Recitale
(1) În situațiile prevăzute la articolul 37 alineatul (4) litera (b), litera (c) punctul (i), litera (e), litera (f) și litera (g) punctul (i) din Directiva 2011/61/UE mai mult de un stat membru ar putea fi considerat drept posibil stat membru de referință al unui administrator de fonduri de investiții alternative (AFIA) din afara UE care intenționează să administreze fonduri de investiții alternative (FIA) din UE și/sau să distribuie unități sau acțiuni ale unor FIA pe care le administrează în Uniune. În aceste cazuri, AFIA din afara UE ar trebui să transmită o cerere autorităților competente din statele membre în cauză pentru stabilirea statului său membru de referință. Cererea ar trebui însoțită de toate informațiile și de toată documentația relevante necesare pentru stabilirea statului membru de referință al AFIA în cauză. Autoritățile competente în cauză ar trebui să adopte o decizie comună pentru stabilirea statului membru de referință. Este necesar să fie instituită o procedură pe care autoritățile competente de resort să o urmeze atunci când stabilesc statul membru de referință. Deși desemnarea statului membru de referință este responsabilitatea comună a autorităților competente din statele membre în cauză, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2), ar trebui să se asigure că toate posibilele state membre de referință sunt implicate în mod corespunzător în acest proces decizional și ar trebui să acorde sprijin pentru ajungerea la un acord.
(2) Procedura de stabilire a statului membru de referință este diferită de procedura de solicitare a unui pașaport în temeiul Directivei 2011/61/UE. După stabilirea statului membru de referință, AFIA din afara UE în cauză trebuie să solicite autorizarea din partea autorității competente a statului membru respectiv, cu respectarea aceleiași proceduri și în aceleași condiții ca cele aplicabile AFIA în temeiul articolelor 7 și 8 din Directiva 2011/61/UE.
(3) Directiva 2011/61/UE impune statelor membre obligația de a aplica actele cu putere de lege și actele administrative care transpun directiva menționată de la 22 iulie 2013. Prin urmare, fără a se aduce atingere actului delegat a cărui adoptare este prevăzută la articolul 67 alineatul (6) din Directiva 2011/61/UE, aplicarea prezentului regulament este de asemenea amânată până la aceeași dată.
(4) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,