Recitale
(1) Directiva 2004/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piața internă a energiei (2) și Directiva 2006/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice (3) impun statelor membre să transmită date cantitative în domeniul energiei. Pentru a monitoriza progresele înregistrate în vederea realizării obiectivelor stabilite prin aceste directive, sunt necesare date detaliate și actualizate în domeniul energiei, care trebuie să se colecteze sub o formă armonizată, de înaltă calitate. Aceste obligații de raportare sunt esențiale pentru, inter alia, urmărirea obiectivelor de eficiență energetică și ar trebui să rămână, prin urmare, un element constant al cadrului de dezvoltare juridică al UE în acest domeniu; o parte din aceste date se comunică deja și s-au stabilit ca statistici anuale în domeniul energiei de către Comisie (Eurostat).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 stabilește un cadru comun pentru producerea, transmiterea, evaluarea și difuzarea în cadrul Uniunii a unor statistici comparabile în domeniul energiei.
(3) Statisticile energetice acoperă un domeniu statistic foarte dinamic ca urmare a dezvoltării intensive a politicilor Uniunii, a progresului tehnologic și a importanței întemeierii obiectivelor Uniunii pe date din domeniul energiei. În aceeași măsură, este nevoie de actualizări periodice în vederea alinierii domeniului său de aplicare statistic la dezvoltarea sau la schimbarea necesităților.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 a conferit Comisiei competențe de executare pentru modificarea anexelor statistice. O primă astfel de ajustare a avut loc în 2010; de atunci, au apărut noi îmbunătățiri și adaptări atât la statisticile lunare, cât și la cele anuale și, prin urmare, acestea trebuie să fie luate în considerare.
(5) Comisia a elaborat actualizările necesare și a discutat fezabilitatea, costurile de producere, confidențialitatea și sarcina de raportare cu statele membre.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 ar trebui modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,