoriei aeronavelor în beneficiul utilizatorilor spațiului aerian, al administratorului de rețea și al furnizorilor de ANS, implicând mai puține intervenții tactice și îmbunătățirea rezolvării conflictelor de trafic. Se preconizează că acest lucru va avea un impact pozitiv asupra productivității ANS, asupra economiei de combustibil și asupra variabilității întârzierilor. Această funcționalitate include o parte din Modificările operaționale esențiale din etapa 1 pentru caracteristica-cheie „Trecerea de la managementul spațiului aerian la managementul traiectoriilor 4D”, astfel cum este definită în Planul general european pentru ATM, și sprijină în mod indirect alte caracteristici-cheie abordate de alte funcționalități ATM prin utilizarea în comun a informațiilor privind traiectoriile.
(15) În scopul obținerii beneficiilor depline ale proiectului comun pilot, se așteaptă ca anumite părți interesate operaționale din țări terțe să implementeze unele părți ale proiectului comun pilot. Organismul care gestionează punerea în practică va asigura implicarea acestora, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013. Implicarea părților interesate operaționale din țări terțe nu afectează repartizarea competențelor în ceea ce privește serviciile de navigație aeriană și funcționalitățile ATM.
(16) În scopul sprijinirii părților interesate operaționale în cauză în procesul de punere în practică a funcționalităților ATM, Comisia ar trebui să publice documentele de referință cu caracter neobligatoriu, cum ar fi: documente de însoțire pentru faza de standardizare și de industrializare, care urmează să fie puse la dispoziție de întreprinderea comună SESAR, o foaie de parcurs cu privire la necesarul în materie de standardizare și de reglementare și o analiză cost-beneficiu globală care să susțină proiectul comun pilot. După caz, documentele de însoțire trebuie elaborate conform procedurilor impuse prin Regulamentul (CE) nr. 552/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3), cu implicarea autorităților naționale de supervizare în conformitate cu regulamentul menționat.
(17) Punerea în aplicare a proiectului comun pilot ar trebui monitorizată, în măsura în care este posibil, utilizându-se mecanismele de monitorizare existente și structurile de consultare existente, astfel încât să fie implicate toate părțile interesate operaționale.
(18) În special pentru a permite Comisiei să modifice prezentul regulament în funcție de necesități, ar trebui să se instituie mecanisme adecvate de revizuire a prezentului regulament, cu implicarea organismului care gestionează punerea în practică, care ar trebui să se coordoneze și să coopereze cu entitățile menționate la articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013, și anume autoritățile naționale de supervizare, autoritățile militare, întreprinderea comună SESAR și industria prelucrătoare. Organismul care gestionează punerea în practică trebuie să țină seama de impactul asupra capabilităților de apărare naționale și colective în conformitate cu articolul 9 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013. Coordonarea cu autoritățile militare în cadrul proiectului comun pilot rămâne o prioritate, conform declarației de ansamblu referitoare la problemele militare legate de Cerul unic european (4). Potrivit declarației menționate, statele membre ar trebui, în special, să intensifice cooperarea civil-militară și, dacă este cazul și în măsura în care statele membre interesate consideră necesar acest lucru, să promoveze cooperarea dintre forțele lor armate cu privire la toate aspectele referitoare la managementul traficului aerian.
(19) În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5), aplicarea regulamentului menționat nu aduce atingere suveranității statelor membre asupra spațiului lor aerian și cerințelor statelor membre referitoare laordinea publică, siguranța publică și obiectivele din domeniul apărării. Prezentul regulament nu vizează pregătirea și operațiunile militare.
(20) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru Cerul unic,