Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează să fie evaluate în vederea unei eventuale includeri în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Această listă include cipermetrina.
(2) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1451/2007, cipermetrina a fost evaluată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE pentru utilizarea în tipul de produs 8, produse de întreținere a lemnului, definit în anexa V la directiva menționată, care corespunde tipului de produs 8 definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.
(3) Belgia a fost desemnată stat membru raportor și a prezentat Comisiei, la 5 martie 2010, raportul autorității competente, însoțit de o recomandare, în conformitate cu articolul 14 alineatele (4) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.
(4) Raportul autorității competente a fost examinat de statele membre și de Comisie. În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, concluziile examinării au fost incluse într-un raport de evaluare, în cadrul reuniunii Comitetului permanent pentru produse biocide din 12 iulie 2013.
(5) Potrivit evaluărilor, este de așteptat ca produsele biocide care sunt folosite în tipul de produs 8 și care conțin cipermetrină să respecte cerințele articolului 5 din Directiva 98/8/CE.
(6) Prin urmare, este adecvat să se autorizeze utilizarea cipermetrinei în produse biocide pentru tipul de produs 8.
(7) Întrucât evaluarea nu a abordat nanomaterialele, autorizarea nu trebuie să vizeze aceste materiale, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.
(8) Ar trebui să se prevadă o perioadă de timp rezonabilă înaintea autorizării unei substanțe active, pentru a permite statelor membre, părților interesate și, după caz, Comisiei să se pregătească pentru a respecta noile cerințe care decurg din autorizarea respectivă.
(9) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,