Începe proba gratuită

Regulament 2008/295 · CELEX 32008R0295

Regulamentul (CE) nr. 295/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind statisticile structurale de întreprindere (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
11.03.2008
Intrare in vigoare
29.04.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_097_R_0013_01
Status
Inactiv
colectarea datelor competitivitate domeniu de activitate metode statistice nomenclatură statistică statistică economică statistici ale UE structura companiei

Recitale

(1) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului din 20 decembrie 1996 privind statisticile structurale de la întreprindere (3) a fost modificat în mod substanțial de mai multe ori (4). Dat fiind faptul că sunt aduse alte modificări la respectivul regulament, este de dorit ca dispozițiile în cauză să fie reformate, din motive de claritate și de eficiență.

(2) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 a stabilit un cadru comun privind culegerea, elaborarea, transmiterea și evaluarea statisticilor comunitare referitoare la structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor din Comunitate.

(3) Prin Decizia nr. 2367/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind programul statistic comunitar pentru perioada 2003-2007 (5) a fost adoptat programul care se va ghida după principalele priorități ale politicii comunitare privind uniunea economică și monetară, extinderea și competitivitatea Uniunii Europene, politica regională, dezvoltarea durabilă și agenda socială. Statisticile privind activitățile economice ale întreprinderilor reprezintă o parte esențială a acestui program.

(4) Prezentul regulament ar trebui să prevadă continuarea suportului statistic existent în cadrul deciziilor legate de domeniile politicilor actuale și să îndeplinească cerințele suplimentare care rezultă din noile inițiative politice comunitare, precum și din revizuirea actuală a priorităților statistice și din relevanța statisticilor efectuate, în scopul de a utiliza mai bine resursele disponibile și de a minimiza sarcina asupra respondenților. O atenție deosebită ar trebui acordată impactului asupra întreprinderilor a politicilor comunitare în domeniul energiei și al mediului, precum cele inițiate prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (Regulamentul REACH) (6). Cooperarea și schimbul bunelor practici între institutele naționale de statistică ar trebui încurajate în scopul de a garanta o utilizare mai eficientă a surselor de date administrative.

(5) Există o necesitate crescândă de date în domeniul serviciilor, în special în cel al serviciilor comerciale. Statisticile sunt necesare pentru analiza economică și elaborarea politicilor în legătură cu cel mai dinamic sector din economiile moderne, în special din perspectiva potențialului acestuia privind creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Reuniunea Consiliului European de la Lisabona din 23 și 24 martie 2000 a subliniat importanța serviciilor. Evaluarea cifrei de afaceri, defalcată pe tipuri de servicii, este o cerință prealabilă pentru o autentică înțelegere a rolului serviciilor în cadrul economiei. Reuniunea Consiliului European de la Stockholm din 23 și 24 martie 2001 a ajuns la concluzia că una dintre prioritățile cele mai importante la nivel european este crearea unor piețe interne în domeniul serviciilor care funcționează în mod eficient. Statisticile defalcate pe tipuri de servicii în cadrul schimburilor comerciale transfrontaliere sunt esențiale în scopul de a monitoriza funcționarea piețelor interne a serviciilor, evaluarea competitivității serviciilor și evaluarea impactului barierelor în calea comerțului cu servicii.

(6) Datele sunt necesare în ceea ce privește demografia întreprinderilor, în special deoarece acestea sunt un element al indicatorilor structurali stabiliți în vederea monitorizării realizărilor legate de obiectivele Strategiei de la Lisabona. În plus, sunt necesare date armonizate privind demografia întreprinderilor și privind impactul acesteia asupra ocupării forței de muncă pentru a sta la baza recomandărilor politice în sprijinul acțiunilor antreprenoriale.

(7) Cadrul statistic necesită, de asemenea, un instrument flexibil care să poată oferi un răspuns rapid și la timp noilor necesități ale utilizatorilor determinate de caracteristicile din ce în ce mai dinamice, inovatoare și complexe ale economiei bazate pe cunoaștere. Combinarea unor astfel de culegeri de date ad hoc cu tipul actual de culegere de date privind statisticile structurale de întreprindere ar oferi o valoare adăugată informațiilor adunate în ambele tipuri de sondaje și ar putea reduce sarcina totală asupra respondenților prin evitarea duplicării culegerii datelor.

(8) Este necesară prevederea unei proceduri pentru adoptarea măsurilor privind punerea în aplicare a prezentului regulament în scopul clarificării în continuare a normelor aplicabile culegerii și prelucrării statistice a datelor, precum și prelucrării și transmiterii rezultatelor.

