Recitale
(1) Cadrul de reglementare privind cerul unic european cuprinde măsurile menționate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(2) Aplicarea cadrului de reglementare privind cerul unic european nu aduce atingere responsabilităților statelor membre, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004.
(3) În Comunicarea sa din 22 decembrie 2011 (3), Comisia și-a anunțat intenția de a institui mecanisme de guvernanță și de stimulare pentru punerea în practică a SESAR (Proiectul de cercetare și dezvoltare privind managementul traficului aerian în cerul unic european), pe baza articolului 15a din Regulamentul (CE) nr. 550/2004. Aceste mecanisme includ: proiecte comune, care ar trebui să contribuie la implementarea cu succes a Planului general pentru ATM; orientări privind proiectele comune, care ar trebui să prevadă un cadru obligatoriu referitor la modul în care proiectele comune pot sprijini această implementare și mecanisme de guvernanță, care ar trebui să asigure o punere în practică în timp util, coordonată și sincronizată, prin stabilirea unei alocări clare a responsabilităților între părțile interesate.
(4) Regulamentul (CE) nr. 550/2004 urmărește să ajute utilizatorii spațiului aerian și furnizorii de servicii de navigație aeriană să îmbunătățească infrastructura colectivă de navigație aeriană, furnizarea de servicii de navigație aeriană și utilizarea spațiului aerian, prin intermediul colaborării în cadrul unor proiecte comune. Regulamentul vizează, de asemenea, accelerarea punerii în practică a proiectului de cercetare și dezvoltare privind managementul traficului aerian în cerul unic european (SESAR).
(5) SESAR este proiectul conceput pentru a moderniza sistemul european de management al traficului aerian. El reprezintă pilonul tehnologic al inițiativei „Cerul unic european”.
(6) SESAR cuprinde trei faze: faza de concepție, constând în definirea conținutului noii generații de sisteme ATM; faza de dezvoltare, constând în dezvoltarea și validarea noii generații de sisteme tehnologice, componente și proceduri operaționale; și faza de punere în practică, constând în industrializarea și implementarea noilor sisteme de management al traficului aerian.
(7) Planul general european de management al traficului aerian (Air Traffic Management — ATM) (denumit în continuare Planul general pentru ATM), elaborat în cursul fazei de concepție a SESAR, este foaia de parcurs convenită pentru a aduce cercetarea și dezvoltarea privind ATM în faza de punere în practică.
(8) Planul general pentru ATM evidențiază modificările operaționale esențiale care sunt necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor de performanță ale cerului unic european (Single European Sky — SES). El reprezintă un instrument-cheie pentru punerea în practică a SESAR și asigură baza pentru punerea în practică în timp util, coordonată și sincronizată a noilor funcționalități ATM.
(9) Obiectivele și prioritățile de punere în practică ar trebui să ia în considerare, de asemenea, aspectele legate de administrarea rețelei prevăzute în Planul strategic al rețelei, care include obiective de performanță coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii Europene și acțiunile planificate pentru a atinge obiectivele, și în Planul de administrare a rețelei definit în Regulamentul (UE) nr. 677/2011 al Comisiei (4).
(10) O punere în practică în timp util, coordonată și sincronizată a SESAR este esențială pentru atingerea obiectivelor de performanță ale SES și realizarea beneficiilor economice globale preconizate în urma modernizării ATM.
(11) Proiectele comune prevăzute la articolul 15a din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 ar trebui să contribuie la stimularea performanței Rețelei europene de ATM (EATMN), iar rezultatele analizei lor cost-beneficiu ar trebui să fie global pozitive, ținând cont de orice efect negativ potențial asupra anumitor regiuni sau părți interesate.
(12) Pentru a se asigura că proiectele comune sunt implementate și monitorizate în timp util și de o manieră coordonată și sincronizată, utilizând în mod optim instrumentele și organismele identificate în cadrul de reglementare privind cerul unic european, ar trebui să se instituie o guvernanță pentru punerea în practică a SESAR.
(13) Pentru a guverna în mod eficace punerea în practică a SESAR și a asigura credibilitatea procesului de punere în practică, părțile interesate operaționale responsabile pentru performanța sistemului ATM ar trebui să fie implicate în guvernanța punerii în practică.
(14) Părțile interesate operaționale care investesc în punerea în practică a SESAR ar trebui să joace un rol de conducere în gestionarea și implementarea activităților de punere în practică, de preferință prin intermediul unei singure entități, evitând în același timp orice conflict de interese.
(15) Industria prelucrătoare ar trebui să joace un rol consultativ în punerea în practică a SESAR, pentru a asigura coerența cu industrializarea și disponibilitatea în timp util a echipamentului.
(16) Comisia ar trebui să supravegheze activitățile de punere în practică, asigurându-se că acestea respectă obiectivele SES și protejează interesul public. Pentru a realiza acest lucru, Comisia ar trebui să instituie mecanisme adecvate de raportare și de monitorizare, utilizând în mod optim instrumentele existente, cum ar fi implementarea la nivel european și local a cerului unic (planul și raportul ESSIP și documentele LSSIP).
(17) Comisia ar trebui să furnizeze informații complete Comitetului pentru cerul unic cu privire la procesul de selectare a organismului care gestionează punerea în practică, de aprobare a programului de punere în practică și de selectare a proiectelor de implementare. Comitetul pentru cerul unic ar trebui să fie consultat cu privire la aceste aspecte, fără a aduce atingere normelor și procedurilor prevăzute de programele de finanțare relevante ale Uniunii.
(18) Organizația europeană pentru echipamente din aviația civilă (Eurocae), care produce material tehnic și efectuează lucrări preliminare sau auxiliare în legătură cu standardizarea europeană, ar trebui să asiste Comisia în monitorizarea și facilitarea proceselor de standardizare și în promovarea utilizării standardelor europene.
(19) Deși punerea în practică a proiectelor SESAR privind forțele armate rămâne responsabilitatea statelor vizate, ar trebui să existe o coordonare cu autoritățile militare, pentru a se evita orice impact negativ asupra capacităților de apărare.
(20) Pentru a încuraja părțile interesate să investească într-un stadiu timpuriu și a atenua aspectele punerii în practică pentru care rezultatele analizei cost-beneficiu sunt mai puțin pozitive, ar trebui ca proiectele de implementare care vizează punerea în practică a proiectelor comune să fie eligibile pentru finanțare din partea Uniunii și pentru alte stimulente, în conformitate cu normele și procedurile programelor de finanțare și ale sistemelor de stimulente ale Uniunii.
(21) În măsura în care este posibil, se urmărește crearea de sinergii între punerea în practică a SESAR și blocurile funcționale de spațiu aerian (FAB).
(22) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru cerul unic,