Articolul text
Text integral
(2013/C 371/02) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (UE) nr. 473/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro (1), în special articolul 9 alineatul (4), având în vedere propunerea Comisiei Europene, întrucât: ADOPTĂ PREZENTUL AVIZ: Programul de parteneriat economic pe care Țările de Jos l-au prezentat Comisiei și Consiliului la 30 septembrie 2013 cuprinde un set, adecvat în linii mari, de reforme structurale de politică bugetară care ar veni în sprijinul unei corectări eficace și durabile a deficitului excesiv. Mai precis, în programul de parteneriat economic se reiterează angajamentul față de reforme, astfel cum a fost asumat în ultimul program național de reformă, și se furnizează detalii suplimentare cu privire la stadiul punerii în aplicare a unora dintre măsuri de la prezentarea programului și cu privire la calendarul acțiunilor subsecvente. Calendarul măsurilor planificate pentru respectarea CSR referitoare la piața forței de muncă în special pare să constituie un mijloc de amânare a unor reforme majore în acest domeniu. Programul de parteneriat economic conține informații detaliate cu privire la toate măsurile, însă nu și cu privire la provocările și riscurile specifice punerii în aplicare a acestora. Prin urmare, Țările de Jos sunt invitate ca pe viitor să includă în programul național de reformă și în programul de stabilitate informații suplimentare cu privire la realizarea reformelor planificate și să realizeze progrese în vederea respectării CSR formulate în cadrul semestrului european. Comisia și Consiliul vor monitoriza realizarea reformelor în contextul semestrului european.