(9) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Comisiei din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (7).

(10) În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să actualizeze lista de caracteristici din anexe; pentru a stabili frecvența de elaborare a statisticilor, normele de prezentare a datelor sub formă de „contribuții exclusive la totalurile europene” (CETO), primul an de referință pentru compilarea rezultatelor și în special clasificările care urmează să fie utilizate, precum și combinarea claselor de mărime; pentru actualizarea perioadelor de timp necesare transmiterii datelor; pentru adaptarea defalcării activităților și a produselor la modificări sau revizuiri ale Nomenclatorului statistic al activităților economice în Comunitatea Europeană (NACE) și ale clasificării în funcție de domeniul de activitate (CPA); pentru a adopta măsuri pe baza evaluării studiilor pilot; pentru a schimba limita inferioară a populației de referință din anexa VIII și pentru a stabili criterii pentru evaluarea calității. Deoarece aceste măsuri au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, printre altele, prin completarea acestuia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(11) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume de a furniza date armonizate privind structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor în cadrul Comunității, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește un cadru comun pentru culegerea, elaborarea, transmiterea și evaluarea statisticilor comunitare privind structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor comunitare. Elaborarea statisticilor are ca scop, în special, de a analiza: (a) structura și evoluția activităților întreprinderilor; (b) factorii de producție utilizați și alte elemente care permit măsurarea activității, a competitivității și a performanțelor întreprinderilor; (c) dezvoltarea la nivel regional, național, comunitar și internațional a întreprinderilor și a piețelor; (d) comportamentul în afaceri; (e) întreprinderile mici și mijlocii; (f) caracteristicile specifice ale întreprinderilor legate de defalcarea specifică a activităților.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament acoperă toate activitățile pieței din secțiunile B-N și P-S ale Nomenclatorului statistic al activităților economice în Comunitatea Europeană, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 (denumit în continuare „NACE Rev. 2”). (2) Unitățile statistice ale tipurilor menționate în secțiunea I din anexa la Regulamentul (CEE) nr. 696/93 al Consiliului din 15 martie 1993 privind unitățile statistice pentru observarea și analizarea sistemului de producție comunitar (8), care sunt clasificate sub una dintre activitățile menționate la alineatul (1), sunt incluse în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Utilizarea unităților specifice pentru elaborarea statisticilor este specificată în anexele la prezentul regulament.

Articolul 3

Modulele

(1) Statisticile care urmează să fie elaborate pentru domeniile menționate la articolul 1 sunt grupate sub formă de module. (2) Modulele din prezentul regulament sunt: (a) un modul comun pentru statisticile structurale anuale, definit în anexa I; (b) un modul defalcat pentru statisticile structurale în sectorul industrial, definit în anexa II; (c) un modul defalcat pentru statisticile structurale privind activitățile de comerț, definit în anexa III; (d) un modul defalcat pentru statisticile structurale în sectorul construcțiilor, definit în anexa IV; (e) un modul defalcat pentru statisticile structurale în sectorul asigurărilor, definit în anexa V; (f) un modul defalcat pentru statisticile structurale privind instituțiile de credit, definit în anexa VI; (g) un modul defalcat pentru statisticile structurale privind fondurile de pensii, definit în anexa VII; (h) un modul defalcat pentru statisticile structurale privind serviciile comerciale, definit în anexa VIII; (i) un modul defalcat pentru statisticile structurale privind demografia întreprinderilor, definit în anexa IX; (j) un modul flexibil pentru efectuarea unei culegeri specifice și limitate de date ad hoc privind caracteristicile întreprinderilor. (3) Următoarele informații sunt specificate în fiecare modul: (a) activitățile pentru care sunt elaborate statisticile, preluate din domeniul de aplicare indicat la articolul 2 alineatul (1); (b) tipurile de unități statistice care urmează să fie utilizate pentru elaborarea statisticilor, preluate din lista de unități statistice menționată la articolul 2 alineatul (2); (c) lista de caracteristici pentru care urmează să fie elaborate statisticile pentru domeniile menționate la articolul 1 și perioadele de referință corespunzătoare acestor caracteristici; (d) frecvența elaborării statisticilor, care este anuală sau multianuală. În cazul în care elaborarea este multianuală, aceasta trebuie efectuată cel puțin o dată la 10 ani; (e) calendarul care să indice primul an de referință pentru statisticile care urmează să fie elaborate; (f) standardele referitoare la reprezentativitate și la evaluarea calității; (g) perioada de timp începând de la încheierea perioadei de referință în timpul căreia urmează să fie transmise statisticile; (h) durata maximă a perioadei de tranziție care poate fi acordată. (4) Utilizarea modulului flexibil menționat la alineatul (2) litera (j) este planificată în strânsă cooperare cu statele membre. Sfera de aplicare a acestuia, lista de caracteristici, perioada de referință, activitățile care urmează să fie acoperite și cerințele de calitate sunt stabilite de către Comisie în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 12 alineatul (2), cu cel puțin 12 luni înainte de începutul perioadei de referință. De asemenea, Comisia specifică necesitatea informațiilor și impactul culegerii datelor în ceea ce privește sarcina asupra întreprinderilor și costurile pentru statele membre. În scopul de a limita sarcina asupra întreprinderilor și costurile pentru statele membre, volumul datelor culese este limitat la cel mult 20 de caracteristici sau întrebări privind întreprinderile, la cel mult 25 000 de întreprinderi respondente în Uniunea Europeană și la o contribuție medie individuală per respondent de maximum 1,5 ore. Culegerea de date ad hoc include un număr reprezentativ de state membre. În cazul în care sunt necesare numai rezultate la nivel european, Comisia poate stabili o metodă de eșantionare la nivel european care să asigure o sarcină minimă și costuri minime. Costurile privind culegerea de date ad hoc pot fi cofinanțate de către Comisie prin intermediul procedurilor stabilite.

