Recitale
(1) În 2006, Comisia internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) a adoptat un plan multianual de redresare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană. ICCAT a modificat planul multianual de redresare respectiv cu ocazia reuniunii anuale din 2008. Planul modificat a fost transpus în legislația Uniunii prin Regulamentul (CE) nr. 302/2009 al Consiliului din 6 aprilie 2009 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană (2). Acest plan a fost ulterior modificat și aprobat în cadrul reuniunii anuale a ICCAT din 2010 prin Recomandarea ICCAT 10-04 și transpus în legislația Uniunii prin Regulamentul (UE) nr. 500/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 302/2009 al Consiliului privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană (3).
(2) Pentru a asigura punerea în aplicare cu succes a planului de redresare modificat, a fost adoptată Decizia 2009/296/CE a Comisiei (4) de instituire a unui program specific de control și inspecție pe o perioadă de doi ani, aplicabil de la 15 martie 2009 până la 15 martie 2011.
(3) Programul specific de control și inspecție privind redresarea stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, astfel cum a fost instituit prin Decizia 2011/207/UE a Comisiei (5), a fost adoptat cu scopul de a asigura continuitatea programului instituit prin Decizia 2009/296/CE și de a pune imediat în aplicare anumite dispoziții ale Recomandării ICCAT 10-04. Decizia 2011/207/UE acoperă perioada 15 martie 2011-15 martie 2014.
(4) În lumina discuțiilor din cadrul reuniunii anuale a ICCAT din 2011 și în vederea punerii complete în aplicare a dispozițiilor prevăzute de ICCAT, a fost oportun, în absența transpunerii în legislația UE a cerințelor prevăzute, să se pună în aplicare cerințele privind eșantionarea și operațiunile-pilot prevăzute la punctul 87 al Recomandării ICCAT 10-04 de instituire a unui plan multianual de redresare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană. Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2012/246/UE a Comisiei din 2 mai 2012 de modificare a Deciziei 2011/207/UE de instituire a unui program specific de control și inspecție privind refacerea stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană (6) a fost publicată.
(5) În cadrul reuniunii sale anuale din 2012, ICCAT a adoptat Recomandarea 12-03 de modificare a planului multianual de redresare a stocurilor de ton roșu. Cu scopul de a asigura continuitatea programului instituit prin Decizia 2011/207/UE și de a pune imediat în aplicare anumite dispoziții ale Recomandării ICCAT 12-03, este necesar să se actualizeze și să se corecteze anumite referințe caduce sau eronate care existau în Decizia 2011/207/UE.
(6) Prin urmare, Decizia 2011/207/UE ar trebui modificată în consecință.
(7) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,