Începe proba gratuită

Decizie 2013/391 · CELEX 32013D0391

Decizia 2013/391/PESC a Consiliului din 22 iulie 2013 în sprijinul punerii concrete în aplicare a Rezoluției 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la neproliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora

Data act
22.07.2013
Intrare in vigoare
22.07.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_198_R_0040_01
Status
Inactiv
arme de distrugere în masă neproliferarea armelor rezoluție ONU rolul internațional al UE

Recitale

(1) La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, al cărei capitol III cuprinde o listă a măsurilor destinate combaterii acestei proliferări care trebuie să fie adoptate atât de către Uniune, cât și de către țări terțe.

(2) Uniunea acționează în prezent în vederea punerii în aplicare a acestei strategii și în vederea materializării măsurilor enumerate în capitolul III al acesteia, în special furnizând resurse financiare pentru sprijinirea proiectelor specifice desfășurate de instituții multilaterale, acordând statelor care au nevoie asistență tehnică și expertiză cu privire la o gamă largă de măsuri în materie de neproliferare și promovând rolul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

(3) La 28 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1540 (2004) [„RCSONU 1540 (2004)”], care a reprezentat primul instrument internațional care a abordat, în mod integrat și global, armele de distrugere în masă, vectorii acestora și materialele conexe. RCSONU 1540 (2004) a stabilit obligații imperative pentru toate statele în vederea împiedicării și descurajării actorilor nestatali în ceea ce privește obținerea accesului la astfel de arme și materiale conexe. De asemenea, aceasta a invitat statele să prezinte Comitetului din cadrul Consiliului de Securitate, instituit în temeiul RCSONU 1540 (2004) („Comitetul 1540”), un raport privind măsurile pe care le-au luat sau intenționează să le ia în vederea punerii în aplicare a RCSONU 1540 (2004).

(4) La 27 aprilie 2006, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1673 (2006) și a decis intensificarea eforturilor Comitetului 1540 pentru încurajarea punerii în aplicare depline a RCSONU 1540 (2004) prin programe de lucru, activități de mobilizare, asistență, dialog și cooperare. De asemenea, Consiliul de Securitate a invitat Comitetul 1540 să examineze, împreună cu statele și organizațiile internaționale, regionale și subregionale, posibilitatea unui schimb de experiență și de lecții învățate, precum și disponibilitatea unor programe care ar putea facilita punerea în aplicare a RCSONU 1540 (2004).

(5) La 20 aprilie 2011, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1977 (2011) și a decis să prelungească mandatul Comitetului 1540 pentru o perioadă de 10 ani, până la 25 aprilie 2021. De asemenea, Consiliul de Securitate a decis intensificarea în continuare a eforturilor Comitetului 1540 de încurajare a punerii în aplicare depline de către toate statele membre a RCSONU 1540 (2004), în special în domenii precum (a) răspunderea; (b) protecția fizică; (c) controalele la frontieră și eforturile în materie de aplicare a legii; și (d) controalele naționale privind exporturile și transbordările, inclusiv controalele privind furnizarea de fonduri și servicii, precum finanțarea unor astfel de exporturi și transbordări.

(6) Punerea în aplicare a Acțiunii comune 2006/419/PESC a Consiliului din 12 iunie 2006 în sprijinul punerii în aplicare a Rezoluției 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (1) și a Acțiunii comune 2008/368/PESC a Consiliului din 14 mai 2008 în sprijinul punerii în aplicare a Rezoluției 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (2) a contribuit la diminuarea semnificativă a numărului statelor care nu raportează și a numărului statelor care nu au prezentat informații suplimentare solicitate de Comitetul 1540 în urma prezentării de către acestea a unor rapoarte incomplete.

(7) Biroului pentru probleme de dezarmare din cadrul Secretariatului Organizației Națiunilor Unite, care este responsabil de furnizarea sprijinului material și logistic pentru Comitetul 1540 și experții din cadrul acestuia, ar trebui să i se încredințeze sarcina punerii în aplicare din punct de vedere tehnic a proiectelor realizate în temeiul prezentei decizii.

(8) Prezenta decizie ar trebui pusă în aplicare în conformitate cu acordul-cadru financiar și administrativ încheiat de către Comisia Europeană cu Organizația Națiunilor Unite privind gestionarea contribuțiilor financiare ale Uniunii la programele sau proiectele gestionate de Organizația Națiunilor Unite,

Articolul 1

(1) În conformitate cu Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, care stabilește ca obiectiv promovarea rolului Consiliului de Securitate al ONU și dezvoltarea expertizei sale pentru a putea răspunde provocării pe care o reprezintă proliferarea, Uniunea sprijină în continuare punerea în aplicare a Rezoluției 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite [„RCSONU 1540 (2004)”] și a Rezoluției 1977 (2011) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. (2) Proiectele în sprijinul RCSONU 1540 (2004), care corespund măsurilor strategiei UE, constau în ateliere subregionale, vizite de țară, reuniuni, evenimente, eforturi în materie de formare și relații publice. (3) Obiectivele proiectelor constau în următoarele: — sporirea eforturilor și a capacităților naționale și regionale relevante, în principal prin consolidarea capacităților și facilitarea asistenței; — contribuția la punerea concretă în aplicare a recomandărilor specifice ale Evaluării globale 2009 privind stadiul punerii în aplicare a RCSONU 1540 (2004), în special în domeniile asistenței tehnice, cooperării internaționale și sensibilizării publice; — inițierea, elaborarea și aplicarea planurilor de acțiune naționale, la solicitarea statelor membre. (4) În anexă figurează o descriere detaliată a proiectelor.

Articolul 2

(1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate („Înaltul Reprezentant”) este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii. (2) Punerea în aplicare la nivel tehnic a proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2) se efectuează de către Secretariatul Organizației Națiunilor Unite (Biroul pentru probleme de dezarmare) [denumit în continuare „Secretariatul ONU (ODA)”]. Acesta îndeplinește respectiva sarcină sub responsabilitatea și controlul Înaltului Reprezentant. (3) În acest sens, Înaltul Reprezentant încheie acordurile necesare cu Secretariatul ONU (ODA).

Articolul 3

(1) Valoarea de referință financiară pentru punerea în aplicare a proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2) este de 750 000 EUR și este finanțată din bugetul general al Uniunii Europene. (2) Cheltuielile finanțate din suma prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii Europene. (3) Comisia supraveghează gestionarea corectă a cheltuielilor menționate la alineatul (2). În acest scop, Comisia încheie un acord de finanțare cu Secretariatul ONU (ODA). Acordul de finanțare prevede că Secretariatul ONU (ODA) trebuie să asigure contribuției Uniunii o vizibilitate corespunzătoare importanței acesteia. (4) Comisia depune eforturile necesare pentru a încheia acordul de finanțare menționat la alineatul (3) în cel mai scurt termen de la intrarea în vigoare a prezentei decizii. Comisia informează Consiliul cu privire la orice dificultăți care intervin în cursul acestui proces și cu privire la data încheierii acordului de finanțare.

Articolul 4

Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii pe baza rapoartelor periodice pregătite de Secretariatul ONU (ODA). Aceste rapoarte stau la baza evaluării efectuate de Consiliu. Comisia furnizează informații cu privire la aspectele financiare ale proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 5

(1) Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. (2) Prezenta decizie expiră în termen de 24 de luni de la data încheierii acordului de finanțare menționat la articolul 3 alineatul (3) sau în termen de trei luni de la data adoptării sale, în cazul în care nu se încheie niciun acord de finanțare în termenul respectiv.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.