Recitale
(1) La 8 decembrie 2012, în cadrul celei de a opta sesiuni, Conferința părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (denumită în continuare „CCONUSC”), având rolul de reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto, a adoptat Amendamentul de la Doha, prin care s-a stabilit cea de a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, începând la 1 ianuarie 2013 și încheindu-se la 31 decembrie 2020 (denumit în continuare „Amendamentul de la Doha”).
(2) Articolul 4 din Protocolul de la Kyoto prevede posibilitatea ca părțile să își îndeplinească în comun angajamentele care le revin în temeiul articolului 3 din Protocolul de la Kyoto. În momentul adoptării Amendamentului de la Doha, Uniunea și statele sale membre, împreună cu Croația și Islanda, au declarat că angajamentele cuantificate de limitare și de reducere a emisiilor pentru Uniune, pentru statele sale membre, pentru Croația și pentru Islanda aferente celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto se bazează pe interpretarea că acestea vor fi îndeplinite în comun în conformitate cu articolul 4 din Protocolul de la Kyoto. Declarația respectivă se regăsește în Raportul conferinței și a fost avizată de Consiliu la 17 decembrie 2012.
(3) Protocolul de la Kyoto solicită părților care au ajuns la un acord privind îndeplinirea în comun a angajamentelor asumate în temeiul articolului 3 din Protocolul de la Kyoto să stabilească în acordul respectiv nivelul de emisii alocat fiecărei părți. Protocolul de la Kyoto impune ca părțile la un acord de îndeplinire în comun să notifice secretariatului CCONUSC condițiile acordului respectiv la data depunerii instrumentelor lor de acceptare.
(4) Adoptarea Amendamentului de la Doha, punerea în aplicare a deciziilor conexe ale Conferinței părților la CCONUSC având rolul de reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto și un acord de îndeplinire în comun vor necesita stabilirea unor norme care să asigure punerea în aplicare la nivel tehnic în Uniune a celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, inclusiv tranziția de la prima perioadă de angajament la a doua perioadă de angajament, pentru a permite funcționarea efectivă a unui acord de îndeplinire în comun și pentru a asigura alinierea acestuia la funcționarea sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii („EU ETS”) instituit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și prin Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
(5) În prima perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, cerințele convenite la nivel internațional privind contabilizarea și gestionarea emisiilor și a unităților și îndeplinirea în comun de către Uniune și statele sale membre au fost puse în aplicare în conformitate cu Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), cu Regulamentul (CE) nr. 2216/2004 al Comisiei (6) și cu Regulamentul (UE) nr. 920/2010 al Comisiei (7). Regulamentele (CE) nr. 2216/2004 și (UE) nr. 920/2010 au fost înlocuite prin Regulamentul (UE) nr. 389/2013 al Comisiei (8), care cuprinde dispoziții privind gestionarea unităților în contextul punerii în aplicare și al funcționării EU ETS și al Deciziei nr. 406/2009/CE. Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9), recent adoptat, care a abrogat și a înlocuit Decizia nr. 280/2004/CE, nu conține baza juridică care să permită Comisiei să adopte normele tehnice de punere în aplicare necesare pentru cea de a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto în conformitate cu condițiile din Amendamentul de la Doha, cu deciziile Conferinței părților la CCONUSC având rolul de reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto și cu condițiile unui acord de îndeplinire în comun.
(6) În cazul în care un stat membru este dezavantajat în mod grav de o situație specifică și excepțională, inclusiv de incoerențele contabile legate de corelarea punerii în aplicare a legislației Uniunii cu normele convenite în temeiul Protocolului de la Kyoto, Comisia ar trebui, fără a aduce atingere îndeplinirii obligațiilor care revin statelor membre în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE și sub rezerva disponibilității unităților la sfârșitul celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, să adopte măsuri de redresare a situației, prin transferul unor reduceri de emisii certificate (CER), unități de reducere a emisiilor (ERU) sau unități ale cantității atribuite (AAU) înscrise în registrul Uniunii către registrul statului membru respectiv.
