Recitale
(1) Articolul 21 alineatul (2) din Directiva 2012/18/UE prevede că, până la 30 septembrie 2019 și, ulterior, la fiecare patru ani, statele membre prezintă un raport privind punerea în aplicare a directivei menționate.
(2) Comisia a elaborat un chestionar pentru a defini setul de informații care trebuie transmise de către statele membre în scopul raportării cu privire la punerea în aplicare a directivei.
(3) Prima perioadă de raportare ar trebui să acopere perioada cuprinsă între 1 iunie 2015, data la care directiva devine pe deplin aplicabilă în statele membre, și 31 decembrie 2018, pentru a acorda statelor membre timpul necesar să evalueze informațiile colectate și să le transmită Comisiei până la 30 septembrie 2019. Următoarele perioade de raportare de patru ani vor acoperi perioadele cuprinse între data de 1 ianuarie a primului an al perioadei de raportare și data de 31 decembrie a celui de al patrulea an al perioadei de raportare.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 22 din Directiva 96/82/CE a Consiliului (2),