Recitale
(1) În temeiul articolului 18.1 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”) pot desfășura operațiuni de creditare cu instituțiile de credit și cu alți participanți pe piață pe baza unor garanții corespunzătoare. Condițiile standard în care BCE și BCN sunt pregătite să participe la operațiuni de creditare, inclusiv criteriile în temeiul cărora este stabilită eligibilitatea colateralului pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, sunt prevăzute în anexa I la Orientarea BCE/2011/14, precum și în Decizia BCE/2013/6 și Decizia BCE/2013/35.
(2) În temeiul punctului 1.6 din anexa I la Orientarea BCE/2011/14, Consiliul guvernatorilor poate schimba, în orice moment, instrumentele, condițiile, criteriile și procedurile de executare a operațiunilor de politică monetară din Eurosistem.
(3) Orientarea BCE/2013/4 (4), Decizia BCE/2013/22 (5) și Decizia BCE/2013/36 (6), împreună cu alte acte juridice, prevăd măsurile suplimentare referitoare la operațiunile de refinanțare din Eurosistem și eligibilitatea colateralului aplicabile temporar până când Consiliul guvernatorilor va aprecia că nu mai sunt necesare pentru asigurarea unui mecanism adecvat de transmitere a politicii monetare.
(4) Orientarea BCE/2013/4 ar trebui modificată pentru a reflecta modificările aduse regimului aplicabil colateralului în Eurosistem referitoare la: (a) extinderea cerințelor de raportare a datelor la nivel de împrumut la titlurile garantate cu active garantate cu creanțe din operațiunile cu carduri de credit în anexa I la Orientarea BCE/2011/14; (b) revizuirea punerii în corespondență (mapping) a anumitor ratinguri de credit în contextul grilei armonizate de evaluare a Eurosistemului; și (c) clarificarea regulilor în materie de rating legate de titlurile garantate cu active,