Recitale
(1) În conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, cererea de înregistrare a denumirii „Lonzo de Corse”/„Lonzo de Corse — Lonzu” depusă de Franța a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2).
(2) Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, denumirea „Lonzo de Corse”/„Lonzo de Corse — Lonzu” trebuie, prin urmare, înregistrată.
(3) Prin scrisoarea care însoțea cererea de înregistrare primită la data de 26 aprilie 2012, autoritățile franceze au înștiințat Comisia că întreprinderile L'Aziana Charcuterie Corse Nunzi Sauveur, Orezza Charcuterie La Castagniccia, Charcuterie Costa & Fils, Charcuterie Fontana, Salaisons Joseph Pantaloni, Charcuterie Passoni, Salaisons Sampiero, Salaisons réunies și Etablissements Semidei au comercializat în mod legal produsul care beneficiază de denumirea comercială „Lonzo de Corse”/„Lonzo de Corse — Lonzu”, folosind această denumire în mod continuu de peste cinci ani și că acest aspect a fost abordat în cadrul procedurii naționale de opoziție. Prin urmare, întreprinderilor în cauză li s-a acordat o perioadă de adaptare cu efect de la data depunerii cererii de înregistrare la Comisie, în temeiul articolului 5 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului (3), în vigoare la data depunerii cererii.
(4) În plus, ținând cont de faptul că întreprinderile în cauză îndeplineau condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, autoritățile franceze au solicitat Comisiei, prin aceeași scrisoare care însoțea cererea de înregistrare, să stabilească o perioadă de tranziție, în baza acestui articol, pentru a le permite întreprinderilor în cauză să utilizeze legal denumirea comercială după înregistrare.
(5) Între timp, Regulamentul (CE) nr. 510/2006 a fost înlocuit cu Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, care a intrat în vigoare la 3 ianuarie 2013. Condițiile stabilite la articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 au fost preluate la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.
(6) Întrucât întreprinderile L'Aziana Charcuterie Corse Nunzi Sauveur, Orezza Charcuterie La Castagniccia, Charcuterie Costa & Fils, Charcuterie Fontana, Salaisons Joseph Pantaloni, Charcuterie Passoni, Salaisons Sampiero, Salaisons réunies și Etablissements Semidei îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, ar trebui ca acestora să li se acorde o perioadă de tranziție de cinci ani, pentru a le autoriza să utilizeze denumirea „Lonzo de Corse”/„Lonzo de Corse — Lonzu”. Totuși, întrucât întreprinderile în cauză au beneficiat deja de o perioadă de adaptare acordată la nivel național, este oportun ca perioada de cinci ani să fie calculată de la data depunerii cererii de înregistrare la Comisie.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole,