Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase

Articolul 1

Obiectivul Obiectivul prezentei directive este de a preveni accidentele majore care implică substanțe periculoase, precum și de a limita consecințele acestora pentru om și pentru mediu, în vederea asigurării unor niveluri înalte de protecție pe tot cuprinsul Comunității într-o manieră consecventă și eficientă.

Articolul 2

Domeniul de aplicare (1) Directiva se aplică entităților în cadrul cărora există substanțe periculoase în cantități egale sau mai mari decât cantitățile menționate în anexa I, părțile 1 și 2, coloana 2, cu excepția articolelor 9, 11 și 13 care se aplică oricărei entități în cadrul căreia există substanțe periculoase în cantități egale sau mai mari decât cantitățile menționate în anexa I, părțile 1 și 2, coloana 3. În sensul prezentei directive, „prezența substanțelor periculoase” reprezintă prezența efectivă sau anticipată a acestor substanțe în cadrul entităților sau prezența acelor substanțe despre care se consideră că pot fi generate dacă se pierde controlul asupra unui proces chimic industrial, în cantități egale cu sau mai mari decât valorile limită menționate în părțile 1 și 2 din anexa I. (2) Dispozițiile prezentei directive se aplică fără a se aduce atingere dispozițiilor comunitare privind mediul de lucru, în special fără a se aduce atingere Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (8).

Articolul 3

Definiții În sensul prezentei directive: 1. „entitate” reprezintă întreaga zonă care se află sub controlul unui operator, dacă există substanțe periculoase într-una sau mai multe instalații, inclusiv infrastructurile sau activitățile obișnuite sau conexe; 2. „instalație” reprezintă o unitate tehnică din cadrul unei entități, unde sunt produse, utilizate, manipulate și depozitate substanțe periculoase. Instalația cuprinde totalitatea echipamentului, a structurilor, a sistemului de conducte, a utilajelor, a instrumentelor, a liniei ferate proprii de garare, a docurilor, a cheiurilor de încărcare/descărcare care deservesc instalația, a pontoanelor, a depozitelor și a altor structuri similare, plutitoare sau de altă natură, necesare pentru exploatarea instalației; 3. „operator” reprezintă orice persoană fizică sau juridică care exploatează individual sau în comun sau deține o entitate sau o instalație sau, dacă acest lucru se specifică în legislația internă, căreia i-a fost delegată o putere de decizie economică asupra funcționării instalației din punct de vedere tehnic; 4. „substanță periculoasă” reprezintă o substanță, amestec sau preparat menționat în anexa I, partea 1, sau care îndeplinește criteriile stabilite în anexa I, partea 2, și care există sub formă de materii prime, produse, produse secundare, reziduale sau intermediare, inclusiv acele substanțe despre care se presupune în mod rezonabil că vor fi generate în cazul producerii unui accident; 5. „accident major” reprezintă orice eveniment produs, cum ar fi o emisie majoră, un incendiu sau o explozie care rezultă dintr-un proces necontrolat în cursul exploatării oricărei entități care intră sub incidența prezentei directive și care duce la pericole grave asupra sănătății umane sau asupra mediului, cu efect imediat sau întârziat, în interiorul sau în exteriorul entității și care implică una sau mai multe substanțe periculoase; 6. „pericol” reprezintă proprietatea intrinsecă a unei substanțe periculoase sau a unei situații fizice, cu potențial de a afecta sănătatea umană sau mediul; 7. „risc” reprezintă probabilitatea ca un anumit efect să se producă într-o anumită perioadă de timp sau în anumite împrejurări; 8. „depozit” reprezintă prezența unei cantități de substanțe periculoase în scop de înmagazinare, depozitare în condiții de siguranță sau de menținere în stoc.

