Recitale
(1) Consiliul a acordat Irlandei prin Decizia de punere în aplicare 2011/77/UE (2), la cererea acesteia, asistență financiară pentru susținerea unui program solid de reforme economice vizând restabilirea încrederii, facilitarea revenirii economiei la o creștere durabilă și asigurarea stabilității financiare a Irlandei, a zonei euro și a Uniunii Europene.
(2) Comisia a finalizat, la 10 iulie 2013, cea de a zecea analiză a programului de reforme economice al Irlandei.
(3) Pentru a permite realizarea unei evaluări cuprinzătoare și aprofundate a respectării condițiilor programului în cadrul analizei finale, cu diligența necesară, și pentru a asigura luarea în timp util a deciziei privind plata ultimei tranșe, este necesară o scurtă prelungire a perioadei de disponibilitate a asistenței financiare.
(4) Decizia de punere în aplicare 2011/77/UE ar trebui să fie modificată în consecință,