Începe proba gratuită

Regulament 2014/298 · CELEX 32014R0298

Regulamentul (UE) nr. 298/2014 al Comisiei din 21 martie 2014 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei în ceea ce privește utilizarea difosfatului biacid de magneziu ca agent de afânare și corector de aciditate Text cu relevanță pentru SEE

Data act
21.03.2014
Intrare in vigoare
14.04.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_089_R_0036_01
Status
In vigoare
aditivi alimentari alimente autorizație de vânzare produs chimic siguranță alimentară

Recitale

(1) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede o listă a Uniunii cu aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2) Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (3) stabilește specificații pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.

(3) Lista Uniunii și specificațiile pot fi actualizate în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie ca urmare a unei cereri.

(4) La 7 aprilie 2011 a fost prezentată și pusă la dispoziția statelor membre o cerere de autorizare a utilizării difosfatului biacid de magneziu ca agent de afânare și corector de aciditate în anumite categorii de produse alimentare.

(5) Acidul fosforic, fosfații, difosfații, trifosfații și polifosfații (E 338-452) sunt autorizați pentru utilizarea în produse fine de brutărie ca agenți de afânare. Difosfații (E 450), specificați în Regulamentul (UE) nr. 231/2012, pot fi utilizați ca alternativă la fosfatul de aluminiu sodic (E 541), reducându-se astfel conținutul de aluminiu din alimentele prelucrate. Difosfații specificați în prezent au un gust rezidual astringent („piro-gust”) și pot contribui la conținutul total de sodiu al produselor alimentare.

(6) În anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 ar trebui să fie prevăzute specificațiile pentru difosfatul biacid de magneziu, deoarece această substanță ar putea fi utilizată ca alternativă la ceilalți difosfați, cu scopul de a reduce„piro-gustul” și de a evita creșterea conținutului de sodiu al produselor alimentare. Prin urmare, utilizarea difosfatului biacid de magneziu ar trebui să fie autorizată în categoriile 6.2.1: Făină, numai făina cu ferment; 6.5: Tăiței; 6.6: Aluaturi; 7.1: Pâine și chifle și 7.2: Produse fine de panificație. Numărul E 450 (ix) ar trebui atribuit difosfatului biacid de magneziu.

(7) Utilizarea sărurilor monobazice și bibazice de magneziu ale acidului ortofosforic (E 343i; E 343ii), care sunt substanțe similare, cu un conținut de magneziu mai mare sau egal cu cel al difosfatului biacid de magneziu, este deja autorizată pentru aceleași categorii de produse alimentare. Includerea în anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 a difosfatului biacid de magneziu ca difosfat alternativ și, în consecință, utilizarea sa în produse alimentare nu va conduce la o creștere a aportului de fosfor sau de magneziu. Prin urmare, se consideră că stabilirea specificațiilor și autorizarea specifică a utilizării difosfatului biacid de magneziu [E 450 (ix)] ca agent de afânare și regulator de aciditate nu ridică probleme de siguranță

(8) În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, Comisia trebuie să solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară pentru a actualiza lista de aditivi alimentari a Uniunii prevăzută în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepția cazului în care actualizarea respectivă nu este susceptibilă de a avea un efect asupra sănătății oamenilor. Deoarece se consideră că includerea difosfatului biacid de magneziu în anexa la Regulamentul (CE) nr. 231/2012 și autorizarea utilizării difosfatului biacid de magneziu [E 450 (ix)] ca agent de afânare nu ridică probleme de siguranță, nu este necesar să se solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.

(9) Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 1333/2008 și (UE) nr. 231/2012 ar trebui modificate în consecință.

(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.