Articolul 4

Excepții Prezenta directivă nu se aplică următoarelor: (a) entitățile militare, instalații sau suprafețe de depozitare; (b) pericole produse de radiații ionizante; (c) transport de substanțe periculoase și depozitare intermediară temporară pe șosea, cale ferată, căi de navigație interne, căi maritime sau calea aerului, în afara entităților reglementate de prezenta directivă, inclusiv încărcarea, descărcarea și transportul la sau de la alte mijloace de transport pe docuri, pontoane sau stații de triaj; (d) transportul de substanțe periculoase prin conducte, inclusiv stații de pompare, în afara entităților care intră sub incidența prezentei directive; (e) activități din ramurile industriei extractive care se ocupă cu explorarea și exploatarea minereurilor din mine și cariere sau prin forare; (f) rampele de gunoi.

Articolul 5

Obligații generale ale operatorului (1) Statele membre asigură că operatorul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni accidentele majore și pentru a limita consecințele acestora pentru om și pentru mediu. (2) Statele membre asigură că operatorul are obligația de a dovedi autorității competente la care se face referire la articolul 16, denumită în continuare „autoritatea competentă”, în orice moment, în special în vederea inspecțiilor și a controalelor prevăzute la articolul 18, că a luat toate măsurile necesare după cum se precizează în prezenta directivă.

Articolul 6

Notificarea (1) Statele membre solicită operatorului să transmită autorității competente o notificare în următoarele termene: — pentru noile entități, într-un interval rezonabil de timp înainte de începerea construcției sau a exploatării; — pentru entitățile existente, în termen de un an de la data menționată la articolul 24 alineatul (1). (2) Notificarea prevăzută la alineatul (1) trebuie să cuprindă următoarele date: (a) numele sau denumirea comercială a operatorului și adresa completă a entității la care se face referire; (b) sediul social al operatorului, inclusiv adresa completă a acestuia; (c) numele și funcția persoanei care administrează unitatea, dacă acestea sunt diferite de cerințele de la punctul (a); (d) informații suficiente pentru a identifica substanțele periculoase sau categoria de substanțe implicate; (e) cantitatea și forma fizică sub care se prezintă substanțele periculoase sau substanțele implicate; (f) activitatea sau activitatea propusă a instalației sau pentru suprafețe de depozitare; (g) condițiile de mediu din imediata vecinătate a entității (elemente care pot provoca accidente majore sau agrava consecințele acestora). (3) Notificarea de la alineatul (1) nu este necesară pentru entitățile existente pentru care, conform cerințelor legislației interne, operatorul a furnizat deja autorității competente, la data intrării în vigoare a prezentei directive, toate informațiile prevăzute la alineatul (2). (4) În cazul în care: — apare o creștere semnificativă a cantității sau o schimbare semnificativă a naturii sau a formei fizice a substanței periculoase prezente, după cum se indică în notificarea dată de către operator în temeiul alineatului (2), sau apare orice modificare în procesele în care este utilizată această substanță sau — are loc închiderea definitivă a instalației; operatorul informează imediat autoritatea competentă cu privire la modificarea situației, notificată anterior.

Articolul 7

Politica de prevenire a accidentelor majore (1) Statele membre solicită operatorului să elaboreze un document în care să se prezinte politica sa de prevenire a accidentelor majore, precum și să garanteze că această politică este pusă în aplicare în mod corespunzător. Politica de prevenire a accidentelor majore stabilită de către operator este astfel elaborată încât să garanteze un nivel înalt de protecție pentru om și pentru mediu prin mijloace, structuri și sisteme de management adecvate. (2) Documentul trebuie să aibă în vedere principiile menționate în anexa III și trebuie pus la dispoziția autorităților competente în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor articolului 5 alineatul (2) și ale articolului 18, între altele. (3) Prezentul articol nu se aplică unităților menționate la articolul 9.

