Recitale
(1) Fondul european de dezvoltare regională și Fondul social european sprijină îndeplinirea obiectivului „investiții pentru creștere și locuri de muncă” în toate regiunile care corespund nivelului 2 din nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (denumit în continuare „nivelul NUTS 2”) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (2) astfel cum a fost modificat de Regulamentul (CE) nr. 105/2007 al Comisiei (3).
(2) În temeiul articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, este necesar ca Comisia să stabilească o listă a regiunilor care îndeplinesc criteriile aferente fiecăreia dintre cele trei categorii de regiuni (regiuni mai puțin dezvoltate, regiuni de tranziție și regiuni mai dezvoltate) la nivelul NUTS 2.
(3) În temeiul articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, este necesar, de asemenea, ca Comisia să stabilească lista statelor membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune și o listă a statelor membre care primesc sprijin din Fondul de coeziune pe bază tranzitorie și specifică.
(4) În conformitate cu punctul 32 din Concluziile privind cadrul financiar multianual 2014-2020 adoptate de Consiliul European din 7-8 februarie 2013, la cererea unui stat membru, regiunile de nivel NUTS 2 care au fost fuzionate prin Regulamentul (UE) nr. 31/2011 al Comisiei (4), și în cazul cărora aplicarea nomenclatorului NUTS modificat generează modificări ale statutului categoriei de eligibilitate al uneia sau mai multora dintre regiunile în cauză, fac parte din categoria determinată la nivelul regiunii NUTS modificate. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să fie consecventă cu concluziile menționate.
(5) Din motive de transparență, codurile și denumirile regiunilor de nivel NUTS 2 aplicabile de la 1 ianuarie 2012 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 31/2011 ar trebui incluse, de asemenea, în anexele la prezenta decizie.
(6) Lista regiunilor și a statelor membre eligibile ar trebui stabilită în consecință,