Articolul 4

Studii pilot

(1) O serie de studii pilot sunt instituite de către Comisie și efectuate de către statele membre pe bază de voluntariat, astfel cum se prevede în anexe. Comisia acordă autorităților naționale finanțări nerambursabile, în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 322/97 al Consiliului din 17 februarie 1997 privind statisticile comunitare (9), în urma unei cereri de propuneri. (2) Studiile pilot sunt efectuate în scopul de a evalua relevanța și fezabilitatea obținerii datelor. Rezultatele studiilor pilot sunt evaluate de către Comisie, ținând seama de beneficiile disponibilității datelor în raport cu costul culegerii și cu sarcina asupra întreprinderilor. (3) Comisia informează Parlamentul European și Consiliul asupra rezultatelor studiilor pilot. (4) Măsurile destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia pe baza evaluării studiilor pilot, sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control, menționată la articolul 12 alineatul (3).

Articolul 5

Obținerea datelor

(1) Statele membre obțin datele necesare în scopul observării caracteristicilor din listele menționate în modulele specificate la articolul 3. (2) Statele membre pot obține datele necesare prin combinarea diferitelor surse menționate mai jos, aplicând principiul simplificării administrative: (a) anchete obligatorii: unitățile legale care fac parte din unitățile statistice solicitate de către statele membre sau din care sunt compuse aceste unități sunt obligate să furnizeze informații exacte și complete în termenele stabilite; (b) alte surse care sunt cel puțin echivalente în ceea ce privește acuratețea și calitatea; (c) proceduri de estimare statistică în cazul în care unele caracteristici nu au fost observate în cazul tuturor unităților. (3) În scopul de a reduce sarcina asupra respondenților, autoritățile naționale și Comisia (Eurostat) au acces, în limitele și condițiile stabilite de către fiecare stat membru și de către Comisie în respectivele domenii de competență ale acestora, la surse de date administrative care acoperă sectoarele de activitate ale administrațiilor publice ale acestora, în măsura în care aceste date sunt necesare pentru a îndeplini cerințele de calitate menționate la articolul 6. În plus, atunci când acest lucru este fezabil, se utilizează date administrative corespunzătoare pentru a îndeplini cerințele de raportare din prezentul regulament. (4) Statele membre și Comisia, în cadrul domeniilor lor de competență respective, promovează condițiile pentru o utilizare crescândă a transmiterii de date pe cale electronică și a prelucrării automate de date.

Articolul 6

Acuratețe

(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că datele transmise reflectă structura populației în cadrul unităților statistice stabilite în anexe. (2) Evaluarea calității se efectuează comparând beneficiile disponibilității datelor cu costurile necesare culegerii și cu sarcina asupra întreprinderilor, în special asupra întreprinderilor mici. (3) Statele membre transmit Comisiei, la solicitarea acesteia, toate informațiile necesare în vederea evaluării menționate la alineatul (2).