Articolul 8

Efectele în lanț (1) Statele membre se asigură că autoritatea competentă, utilizând toate informațiile primite de la operatori conform articolelor 6 și 9, identifică entitățile sau grupurile de entități în cadrul cărora probabilitatea și posibilitatea producerii unui accident major, precum și a consecințelor acestuia, sunt mai mari din cauza amplasării și a proximității unor astfel de entități, precum și din cauza stocurilor de substanțe periculoase existente în acestea. (2) Statele membre trebuie să se asigure că, în cazul în care sunt identificate astfel de entități: (a) are loc un schimb adecvat de informații corespunzătoare pentru a le permite acestor entități să aibă în vedere natura și amploarea pericolului global de accident major în cadrul politicilor lor de prevenire a accidentelor majore, în cadrul planurilor de management al siguranței, al rapoartelor asupra siguranței și al planurilor de urgență interne; (b) se prevede cooperarea în vederea informării publicului și a furnizării de informații către autoritățile competente pentru pregătirea planurilor de urgență externe.

Articolul 9

Raportul de securitate (1) Statele membre îi solicită operatorului să realizeze un raport de securitate în scopul de: (a) a demonstra că au fost puse în aplicare o politică de prevenire a accidentelor majore, precum și un sistem de management al siguranței pentru aplicarea acesteia, în conformitate cu informațiile menționate în anexa III; (b) a demonstra că au fost identificate pericolele de accidente majore și că au fost luate măsurile necesare pentru a preveni astfel de accidente și pentru prevenirea și limitarea consecințelor asupra omului și a mediului; (c) a demonstra că au fost incorporate măsuri adecvate de securitate în proiectarea, construcția, exploatarea și întreținerea oricărei instalații, suprafețe de depozitare, echipament și infrastructură legate de exploatarea instalației, care prezintă riscuri de accidente majore în interiorul unității; (d) a demonstra că planurile interne pentru situații de urgență au fost elaborate și a furniza informații care să permită elaborarea planurilor externe pentru situații de urgență în scopul asigurării măsurilor necesare în cazul producerii unui accident major; (e) a furniza suficiente informații autorităților competente pentru a permite luarea de decizii în termenele de demarare a noilor activități în jurul entităților existente. (2) Raportul de securitate trebuie să conțină cel puțin datele și informațiile cuprinse în anexa II. De asemenea, acesta va mai include un inventar actualizat al substanțelor periculoase prezente în cadrul entității. Rapoartele de securitate sau părți ale acestor rapoarte, sau orice alte rapoarte echivalente realizate ca urmare a unor cerințe legislative, pot fi alcătuite sub forma unui raport unic de securitate în temeiul prezentului articol, dacă un astfel de format elimină duplicarea inutilă a informațiilor, precum și repetarea aceleiași activități de către operator sau de către autoritatea competentă, cu condiția ca toate cerințele prezentului articol să fie îndeplinite. (3) Raportul de securitate, prevăzut la alineatul (1), este transmis autorității competente în următoarele termene: — pentru noile entități, într-un interval rezonabil de timp înainte de începerea construcției sau a exploatării; — pentru entitățile existente care anterior nu au intrat sub incidența Directivei 82/501/CEE, în termen de trei ani de la data prevăzută la articolul 24 alineatul (1); — pentru alte entități, în termen de doi ani de la data prevăzută la articolul 24 alineatul (1); — în cazul reviziilor periodice prevăzute la alineatul (5), fără întârziere. (4) Înainte ca operatorul să înceapă construcția sau exploatarea sau în cazurile menționate la alineatul (3) a doua, a treia și a patra liniuță, într-un interval rezonabil de la primirea raportului, autoritatea competentă: — comunică operatorului concluziile analizei efectuate asupra raportului de securitate, după solicitarea unor informații suplimentare, dacă este necesar sau — interzice punerea în funcțiune sau continuarea funcționării entității respective, în conformitate cu competențele și procedurile prevăzute la articolul 17. (5) Raportul de securitate va fi revizuit periodic și va fi actualizat dacă este cazul: — cel puțin o dată la cinci ani; — în orice alt moment, la inițiativa operatorului sau la cererea autorității competente, unde acest lucru este justificat de fapte noi sau pentru a se lua în considerare noile cunoștințe tehnice în domeniul siguranței, care decurg de exemplu din analiza accidentelor sau, în măsura posibilului, a accidentelor la limită, precum și pentru a se lua în considerare progresul cunoștințelor privind evaluarea riscurilor. (6) (a) În cazurile în care i se demonstrează autorității competente că anumite substanțe prezente în cadrul entității sau în orice parte a acesteia se află într-o stare în care nu pot genera pericole de accidente majore, statele membre pot, conform criteriilor prevăzute la litera (b), să limiteze informațiile solicitate în rapoartele de securitate asupra acelor aspecte care au relevanță pentru prevenirea pericolelor de accidente majore reziduale și pentru limitarea consecințelor acestora pentru om și mediu. (b) Înainte de punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 16 din Directiva 82/501/CEE, stabilește criterii armonizate pentru decizia luată de către autoritățile competente care arată că starea unei entități nu poate genera un pericol de accident major, în sensul literei (a). Litera (a) nu se aplică înainte de stabilirea acestor criterii. (c) Statele membre se asigură că autoritatea competentă comunică Comisiei o listă a entităților vizate, cu motivația aferentă. Comisia înaintează anual această listă comitetului prevăzut la articolul 22.

