Recitale
(1) Articolul 62 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (2) prevede că veniturile Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP) constau din onorarii plătite AEVMP în cazurile prevăzute în legislația Uniunii, alături de contribuții din partea autorităților publice naționale și de o subvenție din partea Uniunii.
(2) Pentru a reflecta cheltuielile AEVMP cu prelucrarea cererilor de înregistrare, ar trebui să se perceapă o taxă de înregistrare de la registrele centrale de tranzacții stabilite pe teritoriul Uniunii. Costurile aferente evaluării cererii cresc atunci când registrul central de tranzacții intenționează să acopere cel puțin trei clase de instrumente derivate sau să ofere servicii auxiliare. Prin urmare, taxa de înregistrare ar trebui calculată ținând cont de aceste două criterii obiective.
(3) Se așteaptă, de asemenea, ca prestarea de servicii auxiliare și de raportare cu privire la mai mult de trei clase de instrumente derivate să aibă un impact direct asupra cifrei de afaceri viitoare a registrului central de tranzacții. Prin urmare, în scopul perceperii unor taxe de înregistrare, registrele centrale de tranzacții ar trebui clasificate în trei categorii diferite, în funcție de cifra de afaceri totală preconizată (care poate fi mare, medie și mică), iar acestor categorii ar trebui să li se aplice taxe de înregistrare diferite, în funcție de intenția acestora de a presta sau nu servicii auxiliare, de raportare sau de ambele tipuri în cazul a peste trei clase de instrumente derivate.
(4) Dacă, după înregistrare, un registru central de tranzacții începe să ofere servicii auxiliare sau începe să gestioneze mai mult de trei clase de instrumente derivate, intrând astfel într-o categorie superioară din punctul de vedere al cifrei de afaceri totale preconizate, registrul central de tranzacții ar trebui să plătească diferența dintre taxa de înregistrare plătită inițial și taxa de înregistrare care corespunde noii categorii din care face parte din punctul de vedere al cifrei de afaceri totale preconizate.
(5) În vederea descurajării cererilor nefondate, ar trebui ca cererile de înregistrare să nu fie rambursate dacă un solicitant își retrage cererea în cursul procesului de înregistrare sau dacă înregistrarea este refuzată.
(6) Pentru a asigura o utilizare eficientă a bugetului AEVMP, reducând, în același timp, povara financiară a statelor membre și a Uniunii, este necesar să se garanteze că registrele centrale de tranzacții plătesc cel puțin toate costurile legate de supravegherea lor. Taxele ar trebui stabilite la un nivel prin care să se evite acumularea unor deficite sau a unor excedente semnificative pentru activitățile aferente registrelor centrale de tranzacții. Dacă deficitele sau excedentele semnificative ajung să se repete, Comisia ar trebui să revizuiască nivelul taxelor sau al contribuțiilor.
(7) În vederea asigurării unei alocări echitabile și clare a taxelor, care să reflecte totodată eforturile administrative efective dedicate fiecărei entități supravegheate, taxa de supraveghere ar trebui calculată pe baza cifrei de afaceri generate de activitățile de bază ale unui registru central de tranzacții. Taxele de supraveghere percepute de la un registru central de tranzacții ar trebui să fie proporționale cu ponderea activității respectivului registru central de tranzacții în totalul activităților tuturor registrelor centrale de tranzacții înregistrate și supravegheate într-un exercițiu financiar dat. Cu toate acestea, întrucât supravegherea registrelor centrale de tranzacții implică anumite costuri administrative fixe, ar trebui stabilită o taxă de supraveghere minimă.
(8) Întrucât în anul în care se înregistrează un registru central de tranzacții vor fi disponibile doar date limitate privind activitatea acestuia, nivelul inițial al taxei anuale de supraveghere ar trebui calculat pe baza taxei de înregistrare și al efortului de supraveghere depus de AEVMP pentru supravegherea registrului central de tranzacții în cauză în anul respectiv.
