Recitale
(1)
La 26 noiembrie 2009, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu statele AELS, cu participanții la Procesul de la Barcelona, cu participanții la procesul de stabilizare și de asociere și cu Insulele Feroe privind Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene, denumită în continuare „convenția”.
(2)
Textul convenției a fost aprobat de miniștrii comerțului din zona euro-mediteraneeană la 9 decembrie 2009 în cadrul conferinței organizate la Bruxelles.
(3)
În conformitate cu Decizia 2013/93/UE a Consiliului (1) și sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, convenția a fost semnată în numele Uniunii Europene la 14 aprilie 2011.
(4)
Prin urmare, convenția ar trebui încheiată,
Articolul 1
Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene se aprobă în numele Uniunii Europene.
Textul convenției este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Președintele Consiliului numește persoana împuternicită să depună, în numele Uniunii Europene, instrumentul de acceptare prevăzut la articolul 10 al convenției.
Articolul 3
Comisia reprezintă Uniunea Europeană în cadrul comitetului mixt instituit prin articolul 3 din convenție. Reprezentanții statelor membre pot participa la reuniunile comitetului mixt.
Articolul 4
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Articolul 1
PARTEA I DISPOZIȚII GENERALE
(1) Prezenta convenție stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante.
(2) Noțiunea de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă aferente sunt prevăzute în apendicele la prezenta convenție. Apendicele I prevede regulile generale referitoare la definiția noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă. Apendicele II cuprinde o serie de dispoziții speciale aplicabile între anumite părți contractante și care derogă de la dispozițiile prevăzute în apendicele I.
(3) Următoarele sunt părți contractante la prezenta convenție: — Uniunea Europeană; — statele AELS enumerate în preambul; — Regatul Danemarcei pentru Insulele Feroe; — participanții la Procesul de la Barcelona enumerați în preambul; — participanții la Procesul Uniunii Europene de stabilizare și de asociere enumerați în preambul. În ceea ce privește Uniunea Europeană, prezenta convenție se aplică teritoriului în care este aplicabil Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum este definit la articolul 52 din respectivul tratat și la articolul 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Articolul 2
PARTEA I DISPOZIȚII GENERALE
În sensul prezentei convenții:
1. „parte contractantă” înseamnă părțile enumerate la articolul 1 alineatul (3);
2. „parte terță” înseamnă orice țară sau teritoriu vecin care nu este parte contractantă;
3. „acord relevant” înseamnă un acord de liber schimb între două sau mai multe părți contractante care face trimitere la prezenta convenție.
Articolul 3
PARTEA II COMITETUL MIXT
(1) Se înființează un comitet mixt în care sunt reprezentate toate părțile contractante.
(2) Comitetul mixt hotărăște în unanimitate, fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (4).
(3) Comitetul mixt se reunește ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe an. Oricare dintre părțile contractante poate solicita convocarea unei reuniuni.
(4) Comitetul mixt își stabilește regulamentul de procedură care conține, inter alia, dispoziții cu privire la convocarea reuniunilor, la desemnarea președintelui și la stabilirea mandatului acestuia.
(5) Comitetul mixt poate decide să înființeze orice subcomitet sau grup de lucru care să îl asiste în îndeplinirea sarcinilor sale.
Articolul 4
PARTEA II COMITETUL MIXT
(1) Comitetul mixt răspunde de gestionarea și de punerea în aplicare adecvată a prezentei convenții. În acest scop, părțile contractante informează cu regularitate comitetul mixt cu privire la experiențele pe care le au în aplicarea prezentei convenții. Comitetul mixt formulează recomandări, iar în cazurile prevăzute la alineatul (3) ia decizii.
(2) În special, comitetul mixt recomandă părților contractante: (a) note explicative și orientări în scopul aplicării uniforme a prezentei convenții; (b) orice alte măsuri necesare aplicării acesteia.
(3) Comitetul mixt adoptă prin decizie: (a) modificări ale prezentei convenții, inclusiv modificări ale apendicelor; (b) invitații de aderare la prezenta convenție adresate părților terțe în conformitate cu articolul 5; (c) măsuri tranzitorii necesare în cazul aderării unor noi părți contractante. Deciziile menționate în prezentul alineat sunt executate de părțile contractante în conformitate cu propria legislație.