Articolul 7

Comparabilitate

(1) Din datele culese și evaluate, statele membre prezintă rezultate comparabile, în urma defalcării specificate pentru fiecare modul la articolul 3 și în anexele respective. (2) În scopul de elabora date cumulate la nivel comunitar, statele membre prezintă rezultate naționale componente conform nivelurilor NACE Rev. 2, stabilite în anexe sau determinate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 12 alineatul (3).

Articolul 8

Transmiterea rezultatelor

(1) Statele membre transmit rezultatele prevăzute la articolul 7 din prezentul regulament, inclusiv datele cu caracter confidențial, Comisiei (Eurostat) în conformitate cu dispozițiile comunitare existente privind transmiterea de date care fac obiectul confidențialității statistice, în special Regulamentul (Euratom, CEE) nr. 1588/90 (10). Respectivele dispoziții comunitare se aplică în cadrul prelucrării rezultatelor, în măsura în care acestea cuprind date cu caracter confidențial. (2) Rezultatele se transmit în formatul tehnic corespunzător, într-un termen care începe sfârșitul perioadei de referință stabilită în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 12 alineatul (3) pentru modulele menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a)-(h) și (j) și nu depășește 18 luni. În ceea ce privește modulul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (i), perioada de timp nu depășește 30 de luni sau 18 luni, astfel cum se prevede în anexa IX secțiunea 9. În plus, se transmite un număr redus de rezultate preliminare estimate într-un termen care începe la sfârșitul perioadei de referință stabilită în conformitate cu procedura respectivă pentru modulele menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a)-(g) și nu depășește 10 luni. În ceea ce privește modulul menționat la articolul 3 alineatul (2) litera (i), perioada de timp destinată rezultatelor preliminare nu depășește 18 luni. (3) În scopul de a minimiza sarcina asupra întreprinderilor și costurile suportate de către autoritățile naționale de statistică, statele membre pot marca datele pentru a fi utilizate sub formă de contribuție la totalurile europene („CETO”). Eurostat nu publică aceste date, iar statele membre nu marchează datele publicate la nivel național cu un marcaj CETO. Utilizarea marcajului CETO depinde de contribuția fiecărui stat membru la totalul valorii adăugate la nivelul UE în ceea ce privește economia întreprinderilor, după cum urmează: (a) Franța, Germania, Italia și Regatul Unit: datele cu marcaj CETO pot fi trimise pentru clasele NACE Rev. 2 și pentru defalcarea pe clase de mărime la nivel de grupă NACE Rev. 2. Pot fi marcate cel mult 15 % din rubrici. (b) Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Grecia, Irlanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia și Țările de Jos: datele cu marcaj CETO pot fi trimise pentru clasele NACE Rev. 2 și pe clase de mărime defalcate la nivel de grupe NACE Rev. 2. Pot fi marcate cel mult 25 % din rubrici. În plus, dacă în oricare dintre aceste state membre cota unei clase NACE sau a unei clase de mărime din grupa NACE Rev. 2 reprezintă mai puțin de 0,1 % din economia întreprinderilor statului membru respectiv, aceste date pot fi trimise cu marcaj CETO. (c) Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, România, Slovenia, Slovacia și Ungaria: datele cu marcaj CETO pot fi trimise pentru grupele și clasele NACE Rev. 2 și defalcate pe clase de mărime la nivel de grupe NACE Rev. 2. Pot fi marcate cel mult de 25 % din rubrici la nivel de grupe. Măsurile destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, printre altele, prin completarea acestuia, privind revizuirea normelor privind marcajul „CETO” și gruparea statelor membre se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 12 alineatul (3) până la 29 aprilie 2013 și, ulterior, la fiecare cinci ani.

Articolul 9

Informații privind punerea în aplicare

Statele membre transmit Comisiei, la solicitarea acesteia, toate informațiile relevante legate de punerea în aplicare a prezentului regulament în statele membre.

Articolul 10

Perioade de tranziție

(1) Pe durata perioadelor de tranziție, pot fi acordate derogări de la dispozițiile din anexe în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 12 alineatul (2), în măsura în care sistemele naționale de statistică necesită adaptări majore. (2) Pot fi acordate unui stat membru perioade de tranziție suplimentare pentru elaborarea statisticilor, în cazul în care este imposibilă respectarea dispozițiilor prezentului regulament ca urmare a derogărilor acordate în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2186/93 al Consiliului din 22 iulie 1993 privind coordonarea la nivel comunitar a elaborării registrelor de uz statistic ale întreprinderilor (11).

