Recitale
(1) Convenția privind protejarea Mării Mediterane împotriva poluării, redenumită ulterior Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mediteranei (denumită în continuare „Convenția de la Barcelona”) a fost încheiată în numele Comunității Europene prin Decizia 77/585/CEE a Consiliului (2), iar prin Decizia 1999/802/CE a Consiliului (3) au fost acceptate modificări la Convenția de la Barcelona.
(2) În temeiul articolului 7 din Convenția de la Barcelona, părțile contractante urmează să ia toate măsurile adecvate pentru a preveni, a reduce, a combate și, pe cât posibil, a elimina poluarea zonei Mării Mediterane, care rezultă din explorarea și exploatarea platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin.
(3) Unul dintre protocoalele la Convenția de la Barcelona se referă la protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării și exploatării platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin (denumit în continuare „Protocolul privind activitățile în larg” – Offshore Protocol). Acesta a intrat în vigoare la 24 martie 2011. Până în prezent, Albania, Cipru, Libia, Maroc, Siria și Tunisia l-au ratificat. Alături de Cipru, alte state membre care sunt părți contractante la Convenția de la Barcelona și-au anunțat recent intenția de a ratifica la rândul lor protocolul.
(4) Se estimează că există peste 200 de platforme maritime active în Mediterana și se are în vedere construirea mai multor instalații suplimentare. Se preconizează că activitățile de explorare și exploatare a hidrocarburilor vor crește după descoperirea unor rezerve mari de combustibili fosili în Mediterana. Din cauza faptului că Marea Mediterană este o mare semi-închisă cu o hidrodinamică specială, un accident de tipul celui produs în Golful Mexic în 2010 ar putea avea consecințe transfrontaliere negative imediate asupra economiei mediteraneene și asupra ecosistemelor marine și costiere fragile. Este probabil ca, pe termen mediu, alte resurse minerale aflate la adâncime, pe fundul mării și în subsol să fie supuse activităților de explorare și de exploatare.
(5) Incapacitatea de a gestiona în mod eficient riscurile provenind din astfel de activități ar putea compromite grav eforturile depuse de toate statele membre care au obligația de a lua măsurile necesare pentru a aduce și menține la standarde optime mediul înconjurător în Mediterana, în conformitate cu Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin) (4). În plus, adoptarea măsurilor necesare ar contribui la îndeplinirea angajamentelor și respectarea obligațiilor pe care Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Malta, Slovenia și Uniunea însăși și le-au asumat în calitate de părți contractante la Convenția de la Barcelona.
(6) Protocolul privind activitățile în larg acoperă o gamă largă de dispoziții, care vor trebui implementate la diferite niveluri administrative. Deși se cuvine ca Uniunea să acționeze în sprijinul siguranței activităților de explorare și exploatare în larg ținând seama, între altele, de probabilitatea ridicată ca problemele de mediu asociate unor astfel de activități să aibă efecte transfrontaliere, statele membre și autoritățile lor competente corespunzătoare ar trebui să fie responsabile pentru anumite măsuri detaliate stabilite în cadrul Protocolului privind activitățile în larg.
(7) Comunicarea Comisiei intitulată „Confruntarea cu provocarea reprezentată de siguranța activităților petroliere și gaziere offshore”, adoptată la 12 octombrie 2010, constată necesitatea cooperării internaționale în vederea promovării siguranței activităților în larg și a capacităților de intervenție la nivel mondial, iar una dintre acțiunile conexe este explorarea potențialului convențiilor regionale. Această comunicare recomandă relansarea, în strânsă colaborare cu statele membre în cauză, a procesului care urmărește intrarea în vigoare a Protocolului privind activitățile în larg.
(8) Consiliul, în concluziile sale referitoare la siguranța activităților petroliere și gaziere offshore, a afirmat că Uniunea și statele membre ar trebui să continue să joace un rol important în privința efortului de atingere a celor mai înalte standarde de siguranță în cadrul forurilor și inițiativelor internaționale și al cooperării regionale, de exemplu în Mediterana. Consiliul a invitat de asemenea Comisia și statele membre să utilizeze cât mai eficient convențiile internaționale existente.
(9) Parlamentul European, în rezoluția sa din 13 septembrie 2011, a subliniat importanța punerii pe deplin în aplicare a Protocolului privind activitățile în larg, încă neratificat, care vizează protecția împotriva poluării rezultate din activitățile de explorare și exploatare.
(10) Unul dintre obiectivele politicii Uniunii în materie de mediu este promovarea la nivel internațional a măsurilor destinate să soluționeze problemele de mediu regionale. În privința Protocolului privind activitățile în larg, este deosebit de important să se aibă în vedere probabilitatea ridicată, în caz de accident, într-o mare semiînchisă cum este Marea Mediterană, a unor efecte transfrontaliere asupra mediului înconjurător. Prin urmare, este necesar ca Uniunea să ia toate măsurile necesare pentru susținerea siguranței activităților de explorare și exploatare în larg și pentru protecția mediului marin în Marea Mediterană.
(11) Comisia propune, de asemenea, un Regulament privind siguranța activităților de explorare, exploatare și producție în larg (denumit în continuare „regulamentul propus”).
(12) Protocolul privind activitățile în larg se referă la un domeniu care este în mare măsură reglementat de dreptul Uniunii. Acesta include, de exemplu, elemente cum ar fi protecția mediului marin, evaluarea impactului asupra mediului și răspunderea pentru mediul înconjurător. Sub rezerva deciziei finale a legiuitorilor cu privire la regulamentul propus, Protocolul privind activitățile în larg este, de asemenea, în concordanță cu obiectivele acestuia, inclusiv cu cele privind autorizațiile, evaluarea impactului asupra mediului, precum și capacitatea tehnică și financiară a operatorilor.
(13) Este esențial să se asigure o cooperare strânsă între statele membre și instituțiile Uniunii, atât în procesul de negociere și încheiere a acordurilor, cât și în îndeplinirea angajamentelor asumate. Obligativitatea cooperării derivă din cerința existenței unei reprezentări internaționale unite a Uniunii. Prin urmare, statele membre care sunt părți contractante la Convenția de la Barcelona și care nu au făcut încă acest lucru ar trebui să ia măsurile necesare pentru a finaliza procedurile de ratificare sau de aderare la Protocolul privind activitățile în larg.
(14) Prin urmare, Uniunea ar trebui să adere la Protocolul privind activitățile în larg,