Începe proba gratuită

Regulament 2014/446 · CELEX 32014R0446

Regulamentul (UE) nr. 446/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 295/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile structurale de întreprindere și a Regulamentelor (CE) nr. 251/2009 și (UE) nr. 275/2010 ale Comisiei, în ceea ce privește seriile de date care trebuie produse și criteriile de evaluare a calității statisticilor structurale de întreprinderi Text cu relevanță pentru SEE

Data act
02.05.2014
Intrare in vigoare
23.05.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_132_R_0002
Status
Inactiv
analiză calitativă domeniu de activitate metode statistice statistică economică statistici ale UE structura companiei transmisia datelor

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 295/2008 al Parlamentului European și al Consiliului a stabilit un cadru comun pentru colectarea, transmiterea și evaluarea statisticilor europene referitoare la structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor din Uniune.

(2) Regulamentul (CE) nr. 251/2009 al Comisiei (2) a stabilit frecvența elaborării statisticilor structurale multianuale de întreprinderi și defalcarea rezultatelor pentru producerea statisticilor structurale de întreprinderi, în scopul producerii de date comparabile și armonizate între statele membre.

(3) Regulamentul (UE) nr. 275/2010 al Comisiei (3) a stabilit criteriile de evaluare a calității și conținutului rapoartelor privind calitatea care trebuie furnizate de statele membre.

(4) Este necesar să se actualizeze lista caracteristicilor, specificându-se serii de date privind demografia întreprinderilor cu cel puțin un salariat, pentru a răspunde necesității creșterii gradului de comparabilitate a rezultatelor la nivel internațional, în special în ceea ce privește statisticile referitoare la spiritul antreprenorial. Ar trebui, de asemenea, stabilite: primul an de referință, frecvența și defalcarea rezultatelor pentru aceste caracteristici. În consecință, este necesară modificarea în mod corespunzător a anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 295/2008 și a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 251/2009.

(5) Experiența a demonstrat faptul că caracteristicile stabilite în anexele V-VII la Regulamentul (CE) nr. 295/2008 nu sunt necesare la frecvența anuală actuală. Prin urmare, frecvența ar trebui adaptată, în vederea elaborării acestora o dată la 10 ani. Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 251/2009 ar trebui modificată în consecință.

(6) Rapoartele privind calitatea referitoare la statisticile elaborate în conformitate cu anexele V-VII la Regulamentul (CE) nr. 295/2008 nu mai sunt necesare cu frecvență anuală. Prin urmare, frecvența lor ar trebui adaptată la o prezentare la fiecare 10 ani, conform cerințelor în materie de date. Anexa la Regulamentul (UE) nr. 275/2010 ar trebui modificată corespunzător.

(7) Pentru a asigura o mai bună monitorizare a progreselor în materie de inovare în contextul Strategiei Europa 2020, părți interesate atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național, au solicitat introducerea unui indicator unic integrat. Printre altele, se dorește ca acest indicator să reprezinte criteriul de referință al ocupării forței de muncă în întreprinderi inovatoare, cu creștere puternică, din Europa și din lume. Furnizarea datelor care stau la baza acestui nou indicator este urgentă, pentru a permite utilizarea acestuia în cadrul semestrului european 2014. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 295/2008 ar trebui modificat în mod corespunzător.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.