Recitale
(1) Directiva 64/432/CEE stabilește condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile în interiorul Uniunii cu bovine și porcine. Directiva menționată stabilește, printre altele, că bovinele și porcinele trebuie să fie însoțite pe durata transportului către locul de destinație de un certificat de sănătate care respectă modelul 1 sau 2, după caz, stabilit în anexa F.
(2) În conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 599/2004 al Comisiei (2), diferitele certificate de sănătate necesare în contextul schimburilor comerciale în interiorul Uniunii urmează să fie prezentate pe baza modelului armonizat anexat la regulamentul respectiv.
(3) În vederea adaptărilor care urmează să fie aduse conținutului certificatelor de sănătate prevăzute ca modelul 1 și 2 în anexa F la Directiva 64/432/CEE, este necesar să se adapteze, de asemenea, formatul acestor modele de certificate de sănătate.
(4) Dispozițiile articolului 6 alineatul (2) litera (e) și alineatul (3) din Directiva 64/432/CEE au expirat la 31 decembrie 2000 și, prin urmare, nu ar trebui să mai constituie o opțiune de certificare în modelul de certificat de sănătate prevăzut ca modelul 1 în anexa F la directiva respectivă.
(5) Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 al Comisiei (3) stabilește norme pentru stabilirea statutului exploatațiilor în care sunt crescute porcinele domestice.
(6) Regulamentul (UE) nr. 216/2014 al Comisiei (4) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 prevede cerințe care trebuie îndeplinite de către exploatanții din sectorul alimentar pentru a obține recunoașterea oficială a exploatațiilor care aplică condiții de adăpost controlate și acordă, unor astfel de exploatații, derogare de la dispozițiile privind testarea în momentul sacrificării.
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1114/2014 al Comisiei (5) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 clarifică ce condiții se aplică atunci când porcinele domestice pentru reproducție și producție sunt deplasate de la o exploatație la alta prin intermediul centrelor de colectare.
(8) Pentru a permite statelor membre să aplice regimul adecvat de testare care permite detectarea prezenței de Trichinella la sacrificare și să nu pună în pericol statutul exploatației de destinație de porcine domestice pentru reproducție și producție, informațiile privind recunoașterea oficială a exploatației de origine a animalelor care fac obiectul schimburilor comerciale, care aplică condițiile de adăpost controlate astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2075/2005, trebuie să fie incluse în modelul de certificat de sănătate pentru schimburile comerciale în interiorul Uniunii cu porcine prevăzut ca modelul 2 din anexa F la Directiva 64/432/CEE.
(9) Prin urmare, anexa F la Directiva 64/432/CEE ar trebui modificată în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,