Recitale
(1) În conformitate cu Tratatul de modificare, cu referire la Groenlanda, a tratatelor de instituire a Comunităților Europene (2) („Tratatul privind Groenlanda”), Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) nu se mai aplică Groenlandei, însă Groenlanda, ca parte a unui stat membru, este asociată Uniunii Europene ca una dintre țările și teritoriile de peste mări.
(2) În preambulul său, Tratatul privind Groenlanda prevede că ar trebui introduse dispoziții care să permită menținerea legăturilor strânse și durabile între Uniune și Groenlanda și luarea în considerare a intereselor comune, în special în ceea ce privește nevoile de dezvoltare ale Groenlandei, și că dispozițiile aplicabile țărilor și teritoriilor de peste mări prevăzute în partea a patra din TFUE oferă un cadru adecvat pentru relațiile respective.
(3) În conformitate cu articolul 198 din TFUE, scopul asocierii îl reprezintă promovarea dezvoltării economice și sociale a acestor țări și teritorii și stabilirea unor relații economice strânse între acestea și Uniune în ansamblul său. În conformitate cu articolul 204 din TFUE, dispozițiile articolelor 198-203 din TFUE se aplică Groenlandei, sub rezerva dispozițiilor specifice prevăzute de Protocolul nr. 34 privind regimul special care se aplică Groenlandei, anexat la TFUE.
(4) Dispozițiile privind aplicarea principiilor prevăzute la articolele 198-202 din TFUE sunt prevăzute în Decizia 2013/755/UE a Consiliului (3).
(5) În concluziile sale din 24 februarie 2003 privind evaluarea intermediară a celui de al patrulea protocol în domeniul pescuitului încheiat între Comunitatea Europeană, Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, recunoscând importanța geostrategică a Groenlandei pentru Uniune și spiritul de cooperare ce a rezultat în urma deciziei Uniunii de a-i acorda Groenlandei statutul de teritoriu de peste mări, Consiliul a convenit cu privire la necesitatea extinderii și a consolidării relațiilor viitoare dintre Uniune și Groenlanda, luându-se în considerare importanța pescuitului și necesitatea unor reforme structurale și sectoriale în Groenlanda. Consiliul și-a exprimat totodată angajamentul de a întemeia, ulterior anului 2006, relațiile viitoare ale Uniunii Europene cu Groenlanda pe un parteneriat extins pentru o dezvoltare durabilă, care să includă un acord de pescuit specific, negociat în conformitate cu normele și principiile generale pentru astfel de acorduri.
(6) Acordul în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Economică Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (4), încheiat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 753/2007 al Consiliului (5), reamintește spiritul de cooperare care rezultă din decizia de a acorda Groenlandei statutul de teritoriu de peste mări.
(7) Declarația comună a Comunității, pe de o parte, și a Guvernului local al Groenlandei, pe de altă parte, privind parteneriatul dintre Comunitatea Europeană și Groenlanda, semnată la Luxemburg la 27 iunie 2006, reamintește legăturile strânse istorice, politice, economice și culturale dintre Uniune și Groenlanda și subliniază necesitatea de a consolida în continuare parteneriatul și cooperarea între acestea.
(8) Relațiile Uniunii, pe de o parte, cu Groenlanda și Regatul Danemarcei, pe de altă parte, sunt reglementate, printre altele, prin Decizia 2006/526/CE a Consiliului (6), care a expirat la 31 decembrie 2013.
(9) Uniunea trebuie să construiască parteneriate extinse cu noi actori de pe scena internațională pentru a promova o ordine internațională stabilă și cuprinzătoare, pentru a urmări obiective publice globale comune și pentru de a apăra interesele fundamentale ale Uniunii, precum și pentru a spori cunoașterea Uniunii în țările terțe și în țările și teritoriile de peste mări.