Articolul 10

Modificarea unei instalații, a unei entități sau a unei suprafețe de depozitare În cazul în care are loc modificarea unei instalații, a unei entități, a unei suprafețe de depozitare, a unui proces, a naturii sau a cantității de substanțe periculoase, care ar putea avea repercusiuni semnificative asupra pericolului de accidente majore, statele membre urmăresc ca operatorul: — să analizeze și, unde este necesar, să revizuiască politica de prevenire a accidentelor majore, precum și sistemele de management și procedurile menționate la articolele 7 și 9; — să analizeze și, unde este necesar, să revizuiască raportul de securitate și să informeze autoritățile competente menționate la articolul 16 cu privire la detaliile unei astfel de revizuiri înainte de a efectua orice modificare.

Articolul 11

Planurile de urgență (1) Statele membre garantează că, pentru toate entitățile cărora li se aplică dispozițiile articolului 9: (a) operatorul elaborează un plan de urgență intern care să conțină măsurile care vor fi luate în interiorul entității: — pentru entitățile noi, înainte de începerea funcționării; — pentru entitățile existente nereglementate anterior de Directiva 82/501/CEE, în termen de trei ani de la data stabilită la articolul 24 alineatul (1); — pentru alte entități, în termen de doi ani de la data stabilită la articolul 24 alineatul (1); (b) pentru a le da posibilitatea autorităților competente să elaboreze planuri de urgență externe, operatorul pune la dispoziție informațiile necesare în următoarele termene: — pentru entitățile noi, înainte de începerea funcționării; — pentru entitățile existente nereglementate anterior de Directiva 82/501/CEE, în termen de trei ani de la data stabilită la articolul 24 alineatul (1); — pentru alte entități, în termen de doi ani de la data stabilită la articolul 24 alineatul (1); (c) autoritățile desemnate în acest scop de către statul membru elaborează un plan de urgență extern care să conțină măsurile ce trebuie luate în exteriorul entității. (2) Planurile de urgență trebuie stabilite avându-se în vedere următoarele obiective: — limitarea și controlul incidentelor astfel încât să se minimalizeze efectele și să se limiteze efectele nocive asupra omului, mediului și proprietății; — punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru protecția omului și a mediului împotriva efectelor accidentelor majore; — comunicarea informațiilor necesare către populație și către serviciile sau autoritățile vizate din zona respectivă; — asigurarea refacerii și a curățirii mediului în urma unui accident major. Planurile de urgență vor cuprinde informațiile prevăzute în anexa IV. (3) Fără a se aduce atingere obligațiilor autorităților competente, statele membre se asigură că planurile de urgență interne prevăzute de prezenta directivă sunt elaborate prin consultarea personalului din cadrul entității și că publicul este consultat în privința planurilor de urgență externe. (4) Statele membre se asigură că planurile de urgență interne și externe sunt evaluate, testate și, unde este necesar, revizuite și actualizate de către operatori și de către autoritățile desemnate la intervale corespunzătoare de cel mult trei ani. Evaluarea are în vedere modificările care au avut loc în cadrul entităților respective sau în cadrul serviciilor de urgență respective, noile cunoștințe tehnice, precum și cunoștințele privind modul de reacție la accidente majore. (5) Statele membre se asigură că planurile de urgență sunt puse în aplicare fără întârziere de către operator și, dacă este necesar, de către autoritatea desemnată în acest scop: — atunci când se produce un accident major sau — atunci când se produce un eveniment necontrolat care, prin natura sa, are potențialul de a duce la un accident major. (6) Autoritatea competentă poate decide, pe bază de argumente, în temeiul informațiilor cuprinse în raportul de securitate, ca cerința referitoare la elaborarea unui plan de urgență extern prevăzută la alineatul (1) să nu se aplice.