Articolul 11

Măsuri de punere în aplicare

(1) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 12 alineatul (2): (a) de stabilire a definițiilor caracteristicilor și a relevanței acestora pentru anumite activități (articolul 3 și anexa I secțiunea 4 punctul 2); (b) de stabilire a definiției perioadei de referință (articolul 3); (c) de stabilire a formatului tehnic corespunzător necesar transmiterii rezultatelor (articolul 8 și anexa I secțiunea 9 punctul 2); (d) de stabilire a perioadei de tranziție și a derogărilor de la dispozițiile prezentului regulament, acordate în perioada respectivă (articolul 10 și anexa I secțiunea 11, anexa II secțiunea 10, anexa III secțiunea 9, anexa VIII secțiunea 8 și anexa IX secțiunea 13); (e) de stabilire a listei de caracteristici care urmează să fie transmise utilizând Nomenclatorul statistic al activităților economice în Comunitatea Europeană, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului (12) (denumit în continuare „NACE Rev. 1.1”) pentru anul 2008 și informațiile privind elaborarea rezultatelor (anexa I secțiunea 9 punctul 2); (f) de stabilire a utilizării modulului flexibil menționat la articolul 3 alineatul (2) litera (j) și alineatul (4); (g) de stabilire a procedurilor care urmează să fie aplicate în ceea ce privește culegerile ad hoc de date menționate în anexa II secțiunea 4 punctele 3 și 4, anexa III secțiunea 3 punctul 3 și anexa IV secțiunea 3 punctul 3. (2) Următoarele măsuri necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, inter alia, prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 12 alineatul (3): (a) actualizarea listelor de caracteristici și a rezultatelor preliminare, în măsura în care o astfel de actualizare, după o evaluare cantitativă, nu implică o creștere a numărului de unități analizate și nici nu impune o sarcină asupra unităților care să fie disproporționată în raport cu rezultatele preconizate (articolele 4 și 8 și anexa I secțiunea 6, anexa II secțiunea 6, anexa III secțiunea 6 și anexa IV secțiunea 6); (b) stabilirea frecvenței elaborării de statistici (articolul 3); (c) stabilirea normelor de marcare a datelor ca fiind o contribuție exclusivă la totalurile europene [articolul 8 alineatul (3)]; (d) stabilirea primului an de referință pentru elaborarea rezultatelor (articolul 8 și anexa I secțiunea 5); (e) defalcarea rezultatelor, în special clasificările care urmează să fie utilizate și combinarea claselor de mărime (articolul 7 și anexa VIII secțiunea 4 punctele 2 și 3, anexa IX secțiunea 8 punctele 2 și 3 și anexa IX secțiunea 10); (f) actualizarea perioadelor de timp destinate transmiterii datelor (articolul 8 și anexa I secțiunea 8 punctul 1 și anexa VI secțiunea 7); (g) adaptarea defalcării activităților la modificările sau revizuirile NACE și a defalcării produselor la modificările sau revizuirile CPA; (h) stabilirea acelor măsuri adoptate pe baza evaluării studiilor pilot [articolul 4 alineatul (4)]; (i) modificarea limitei inferioare privind populația de referință (anexa VIII secțiunea 3); și (j) stabilirea criteriilor privind evaluarea calității (articolul 6 și anexa I, secțiunea 6, anexa II secțiunea 6, anexa III secțiunea 6 și anexa IV secțiunea 6).

Articolul 12

Comitetul

(1) Comisia este asistată de Comitetul pentru programele statistice ale Comunităților Europene, instituit prin Decizia 89/382/CEE, Euratom a Consiliului (13). (2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie. Perioada stabilită la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni. (3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 13

Raportul

(1) Până la 29 aprilie 2011 și, ulterior, o dată la trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind statisticile elaborate în conformitate cu prezentul regulament și, în special, referitor la calitatea acestora și la sarcina pe care o exercită asupra întreprinderilor. (2) În rapoartele menționate la alineatul (1), Comisia propune toate modificările pe care le consideră necesare.

Articolul 14

Abrogare

(1) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 se abrogă. Articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 se abrogă, de asemenea. (2) Trimiterile la regulamentul abrogat se consideră trimiteri la prezentul regulament începând cu anul de referință 2008 și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa XI. Dispozițiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 58/97 continuă să se aplice în ceea ce privește culegerea, elaborarea și transmiterea de date pentru anii de referință până în 2007 inclusiv.

Articolul 15

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.