Recitale
(1) În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2003/96/CE, Italia a fost autorizată să aplice, în anumite zone geografice extrem de defavorizate rate reduse ale accizelor la motorina și GPL utilizate pentru încălzire. Autorizația a fost acordată cel mai recent până la 31 decembrie 2012 prin Decizia 2008/318/CE a Consiliului (2).
(2) Prin scrisoarea din 31 mai 2012, autoritățile italiene au solicitat autorizarea de a aplica, în anumite zone geografice foarte defavorizate, rate reduse de impozitare pentru motorina și GPL utilizate pentru încălzire, prin extinderea unei practici aplicate în temeiul Deciziei 2008/318/CE în anumite zone, înainte de expirarea respectivei decizii. Autoritățile italiene au furnizat informații și clarificări suplimentare la 4 decembrie 2012, 16 iulie 2013, 31 decembrie 2013 și 22 ianuarie 2014. Prin scrisoarea din 19 martie 2014, autoritățile italiene au solicitat reînnoirea, pentru perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2018, a autorizației acordate prin Decizia 2008/318/CE fără modificări în domeniul său de aplicare teritorială.
(3) Italia are un teritoriu foarte diversificat, cu condiții climatice și geografice variabile. Având în vedere particularitățile teritoriului său, Italia a introdus rate reduse de impozitare pentru motorină și GPL, cu scopul de a compensa parțial costurile pentru încălzire disproporționat de ridicate suportate de locuitorii din anumite zone geografice.
(4) Diferențierea fiscală în Italia se bazează pe criterii obiective și urmărește să ofere populației din zonele eligibile condiții comparabile cu cele oferite restului populației, prin reducerea costurilor lor disproporționat de ridicate la încălzire, cauzate de condiții climatice nefavorabile sau de dificultățile în a procura combustibil.
(5) Reducerea ratelor de impozitare se aplică zonelor geografice care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii: (a) condiții climatice foarte nefavorabile pe teritoriul Italiei, și anume comunele care fac parte din zona F definite în Decretul prezidențial nr. 412 din 1993 (3); (b) condiții climatice nefavorabile combinate cu dificultăți în a procura combustibil, și anume comunele care fac parte din zona E definite în Decretul prezidențial nr. 412 din 1993; și (c) izolare geografică combinată cu o aprovizionare dificilă și costisitoare cu combustibil, și anume Sardinia și insulele mici. Întrucât dezvoltarea rețelei de gaze naturale ar reduce în mare măsură costurile suplimentare pentru încălzire și ar duce la o mai mare diversitate de aprovizionare cu combustibil, după caz, ratele reduse de impozitare ar trebui să se aplice numai până la finalizarea rețelei de gaze naturale în comunele în cauză.
(6) Comisia a examinat măsura solicitată și a estimat că aceasta nu denaturează concurența, nu stânjenește funcționarea pieței interne și nu este considerată incompatibilă cu politicile UE în domeniul mediului, al energiei și al transporturilor. Rata redusă de impozitare pentru motorină și GPL ar rămâne mai ridicată decât nivelurile minime de impozitare din UE stabilite în Directiva 2003/96/CE și ar diminua doar parțial costurile suplimentare pentru încălzire suportate în zonele geografice în cauză.
(7) Măsura solicitată s-ar aplica doar utilizării pentru încălzirea spațiului (atât pentru persoanele fizice, cât și pentru întreprinderi) și nu s-ar aplica nici unei alte forme de întrebuințări comerciale pentru motorină și GPL. Potrivit autorităților italiene, valoarea avantajului fiscal pentru utilizatorii comerciali ar intra în fiecare caz în parte sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei (4). Cu toate acestea, în cazul în care o întreprindere depășește plafonul stabilit de regulamentul menționat anterior, Comisia ar trebui să fie informată cu privire la aceasta, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 734/2013 al Consiliului (5).
(8) Pentru a se asigura aplicarea măsurii fără întrerupere în ceea ce privește autorizația de a aplica accize reduse acordată prin Decizia 2008/318/CE, care a expirat la 31 decembrie 2012, ar fi oportun ca prezenta decizie să se aplice de la 1 ianuarie 2013. Aplicarea fără întrerupere a regimului de accize reduse ar contribui la garantarea certitudinii juridice și nu ar contravebi așteptărilor legitime ale populației din zonele eligibile. Prin urmare, ar fi potrivit să se acorde autorizația pentru o perioadă de șase ani. Această perioadă de aplicare ar oferi autorităților italiene suficient timp pentru a evalua efectul măsurii asupra mediului. Ar indica totodată faptul că, în viitor, ar trebui să fie puse în aplicare măsuri de economisire a energiei mai bine orientate pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a garanta un efect pozitiv asupra mediului,