Articolul 12

Planificarea urbană (1) Statele membre asigură luarea în considerare a obiectivelor de prevenire a accidentelor majore și de limitare a consecințelor acestora în cadrul politicilor lor funciare și a altor politici relevante. Statele membre urmăresc îndeplinirea acestor obiective prin controale asupra: (a) amplasării noilor instalații; (b) modificărilor aduse entităților existente care intră sub incidența articolului 10; (c) noilor dezvoltări, cum ar fi legături de transport, locații frecventate de public și zone rezidențiale aflate în vecinătatea entităților existente, unde amplasarea și dezvoltările sunt de așa natură încât măresc riscul sau agravează consecințele unui accident major. Statele membre se asigură că politicile lor funciare și alte politici relevante, precum și procedurile de punere în aplicare a acestor politici, au în vedere nevoia, pe termen lung, de a menține distanțe adecvate între entitățile care intră sub incidența prezentei directive și zonele rezidențiale, zonele de utilitate publică și zonele de o frumusețe sau un interes natural deosebit, precum și, în cazul unor entități existente, necesitatea de măsuri tehnice suplimentare conform articolului 5, astfel încât riscul pentru populație să nu crească. (2) Statele membre se asigură că toate autoritățile competente și autoritățile de planificare care au responsabilitatea de a lua decizii în acest sector stabilesc proceduri corespunzătoare de consultare pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor stabilite pe baza alineatului (1). Procedurile sunt astfel elaborate încât să garanteze că, la luarea deciziilor, poate fi oferită consiliere tehnică asupra riscurilor ce decurg din entitatea respectivă, fie de la caz la caz, fie în general.