(7) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 10 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 525/2013, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(8) Decizia 1/CMP.8 adoptată de Conferința părților la CCONUSC având rolul de reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto (denumită în continuare „Decizia 1/CMP.8”) modifică normele privind stabilirea eligibilității pentru participarea la mecanismele flexibile în cea de a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto. Aceasta stabilește, de asemenea, limite privind reportarea unităților din prima în cea de a doua perioadă de angajament și include cerința ca fiecare parte să stabilească un cont pentru rezerva de unități excedentare din perioada anterioară. În plus, decizia respectivă prevede prelevarea unei cote de 2 % din primele transferuri internaționale de AAU și din emiterea de ERU pentru proiecte de punere în aplicare în comun imediat după conversia în ERU a AAU sau a unităților de eliminare (RMU) deținute anterior de către părți. În prezent, sunt în curs de negociere norme suplimentare de punere în aplicare a celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto.
(9) În actele delegate care urmează să fie adoptate în conformitate cu prezentul regulament, Comisia ar trebui să prevadă un proces de compensare la sfârșitul celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, prin care orice transfer net al nivelurilor anuale de emisii alocate în conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE și orice transfer net de certificate cu țările terțe participante la EU ETS, care nu sunt părți la un acord de îndeplinire în comun cu Uniunea și cu statele sale membre, să fie urmat de transferul unei cantități corespunzătoare de AAU.
(10) Normele internaționale relevante menite să reglementeze contabilizarea emisiilor și realizarea de progrese în direcția îndeplinirii angajamentelor urmează să fie adoptate cu ocazia următoarei conferințe privind schimbările climatice din decembrie 2014 care urmează să aibă loc la Lima. Uniunea și statele sale membre ar trebui să colaboreze cu țările terțe în acest sens.
(11) În conformitate cu Decizia 1/CMP.8, care impune părților să își revadă, până în 2014, angajamentele pentru cea de a doua perioadă de angajament, ar putea fi luată în considerare anularea unor AAU, CER sau ERU în vederea creșterii nivelului de ambiție al angajamentelor părților.
(12) Pentru a stabili norme coerente menite să asigure punerea în aplicare la nivel tehnic în Uniune a celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, incluzând tranziția de la prima la cea de a doua perioadă de angajament, pentru a permite funcționarea efectivă a acordului de îndeplinire în comun a angajamentelor Uniunii, ale statelor sale membre și ale Islandei pentru cea de a doua perioadă de angajament, precum și pentru a asigura alinierea sa la aplicarea EU ETS și a Deciziei nr. 406/2009/CE, Comisiei ar trebui să îi fie delegată competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de la data adoptării de către Uniune a Amendamentului de la Doha până la sfârșitul perioadei suplimentare pentru îndeplinirea angajamentelor în temeiul celei de a doua perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante Parlamentului European și Consiliului, precum și concordanța acestora cu cerințele de contabilizare convenite la nivel internațional, cu un acord de îndeplinire în comun încheiat între Uniune, statele sale membre și țări terțe în temeiul articolelor 3 și 4 din Protocolul de la Kyoto și cu legislația relevantă a Uniunii.
(13) În concluziile Consiliului din 9 martie 2012 se afirmă că obiectivul cuantificat al Uniunii de limitare sau de reducere a emisiilor în cea de a doua perioadă de angajament este stabilit pe baza emisiilor totale de gaze cu efect de seră ale Uniunii permise în perioada 2013-2020 în temeiul pachetului său legislativ privind clima și energia, reflectându-se astfel angajamentul unilateral al Uniunii de a-și reduce cu 20 % emisiile până în 2020, și se confirmă, în acest context, că obligațiile de reducere a emisiilor de către fiecare stat membru în parte nu ar trebui să depășească obligațiile acestora convenite în cadrul legislației Uniunii.
(14) Ar trebui asigurată respectarea limitelor stabilite prin deciziile relevante ale organismelor care țin de CCONUSC sau de Protocolul de la Kyoto privind reportarea ERU și a CER din prima în cea de a doua perioadă de angajament.
(15) Regulamentul (UE) nr. 525/2013 ar trebui să fie modificat în consecință,