Începe proba gratuită

Directiva 2014/83 · CELEX 32014L0083

Directiva de punere în aplicare 2014/83/UE a Comisiei din 25 iunie 2014 de modificare a anexelor I, II, III, IV și V la Directiva 2000/29/CE a Consiliului privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

Data act
25.06.2014
Intrare in vigoare
29.06.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_186_R_0007
Status
Inactiv
bolile plantelor inspecție fitosanitară Irlanda legislație fitosanitară Lituania Madera Marea Britanie produs din lemn Slovacia Slovenia Spania tratament fitosanitar

Recitale

(1) Anumite părți din teritoriul Portugaliei au fost recunoscute drept zone protejate cu privire la Bemisia tabaci Genn. (populații europene). Portugalia a transmis informații care indică prezența Bemisia tabaci în Madeira. Măsurile luate în 2013 în vederea eradicării organismului dăunător respectiv s-au dovedit a fi ineficiente. Prin urmare, Madeira nu ar mai trebui să fie considerată parte a zonei protejate a Portugaliei cu privire la Bemisia tabaci. Părțile B din anexele I și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(2) Anumite părți din teritoriul Spaniei au fost recunoscute drept zone protejate cu privire la Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al.. Deoarece Spania a transmis informații care indică prezența Erwinia amylovora în comunitatea autonomă Aragón, în Comarcas de L'Alt Vinalopó și El Vinalopó Mitjà din provincia Alicante și în municipalitățile Alborache și Turís din provincia Valencia (Comunidad Valenciana). Măsurile luate în 2013 în vederea eradicării organismului dăunător respectiv s-au dovedit a fi ineficiente. Prin urmare, Comunitatea autonomă Aragón, Comarcas de L'Alt Vinalopó și El Vinalopó Mitjà din provincia Alicante și municipalitățile Alborache și Turís din provincia Valencia (Comunidad Valenciana) nu ar mai trebui să fie considerate parte a zonei protejate a Spaniei în ceea ce privește Erwinia amylovora. Părțile B din anexele II, III și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(3) Întregul teritoriu al Irlandei a fost recunoscut drept zonă protejată cu privire la Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al.. Irlanda a transmis informații care indică prezența Erwinia amylovora în orașul Galway. Măsurile luate între 2005 și 2013 în vederea eradicării organismului dăunător respectiv s-au dovedit a fi ineficiente. Prin urmare, orașul Galway nu ar mai trebui să fie considerat parte a zonei protejate a Irlandei cu privire la Erwinia amylovora. Părțile B din anexele II, III și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(4) Întregul teritoriu al Lituaniei a fost recunoscut drept zonă protejată cu privire la Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al.. Lituania a transmis informații care indică prezența organismului Erwinia amylovora în municipalitățile Kėdainiai și Babtai (regiunea Kaunas). Măsurile luate pentru o perioadă de doi ani consecutivi, 2012 și 2013, în vederea eradicării organismului dăunător respectiv, s-au dovedit a fi ineficiente. Prin urmare, municipalitățile Kėdainiai și Babtai (regiunea Kaunas) nu ar mai trebui să fie considerate parte a zonei protejate a Lituaniei cu privire la Erwinia amylovora. Părțile B din anexele II, III și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(5) Anumite părți din teritoriul Sloveniei au fost recunoscute drept zonă protejată cu privire la Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al.. Slovenia a transmis informații care indică prezența organismului Erwinia amylovora în comunele Renče-Vogrsko (la sud de autostrada H4) și Lendava. Măsurile luate pentru o perioadă de doi ani consecutivi, 2012 și 2013, în vederea eradicării organismului dăunător respectiv, s-au dovedit a fi ineficiente. Prin urmare, comunele Renče-Vogrsko (la sud de autostrada H4) și Lendava nu ar mai trebui să fie considerate parte a zonei protejate a Sloveniei cu privire la Erwinia amylovora. Părțile B din anexele II, III și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(6) Anumite părți din teritoriul Slovaciei au fost recunoscute drept zonă protejată cu privire la Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al.. Slovacia a transmis informații care indică prezența organismului Erwinia amylovora în comuna Čenkovce (departamentul Dunajská Streda). Măsurile luate pentru o perioadă de doi ani consecutivi, 2012 și 2013, în vederea eradicării organismului dăunător respectiv, s-au dovedit a fi ineficiente. Prin urmare, comuna Čenkovce (departamentul Dunajská Streda) nu ar mai trebui să fie considerată parte a zonei protejate a Irlandei cu privire la Erwinia amylovora. Părțile B din anexele II, III și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(7) Denumirea științifică a organismului dăunător Ceratocystis fimbriata f. spp. platani Walter ar trebui modificată pentru a o alinia la denumirea științifică revizuită a organismului și ar trebui considerată ca fiind Ceratocystis platani (J. M. Walter) Engelbr. & T. C. Harr. Anexele II și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui aliniate.

(8) Prezența Ceratocystis platani (J. M. Walter) Engelbr. & T. C. Harr. este în prezent semnalată în Elveția. Partea A secțiunea I din anexa IV și partea B punctul I din anexa V la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(9) Având în vedere evoluția cunoștințelor științifice, se consideră că, în ceea ce privește lemnul de Platanus L., decojirea nu exclude riscul fitosanitar asociat cu Ceratocystis platani (J. M. Walter) Engelbr. & T. C. Harr. Partea A secțiunea I din anexa IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificată în consecință.

(10) Având în vedere riscul pe care îl reprezintă Ceratocystis platani (J. M. Walter) Engelbr. & T. C. Harr., este justificată, din punct de vedere tehnic, includerea organismului dăunător respectiv în partea B din anexa II la Directiva 2000/29/CE în scopul protejării producției și comercializării plantelor și produselor vegetale în anumite zone amenințate.

(11) Regatul Unit a solicitat recunoașterea teritoriului său drept zonă protejată cu privire la Ceratocystis platani (J.M. Walter) Engelbr. & T.C. Harr. Pe baza anchetelor desfășurate în perioada 2010-2013, Regatul Unit a furnizat elemente de probă care atestă că organismul dăunător în cauză nu este prezent pe teritoriul său, în pofida condițiilor favorabile prezentate de această regiune pentru instalarea organismului respectiv. Este, totuși, necesară efectuarea unor anchete suplimentare. Aceste anchete ar trebui să fie monitorizate de către experți sub autoritatea Comisiei. Prin urmare, Regatul Unit ar trebui să fie recunoscut drept zonă protejată cu privire la Ceratocystis Platani numai până la 30 aprilie 2016. Prin urmare, părțile B din anexele II și IV la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință. În mod similar, partea B din anexa IV și partea A punctul II din anexa V la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate pentru a introduce cerințe pentru circulația anumitor plante, produse vegetale și a altor obiecte în zonele protejate.

(12) Prin urmare, anexele I, II, III, IV și V la Directiva 2000/29/CE ar trebui modificate în consecință.

(13) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

Articolul 2

Statele membre adoptă și publică, până la 30 septembrie 2014 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare conformării cu prezenta directivă. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. Statele membre aplică dispozițiile respective începând cu 1 octombrie 2014. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.