(4) În cazul în care un reprezentant al unei părți contractante în cadrul comitetului mixt a acceptat o decizie sub rezerva îndeplinirii unor cerințe juridice fundamentale, respectiva decizie intră în vigoare, dacă nu se prevede o dată anume, în prima zi a celei de-a doua luni după notificarea retragerii rezervei.
Articolul 5
PARTEA III ADERAREA UNOR PĂRȚI TERȚE
(1) O parte terță poate deveni parte contractantă la prezenta convenție, cu condiția ca țara sau teritoriul candidat să aibă un acord de liber schimb în vigoare cu cel puțin una dintre părțile contractante, acord care să prevadă reguli de origine preferențiale.
(2) O parte terță depune o cerere scrisă de aderare la depozitar.
(3) Depozitarul prezintă cererea comitetului mixt spre evaluare.
(4) Decizia comitetului mixt prin care este invitată o parte terță să adere la prezenta convenție se trimite depozitarului, care o comunică părții terțe în cauză, împreună cu textul convenției în vigoare la momentul respectiv. O singură parte contractantă nu se poate opune respectivei decizii.
(5) O parte terță invitată să devină parte contractantă la prezenta convenție depune, în acest scop, un instrument de aderare la depozitar. Respectivul instrument este însoțit de o traducere a convenției în limba sau limbile oficiale ale părții terțe aderente.
(6) Aderarea intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după depunerea instrumentului de aderare.
(7) Depozitarul comunică tuturor părților contractante data la care a fost depus instrumentul de aderare și data la care aderarea va deveni efectivă.
(8) Recomandările și deciziile comitetului mixt menționate la articolul 4 alineatele (2) și (3) adoptate între data depunerii cererii menționate la alineatul (2) din prezentul articol și data la care aderarea devine efectivă sunt de asemenea comunicate părții terțe aderente prin intermediul depozitarului. O declarație de acceptare a respectivelor acte este inclusă fie în instrumentul de aderare, fie într-un instrument separat depus la depozitar în termen de șase luni de la data comunicării. În cazul în care declarația nu este depusă în acest termen, aderarea se consideră nulă.
(9) De la data menționată la alineatul (4), partea terță în cauză poate fi reprezentată în cadrul comitetului mixt, al subcomitetelor și al grupurilor de lucru cu statut de observator.
Articolul 6
PARTEA IV DISPOZIȚII DIVERSE ȘI DISPOZIȚII FINALE
Fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru ca prezenta convenție să fie efectiv aplicată, ținând seama de necesitatea de a găsi soluții reciproc satisfăcătoare la orice probleme întâlnite în aplicarea sa.
Articolul 7
PARTEA IV DISPOZIȚII DIVERSE ȘI DISPOZIȚII FINALE
Părțile contractante se informează reciproc, prin intermediul depozitarului, cu privire la măsurile pe care le adoptă în vederea punerii în aplicare a prezentei convenții.
Articolul 8
PARTEA IV DISPOZIȚII DIVERSE ȘI DISPOZIȚII FINALE
Apendicii la prezenta convenție fac parte integrantă din aceasta.
Articolul 9
PARTEA IV DISPOZIȚII DIVERSE ȘI DISPOZIȚII FINALE
Oricare din părțile contractante poate denunța prezenta convenție cu un preaviz de 12 luni adresat în scris depozitarului, care înștiințează toate celelalte părți contractante.
Articolul 10
PARTEA IV DISPOZIȚII DIVERSE ȘI DISPOZIȚII FINALE
(1) Prezenta convenție intră în vigoare la 1 ianuarie 2011 pentru părțile contractante care și-au depus până la această dată instrumentul de acceptare la depozitar, cu condiția ca cel puțin două părți contractante să își fi depus instrumentele de acceptare la depozitar până la data de 31.12.2010.
(2) Dacă prezenta convenție nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2011, aceasta intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după depunerea ultimului instrument de acceptare de către cel puțin două părți contractante.
(3) Pentru oricare alte părți contractante decât cele menționate la alineatele (1) și (2), prezenta convenție intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează depunerii instrumentelor lor de acceptare.
(4) Depozitarul comunică părților contractante data depunerii instrumentului de acceptare al fiecărei părți contractante și data intrării în vigoare a prezentei convenții, publicând aceste informații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria C).
Articolul 11
PARTEA IV DISPOZIȚII DIVERSE ȘI DISPOZIȚII FINALE
Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene acționează ca depozitar al prezentei convenții.