Recitale
(1) În conformitate cu articolul 60 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, un stat membru trebuie să se asigure că toate produsele pescărești sunt cântărite la debarcare, înainte de stocare, transportare sau vânzare, pe sisteme aprobate de autoritățile de control, cu excepția cazului în care statul membru în cauză a adoptat un plan de sondaj aprobat de Comisie. Un astfel de plan de sondaj trebuie să fie în conformitate cu metodologia bazată pe riscuri prevăzută la articolul 76 alineatul (1) și în anexa XIX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (2).
(2) În conformitate cu articolul 60 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre pot permite cântărirea produselor pescărești la bordul navei de pescuit, prin derogare de la obligația de cântărire generală stabilită la articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, cu condiția ca statul membru în cauză să adopte un plan de sondaj aprobat de Comisie, astfel cum se prevede la articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (CE) nr. 1224/2009. Un astfel de plan de sondaj trebuie să fie în conformitate cu metodologia bazată pe riscuri prevăzută la articolul 76 alineatul (1) și în anexa XX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011.
(3) În conformitate cu articolul 61 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre pot permite cântărirea produselor pescărești după transportarea de la locul de debarcare, cu condiția ca acestea să fie transportate către o destinație de pe teritoriul statului membru în cauză și ca statul membru în cauză să fi adoptat un plan de control aprobat de Comisie. Un astfel de plan trebuie să fie în conformitate cu metodologia bazată pe riscuri prevăzută la articolul 77 alineatul (1) și în anexa XXI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011.
(4) În conformitate cu articolul 61 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, autoritățile de control ale statului membru în care sunt debarcate produsele pescărești pot permite transportarea acestor produse înainte de cântărire către cumpărătorii înregistrați, licitațiile înregistrate sau alte organisme sau persoane care sunt responsabile de prima comercializare a produselor pescărești în alt stat membru, cu condiția ca statele membre în cauză să fi adoptat un program comun de control aprobat de Comisie, așa cum se prevede la articolul 94 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. Un astfel de program trebuie să fie în conformitate cu metodologia bazată pe riscuri prevăzută la articolul 77 alineatul (3) și în anexa XXII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011.
(5) Comisia a aprobat, prin Decizia de punere în aplicare 2012/474/UE (3), un prim grup de planuri de sondaj adoptate de Germania, Irlanda, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Finlanda și Regatul Unit și de planuri de control adoptate de Germania, Estonia, Irlanda, Polonia, Finlanda și Regatul Unit.
(6) De la adoptarea Deciziei de punere în aplicare 2012/474/UE, Bulgaria, Letonia, Slovenia și Suedia au depus planuri de eșantionare la 5 octombrie 2012, 5 aprilie 2012, 14 iunie 2012 și, respectiv, la 20 aprilie 2012, Franța a înaintat Comisiei un plan de control la 14 septembrie 2012, iar Franța și Irlanda au depus un program comun de control la 14 septembrie 2012. Țările de Jos au depus un nou plan de sondaj la 27 septembrie 2012 pentru a înlocui planul aprobat prin Decizia de punere în aplicare 2012/474/UE. Planurile de sondaj respective, planul de control și programul comun de control înaintate sunt în conformitate cu metodologiile bazate pe riscuri și, prin urmare, ar trebui să fie aprobate.
(7) Comisia ar trebui să fie în măsură să revoce aprobarea dacă se constată că statul membru în cauză nu aplică sau nu aplică integral planurile de sondaj, planul de control sau programul comun de control.
(8) Comisia va monitoriza aplicarea planurilor de sondaj, a planului de control și a programului comun de control atât în ceea ce privește funcționarea eficace a acestora, cât și în privința revizuirii lor periodice de către statul membru în cauză. Din acest motiv, statele membre ar trebui să raporteze Comisiei cu privire la aplicarea acestor planuri. În cazul în care se constată că un astfel de plan sau program nu asigură un nivel adecvat de cântărire, statul membru în cauză ar trebui să prezinte Comisiei spre aprobare un plan sau un program revizuit,