Articolul 13

Informații asupra măsurilor de securitate (1) Statele membre se asigură că sunt oferite informații asupra măsurilor de securitate și asupra acțiunilor necesare în cazul în care se produce un accident, fără ca acestea să le solicite în mod expres, pentru persoanele care pot fi afectate de un accident major generat de o entitate menționată la articolul 9. Informațiile vor fi evaluate la intervale de trei ani și, unde este necesar, repetate și actualizate, cel puțin în cazurile în care are loc o modificare în sensul articolului 10. De asemenea, aceste informații vor fi permanent la dispoziția publicului. Intervalul maxim la care informațiile sunt repetate pentru public nu poate depăși în nici un caz cinci ani. Astfel de informații cuprind cel puțin informațiile prevăzute în anexa V. (2) Având în vedere posibilitatea producerii unui accident major cu efecte transfrontaliere la o entitate menționată la articolul 9, statul membru respectiv trebuie să ofere informații suficiente statelor membre care ar putea fi afectate, astfel încât statul membru afectat să poată aplica dispozițiile relevante ale articolelor 11, 12 și ale prezentului articol, unde este cazul. (3) În cazurile în care statul membru vizat consideră că o entitate aflată în apropierea teritoriului unui alt stat membru nu poate genera un pericol de accident major în afara frontierelor sale în contextul articolului 11 alineatul (6) și că, de aceea, nu trebuie să elaboreze un plan de urgență extern așa cum se prevede la articolul 11 alineatul (1), informează celălalt stat membru în această privință. (4) Statele membre se asigură că raportul de securitate este pus la dispoziția publicului. Operatorul poate solicita autorității competente să nu facă publice anumite părți din raport, din motive de confidențialitate industrială, comercială sau personală, de securitate publică sau de apărare națională. În astfel de cazuri, cu aprobarea autorității competente, operatorul furnizează autorității și pune la dispoziția publicului un raport modificat din care sunt excluse acele aspecte. (5) Statele membre se asigură că publicul poate să formuleze o opinie în următoarele cazuri: — proiectarea unor noi entități menționate la articolul 9; — modificări aduse entităților existente care intră sub incidența articolului 10, dacă aceste modificări trebuie să se conformeze obligațiilor prevăzute în această directivă în ceea ce privește planificarea; — extinderea anumitor entități existente. (6) În cazul entităților menționate la articolul 9, statele membre se asigură că inventarul substanțelor periculoase prevăzute la articolul 9 alineatul (2) este pus la dispoziția publicului.

Articolul 14

Informații care trebuie furnizate de către operator în urma producerii unui accident major (1) Statele membre se asigură că, de îndată ce este posibil după producerea unui accident major, operatorului i se solicită următoarele, prin mijloacele cele mai adecvate: (a) să informeze autoritățile competente; (b) să le ofere acestora următoarele informații imediat ce acestea devin disponibile: — circumstanțele accidentului; — substanțele periculoase implicate; — datele disponibile pentru evaluarea efectelor accidentului asupra omului și a mediului; — măsurile de urgență luate; (c) să informeze autoritățile competente cu privire la acțiunile pe care le-a întreprins sau intenționează să le întreprindă: — pentru a atenua efectele pe termen mediu și lung ale accidentului; — pentru a preveni repetarea unui astfel de accident; (d) să actualizeze informațiile oferite dacă cercetările ulterioare dezvăluie date suplimentare care modifică informațiile inițiale sau concluziile trase. (2) Statele membre solicită autorității competente: (a) să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare urgente, pe termen mediu sau lung; (b) să colecteze, prin inspecție, investigație sau orice alte mijloace adecvate, informațiile necesare pentru o analiză completă a aspectelor tehnice, organizaționale și manageriale ale unui accident major; (c) să întreprindă acțiunile adecvate pentru a se asigura că operatorul ia toate măsurile necesare de remediere și (d) să facă recomandări cu privire la măsurile preventive viitoare.

Articolul 15

Informațiile pe care statul membru trebuie să le furnizeze Comisiei (1) În vederea prevenirii și soluționării accidentelor majore, statele membre trebuie să informeze Comisia cât mai curând posibil cu privire la accidentele majore care îndeplinesc criteriile stabilite în anexa VI, care s-au produs pe teritoriile lor respective. Statele membre comunică Comisiei următoarele detalii: (a) statul membru, numele și adresa autorității responsabile pentru elaborarea raportului; (b) data, momentul și locul accidentului major, inclusiv denumirea completă a operatorului și adresa societății implicate; (c) o descriere succintă a circumstanțelor accidentului, inclusiv substanțele periculoase implicate, precum și efectele imediate asupra omului și a mediului; (d) o descriere succintă a măsurilor de urgență luate și a precauțiilor imediate necesare pentru a preveni repetarea accidentului. (2) De îndată ce s-au centralizat informațiile menționate la articolul 14, statele membre informează Comisia cu privire la rezultatul analizei efectuate și la recomandări, utilizând un formular de raport stabilit și revizuit conform procedurii prevăzute la articolul 22. Comunicarea acestor informații de către statele membre poate fi amânată numai pentru a se permite încheierea procedurilor legale atunci când o astfel de comunicare poate afecta procedurile. (3) Statele membre informează Comisia cu privire la denumirea și adresa oricărui organism care ar putea deține informații relevante asupra accidentelor majore și care ar putea să consilieze autoritățile competente din alte state membre cu responsabilități în cazul producerii unui astfel de accident.

