Recitale
(1) Atunci când un standard național de transpunere a unui standard armonizat, a cărui referință s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, are ca obiect una sau mai multe cerințe esențiale de sănătate și securitate definite în anexa II la Directiva 89/686/CEE a Consiliului (2), se consideră că echipamentele fabricate în conformitate cu acest standard satisfac respectivele cerințe de bază privind sănătatea și securitatea.
(2) În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 89/686/CEE, Comisia a înaintat o obiecție oficială împotriva standardului EN 1384:1996 „Căști de protecție pentru sporturi hipice”, armonizat în temeiul Directivei 89/686/CEE. Referința standardului a fost publicată pentru prima dată în JO C 180 din 14.6.1997, ei adăugându-i-se modificarea A1, publicată în JO C 190 din 10.8.2002. Între timp, o nouă versiune a standardului EN 1384:2012 a fost publicată de CEN și listată în JO C 395 din 20.12.2012; începând cu 30 aprilie 2013, prezumția de conformitate a standardului înlocuit EN 1384:1996 a expirat.
(3) Noua versiune este acum armonizată și conferă o prezumție de conformitate; cu toate acestea, standardul nu a suferit modificări substanțiale. Deoarece deficiențele standardului nu au fost remediate prin noua versiune, Comisia a actualizat obiecția oficială împotriva standardului EN 1384:2012.
(4) Obiecția oficială se bazează pe caracterul inadecvat al standardului, care nu acoperă în mod suficient cerințele de bază privind sănătatea și siguranța menționate la articolul 3 din Directiva 89/686/CEE și stabilite în anexa II la aceeași directivă. Ea ridică problema nivelului de siguranță redus, comparativ cu alte standarde de siguranță ale căștilor de protecție (precum standardele Snell sau PAS 015 privind căștile de protecție pentru sporturi hipice), în special în ceea ce privește absorbția șocurilor, penetrarea calotei și stabilitatea căștii de protecție. În urma examinării standardului EN 1384:2012 și după consultarea experților, Comisia consideră că sunt necesare îmbunătățiri, în special în ceea ce privește următoarele aspecte: — absorbția șocurilor — majoritatea standardelor comparabile utilizează mai mult decât o nicovală și au niveluri de energie mai ridicate; — penetrarea calotei — înălțimea de cădere a masei este doar jumătate din cea impusă de standardul Snell; — stabilitatea laterală — nu există cerințe privind stabilitatea laterală, adică cerința de a fabrica o cască de protecție suficient de rezistentă pentru a face față la forțe laterale puternice; — zona protejată — zona tâmplelor necesită o mai mare atenție, iar capacitatea auditivă nu trebuie să fie compromisă; — câmpul vizual — nu există cerințe privind câmpul vizual, astfel încât să se asigure o bună vizibilitate în timpul echitației; — stabilitatea căștii de protecție — s-ar putea include un test de stabilitate, după modelul celui prevăzut de standardul PAS 015, pentru a se asigura că, în timpul echitației, casca de protecție nu se poate mișca pe cap.
(5) Luând în considerare sus-menționatele aspecte de siguranță care necesită îmbunătățiri, standardul EN 1384:2012 nu este în măsură să ofere prezumția de conformitate cu cerințele de bază privind sănătatea și siguranța, stipulate în Directiva 89/686/CEE. Prin urmare, referința la standardul EN 1384:2012 ar trebui să fie retrasă din JO.
(6) Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 a devenit aplicabil la 1 ianuarie 2013. Potrivit articolul 26 din regulamentul menționat, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 89/686/CEE se elimină, iar trimiterile la dispoziții eliminate se interpretează ca trimiteri la articolul 11 din respectivul regulament.
(7) Au fost consultate organismele europene de standardizare, organizațiile europene ale părților interesate care beneficiază de finanțare din partea Uniunii, precum și grupul de lucru pentru echipamente individuale de protecție.
(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 22 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012,