(10) Parteneriatul întemeiat pe prezenta decizie ar trebui să permită continuarea relațiilor strânse dintre Uniune, pe de o parte, și Groenlanda și Danemarca, pe de altă parte, și ar trebui să răspundă provocărilor mondiale, permițând elaborarea unui program proactiv și urmărirea intereselor reciproce. De asemenea, parteneriatul ar trebui să fie corelat cu obiectivele trasate de Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 – O strategie pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” („Strategia Europa 2020”), sporind astfel coerența cu Strategia Europa 2020 și promovarea politicilor interne și a obiectivelor definite în comunicările Comisiei, cum ar fi Comunicarea Comisiei din 2 februarie 2011 intitulată „Abordarea provocărilor de pe piețele de mărfuri și privind materiile prime”, și facilitând cooperarea în contextul politicilor Uniunii privind regiunea arctică.
(11) Asistența financiară din partea Uniunii ar trebui să se concentreze asupra domeniilor în care aceasta are cel mai mare impact, având în vedere capacitatea sa de a acționa la scară mondială și de a răspunde provocărilor globale precum eradicarea sărăciei, dezvoltarea durabilă și favorabilă incluziunii sau promovarea la nivel mondial a democrației, bunei guvernanțe, drepturilor omului și statului de drept, angajamentul acesteia previzibil și de durată în ceea ce privește asistența pentru dezvoltare și rolul său în procesul de coordonare cu statele sale membre.
(12) Parteneriatul întemeiat pe prezenta decizie ar trebui să prevadă un cadru care să permită discuții periodice cu privire la aspectele de interes pentru Uniune sau pentru Groenlanda, cum ar fi problemele globale, în cazul cărora un schimb de opinii și o posibilă convergență de idei și perspective ar putea fi benefică pentru ambele părți. În special, impactul din ce în ce mai semnificativ al schimbărilor climatice asupra activității umane și mediului, transportului maritim, resurselor naturale, inclusiv materiile prime, precum și asupra cercetării și inovării, impune necesitatea unui dialog și a unei cooperări consolidate.
(13) Asistența financiară din partea Uniunii, alocată prin intermediul parteneriatului, ar trebui să aducă o perspectivă europeană dezvoltării Groenlandei și ar trebui să contribuie la întărirea legăturilor strânse și de lungă durată cu aceasta, consolidând în același timp poziția Groenlandei ca avanpost al Uniunii, pe baza valorilor și istoriei comune care leagă partenerii.
(14) Asistența financiară din partea Uniunii pentru perioada 2014-2020 ar trebui să se axeze pe unul sau pe cel mult două domenii de cooperare, pentru ca parteneriatul să poată avea un impact maxim și să se poată obține economii de scară, efecte de sinergie, precum și o mai mare eficacitate și vizibilitate a acțiunilor Uniunii.
(15) Cooperarea întemeiată pe prezenta decizie ar trebui să garanteze faptul că fluxurile de resurse sunt acordate în mod previzibil și regulat și că sunt flexibile și adaptate situației din Groenlanda. În acest scop, ori de câte ori este fezabil și oportun, ar trebui să se recurgă la sprijin bugetar.
(16) Normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii sunt prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și de Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei (8).
(17) Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporționale de-a lungul întregului ciclu de cheltuire a fondurilor, inclusiv prevenirea, depistarea și investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, aplicarea de sancțiuni. Măsurile respective ar trebui să fie efectuate în conformitate cu acordurile aplicabile încheiate cu organizații internaționale și cu țări terțe.
(18) Documentele de programare și măsurile de finanțare necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii ar trebui să fie adoptate prin intermediul unor acte de punere în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Având în vedere natura acestor acte de punere în aplicare, în special tipul de orientare politică pe care îl prezintă și implicațiile lor financiare, pentru adoptarea lor ar trebui, în principiu, să fie utilizată procedura de examinare, cu excepția măsurilor tehnice de punere în aplicare care prezintă o importanță financiară redusă.
(19) Normele și procedurile comune de punere în aplicare a instrumentelor pentru finanțarea acțiunii externe a Uniunii sunt stabilite în Regulamentul (UE) nr. 236/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și ar trebui să se aplice punerii în aplicare a prezentei decizii, după caz.
(20) Se impune să se asigure o tranziție lină și neîntreruptă de la Decizia 2006/526/CE la prezenta decizie și alinierea duratei de aplicare a prezentei decizii cu cea a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (11). În consecință, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2020,