Articolul 16

Autoritatea competentă Fără a se aduce atingere responsabilităților operatorului, statele membre instituie sau desemnează autoritatea sau autoritățile competente care au responsabilitatea de a îndeplini sarcinile stabilite de prezenta directivă și, dacă este necesar, organismele care să asiste autoritatea sau autoritățile competente la nivel tehnic.

Articolul 17

Interzicerea utilizării (1) Statele membre interzic utilizarea sau punerea în funcțiune a oricărei entități, instalații sau suprafeței de depozitare, sau a oricărei părți din acestea dacă măsurile luate de către operator pentru prevenirea sau soluționarea accidentelor majore prezintă deficiențe majore. Statele membre pot interzice utilizarea sau punerea în funcțiune a oricărei entități, instalații sau suprafețe de depozitare, sau a oricărei părți din acestea dacă operatorul nu a înaintat, până la un anumit termen, notificarea, rapoartele sau alte informații solicitate în baza prezentei directive. (2) Statele membre se asigură că operatorii pot înainta un recurs împotriva unui ordin de interdicție emis de către o autoritate competentă în temeiul alineatului (1), recurs adresat către un organism corespunzător desemnat prin legislația și reglementările naționale.

Articolul 18

Inspecții (1) Statele membre se asigură că autoritățile competente organizează un sistem de inspecții sau de alte măsuri de control adecvate pentru tipul de entitate vizat. Aceste inspecții sau măsuri de control nu depind de primirea raportului de securitate sau a oricărui alt tip de raport înaintat. Astfel de inspecții sau de măsuri de control sunt suficiente pentru examinarea planificată și sistematică a sistemelor utilizate în cadrul entității, fie ele de natură tehnică, organizațională sau managerială, astfel încât să se asigure în special următoarele: — că operatorul poate demonstra că a luat măsurile adecvate în privința diverselor activități implicate în cadrul entității, pentru a preveni accidentele majore; — că operatorul poate demonstra că a asigurat mijloacele corespunzătoare pentru limitarea consecințelor accidentelor majore în cadrul entității și în afara acesteia; — că datele și informațiile cuprinse în raportul de securitate, sau în orice alt raport înaintat, reflectă adecvat condițiile entității; — că informațiile au fost puse la dispoziția publicului conform articolului 13 alineatul (1). (2) Sistemul de inspecții prevăzut la alineatul (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiții: (a) trebuie să existe un program de inspecții pentru fiecare entitate. Dacă autoritatea competentă nu a stabilit un program de inspecții pe baza unei evaluări sistematice a pericolelor de accidente majore din entitatea vizată, programul trebuie să prevadă cel puțin o inspecție de teren efectuată de către autoritatea competentă la intervale de douăsprezece luni pentru fiecare entitate menționată la articolul 9; (b) în urma fiecărei inspecții, autoritatea competentă elaborează un raport; (c) unde este necesar, fiecare inspecție realizată de către autoritatea competentă este monitorizată coordonat cu managementul entității la un interval rezonabil de la data inspecției. (3) Autoritatea competentă îi poate solicita operatorului să furnizeze informații suplimentare necesare pentru ca autoritatea să poată evalua complet eventualitatea unui accident major sau determina posibilitatea unei probabilități mai mari sau a agravării accidentelor majore, pentru a permite pregătirea unui plan de urgență extern și să ia în considerare substanțele care, datorită caracteristicilor lor fizice, a condițiilor speciale și a amplasării, necesită o atenție suplimentară.

