Începe proba gratuită

Decizie 2012/474 · CELEX 32012D0474

2012/474/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 13 august 2012 privind aprobarea de către Comisie a planurilor de sondaj pentru cântărirea produselor pescărești în conformitate cu articolul 60 alineatele (1) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și a planurilor de control pentru cântărirea produselor pescărești în conformitate cu articolul 61 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 [notificată cu numărul C(2012) 5568]

Data act
13.08.2012
Intrare in vigoare
14.08.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_218_R_0017_01
Status
In vigoare
articole de pescuit cantitate de pește descărcată controlul pescuitului eșantionare Estonia Finlanda Germania Irlanda Lituania Marea Britanie măsuri și greutăți Polonia

Recitale

(1) În temeiul articolului 60 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, fiecare stat membru ar trebui să se asigure că toate produsele pescărești sunt cântărite la debarcare, înainte de stocarea și transportarea sau vânzarea acestora, pe sisteme aprobate de autoritățile de control, cu excepția cazului în care statul membru a adoptat un plan de sondaj aprobat de Comisie și bazat pe metodologia în funcție de risc stabilită la articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (2), în coroborare cu anexa XIX la același regulament.

(2) În temeiul articolului 60 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre pot permite cântărirea produselor pescărești la bordul navei de pescuit, prin derogare de la obligația generală de cântărire stabilită la articolul 60 alineatul (1) și cu condiția ca statul membru să fi adoptat un plan de sondaj, astfel cum se prevede la articolul 60 alineatul (1), aprobat de Comisie și bazat pe metodologia în funcție de risc stabilită la articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 în coroborare cu anexa XX la același regulament.

(3) În temeiul articolului 61 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre pot permite cântărirea produselor pescărești după transportarea de la locul de debarcare, cu condiția ca acestea să fie transportate la o destinație de pe teritoriul statului membru în cauză și ca acest stat membru să fi adoptat un plan de control aprobat de Comisie și bazat pe metodologia în funcție de risc stabilită la articolul 77 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 în coroborare cu anexa XXI la același regulament.

(4) Planurile de sondaj ale Germaniei (14.11.2011), Irlandei (7.11.2011), Lituaniei (11.1.2012), Țărilor de Jos (18.1.2012), Poloniei (5.3.2012), Finlandei (7.11.2011) și Regatului Unit (15.12.2011) și planurile de control ale Germaniei (14.11.2011), Estoniei (15.12.2011), Irlandei (7.11.2011), Poloniei (5.3.2012), Finlandei (7.11.2011) și Regatului Unit (15.12.2011) au fost înaintate Comisiei spre aprobare. Acestea sunt conforme cu metodologiile în funcție de risc pertinente și trebuie, prin urmare, să fie aprobate.

(5) Prezenta decizie constituie decizia de aprobare în sensul articolului 60 alineatele (1) și (3) și al articolului 61 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

(6) Comisia trebuie să monitorizeze aplicarea planurilor de sondaj și a celor de control atât în ceea ce privește funcționarea eficace a planurilor respective, cât și în privința revizuirii regulate a acestora de către statul membru în cauză. Din acest motiv, statele membre trebuie să raporteze Comisiei cu privire la aplicarea acestor planuri,

Articolul 1

(1) Planurile de sondaj în conformitate cu articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 prezentate de Germania, Irlanda, Lituania, Polonia, Finlanda și Regatul Unit pentru cântărirea produselor pescărești sunt aprobate. (2) Planurile de sondaj în conformitate cu articolul 60 alineatul (3) coroborat cu articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 prezentate de Germania, Irlanda, Lituania, Țările de Jos și Regatul Unit pentru cântărirea produselor pescărești la bordul navei de pescuit sunt aprobate. (3) Planurile de control în conformitate cu articolul 61 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 prezentate de Germania, Estonia, Irlanda, Polonia, Finlanda și Regatul Unit pentru cântărirea produselor pescărești după transportarea la o destinație de pe teritoriul statului membru în cauză sunt aprobate.

Articolul 2

Statele membre enumerate la articolul 1 transmit Comisiei un raport privind aplicarea planurilor de sondaj și a celor de control menționate la articolul 1 înainte de 1 aprilie 2014.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Lituania, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Polone, Republicii Finlanda și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.