(9) Registrele centrale de tranzacții sunt entități relativ noi, care prestează servicii financiare reglementate recent, prin urmare nu există încă o modalitate fiabilă de măsurare a cifrei de afaceri a acestora. Cu toate acestea, în vederea estimării cifrei de afaceri a registrelor centrale de tranzacții, ar trebui avuți în vedere câțiva indicatori, în particular veniturile financiare de bază ale registrelor centrale de tranzacții generate de colectarea și păstrarea la nivel central a evidențelor referitoare la instrumentele financiare derivate, excluzându-se orice venituri provenind din servicii auxiliare, numărul de tranzacții raportate pentru o perioadă dată și numărul de tranzacții aflate în derulare la sfârșitul fiecărei perioade. În primul an de funcționare al unui registru central de tranzacții, taxa de supraveghere ar trebui să corespundă efortului de supraveghere depus de AEVMP pentru supravegherea acestuia de la data înregistrării până la sfârșitul anului, pe baza taxelor de înregistrare stabilite în funcție de nivelul cifrei de afaceri totale preconizate.
(10) Registrele centrale de tranzacții înregistrate în 2013 nu vor începe să presteze servicii de raportare înainte de sfârșitul lui 2013, de aceea este probabil ca nivelul de activitate al acestora în 2013 să fie aproape inexistent. Prin urmare, taxa anuală de supraveghere a acestor registre centrale de tranzacții pentru 2014 ar trebui calculată pe baza cifrei de afaceri aplicabile acestora în prima jumătate a lui 2014.
(11) Având în vedere stadiul incipient de dezvoltare al sectorului registrelor centrale de tranzacții și eventualele evoluții viitoare, metoda de calculare a cifrei de afaceri a registrelor centrale de tranzacții ar trebui revizuită dacă este cazul. Comisia ar trebui să evalueze adecvarea metodologiei de calculare a cifrei de afaceri prevăzută în prezentul regulament în termen de patru ani de la intrarea sa în vigoare.
(12) Ar trebui prevăzute norme privind taxele care trebuie percepute de la registrele centrale de tranzacții din țări terțe care solicită recunoașterea în Uniune în temeiul dispozițiilor relevante din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în vederea acoperirii costurilor administrative aferente recunoașterii și supravegherii anuale. În acest sens, costurile suportate de AEVMP se bazează pe cheltuielile necesare aferente recunoașterii acestor registre centrale de tranzacții din țări terțe în temeiul articolului 77 alineatul (2) din regulamentul citat, încheierii de acorduri de cooperare cu autoritățile competente din țara terță în care este înregistrat registrul central de tranzacții care formulează cererea, în temeiul articolului 75 alineatul (3) din regulamentul citat, și supravegherii registrelor centrale de tranzacții recunoscute. Costurile aferente încheierii de acorduri de cooperare vor fi împărțite între registrele centrale de tranzacții recunoscute dintr-o anumită țară terță.
(13) Funcțiile de supraveghere exercitate de AEVMP în ceea ce privește registrele centrale de tranzacții recunoscute din țări terțe se referă în principal la punerea în aplicare a modalităților de cooperare, inclusiv a schimbului eficace de date dintre autoritățile relevante. Costurile exercitării acestor funcții ar trebui acoperite prin taxele de supraveghere percepute de la registrele centrale de tranzacții recunoscute. Întrucât costurile respective vor fi mult mai scăzute decât costurile suportate de AEVMP pentru realizarea supravegherii directe a registrelor centrale de tranzacții înregistrate din Uniune, taxele de supraveghere percepute de la registrele centrale de tranzacții recunoscute ar trebui să fie semnificativ mai scăzute decât taxa de supraveghere minimă percepută de la registrele centrale de tranzacții înregistrate care sunt supravegheate direct de AEVMP.
(14) Având în vedere eventualele evoluții viitoare, este oportun ca metodologia de calculare a cifrei de afaceri aplicabile, precum și a nivelului taxelor de înregistrare, de recunoaștere și de supraveghere să fie revizuită și actualizată dacă este cazul.
(15) Autoritățile naționale competente suportă costuri la îndeplinirea de activități în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012 și în special ca urmare a oricărei delegări de sarcini în conformitate cu articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Taxele percepute de către AEVMP de la registrele centrale de tranzacții ar trebui să acopere și aceste costuri. Pentru a evita ca autoritățile competente să înregistreze pierderi sau profituri în urma îndeplinirii sarcinilor delegate sau a asistenței acordate AEVMP, AEVMP ar trebui să ramburseze numai costurile efective suportate de autoritatea națională competentă respectivă.
(16) Prezentul regulament ar trebui să instituie dreptul AEVMP de a percepe taxe de la registrele centrale de tranzacții. Pentru a facilita imediat activitatea eficace și eficientă de supraveghere și de control al respectării legislației, regulamentul ar trebui să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării sale,