Articolul 19

Sistemul și schimburile de informații (1) Statele membre și Comisia efectuează un schimb de informații cu privire la experiența acumulată în domeniul prevenirii accidentelor majore și al limitării consecințelor acestora. Aceste informații vizează în special buna funcționare a măsurilor prevăzute în prezenta directivă. (2) Comisia instituie și păstrează la dispoziția statelor membre un registru și un sistem de informații care conțin în special detalii legate de accidentele majore survenite pe teritoriile respective ale statelor membre, în următoarele scopuri: (a) difuzarea rapidă a informațiilor oferite de către statele membre în temeiul articolului 15 alineatul (1) către toate autoritățile competente; (b) distribuirea către autoritățile competente a unei analize asupra cauzelor accidentelor majore, precum și a experienței acumulate în urma acestora; (c) furnizarea de informații asupra măsurilor preventive pentru autoritățile competente; (d) asigurarea de informații asupra organizațiilor care pot oferi consiliere sau informații relevante asupra survenirii, prevenirii și soluționării accidentelor majore. Registrul și sistemul de informații cuprind cel puțin: (a) informațiile furnizate de către statele membre conform articolului 15 alineatul (1); (b) o analiză a cauzelor accidentului; (c) experiența acumulată în urma accidentului; (d) măsurile preventive necesare pentru a împiedica repetarea accidentului. (3) Fără a se aduce atingere articolului 20, accesul la registru și la sistemul de informații este acordat serviciilor guvernamentale ale statelor membre, organizațiilor industriale și comerciale, sindicatelor, organizațiilor neguvernamentale din domeniul protecției mediului, precum și altor organizații internaționale și de cercetare din domeniu. (4) Statele membre înaintează Comisiei un raport pe trei ani în conformitate cu procedura stabilită prin Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare și raționalizare a rapoartelor privind punerea în aplicare a unor directive de mediu (9) pentru entitățile menționate la articolele 6 și 9. Comisia publică un rezumat al acestor informații la intervale de trei ani.

Articolul 20

Confidențialitatea (1) În scopul asigurării transparenței, statele membre garantează că autoritățile competente au obligația de a pune informațiile primite în baza acestei directive la dispoziția oricărei persoane fizice sau juridice care solicită acest lucru. Acolo unde prevederile legislației naționale indică astfel, informațiile obținute de către autoritățile competente sau de către Comisie pot rămâne confidențiale dacă sunt implicate următoarele: — confidențialitatea asupra deliberărilor autorităților competente și ale Comisiei; — confidențialitatea relațiilor internaționale și a apărării naționale; — siguranța publică; — confidențialitatea procedurilor preliminare de investigație sau a procedurilor legale în vigoare; — secretele comerciale și industriale, inclusiv proprietatea intelectuală; — datele și/sau dosarele personale; — datele furnizate de o terță parte dacă acea parte solicită ca acestea să rămână confidențiale. (2) Prezenta directivă nu împiedică încheierea unor acorduri între statele membre și terțe părți cu privire la schimbul de informații de care dispun pe plan intern.

Articolul 21

Termenii de referință pentru comitet Măsurile necesare pentru adaptarea criteriilor prevăzute la articolul 9 alineatul (6) litera (b) și în anexele II–IV la progresul tehnic și pentru elaborarea formularului de raport prevăzut la articolul 15 alineatul (2) sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22.

Articolul 22

Comitetul Comisia este asistată de un comitet format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei. Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot. Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului. Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. Dacă, în termen de trei luni de la data înaintării la Consiliu, acesta nu se pronunță, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie.

Articolul 23

Abrogarea Directivei 82/501/CEE (1) Directiva 82/501/CEE se abrogă în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive. (2) Notificările, planurile de urgență și informațiile destinate publicului sau elaborate în baza Directivei 82/501/CEE rămân în vigoare până când sunt înlocuite conform prevederilor corespunzătoare din prezenta directivă.

Articolul 24

Punerea în aplicare (1) Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia în acest sens. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 25

Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare în termen de 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 26

Prezenta directivă se adresează statelor membre.