Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul menționat anterior prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2).
(2) Un preparat de endo-1,4-beta-xilanază (EC 3.2.1.8) produsă de Aspergillus oryzae (DSM 10287) a fost autorizat pe termen nelimitat în conformitate cu Directiva 70/524/CEE ca aditiv furajer pentru utilizare la pui pentru îngrășare, curcani pentru îngrășare și purcei prin Regulamentul (CE) nr. 1332/2004 al Comisiei (3) și pentru o perioadă de patru ani pentru porcii pentru îngrășare și rațe prin Regulamentul (CE) nr. 2036/2005 al Comisiei (4). Preparatul a fost ulterior înscris în registrul aditivilor furajeri ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din regulamentul respectiv, a fost depusă o cerere de reevaluare a preparatului respectiv de endo-1,4-beta-xilanază (EC 3.2.1.8) produsă de Aspergillus oryzae (DSM 10287) ca aditiv furajer pentru pui și curcani pentru îngrășat, purcei înțărcați, porci pentru îngrășat și rațe și, în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, pentru o nouă utilizare la toate speciile de păsări de curte pentru îngrășare, cu solicitarea ca aditivul să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici”. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(4) În avizul său din 12 iunie 2012 (5), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de endo-1,4-beta-xilanază (EC 3.2.1.8) produsă de Aspergillus oryzae (DSM 10287) nu are efecte adverse asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului și că acesta are potențialul de a afecta în mod favorabil performanțele animalelor la puii pentru îngrășare, curcanii pentru îngrășare și rațele pentru îngrășare. Această concluzie poate fi extrapolată la toate speciile minore de păsări de curte pentru îngrășare. De asemenea, s-a concluzionat că aditivul are potențialul de a afecta în mod favorabil performanțele animalelor la purcei și porcii pentru îngrășat. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
(5) Evaluarea preparatului de endo-1,4-beta-xilanază (EC 3.2.1.8) produsă de Aspergillus oryzae (DSM 10287) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui să fie autorizată, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
(6) În urma acordării unei noi autorizații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003, Regulamentele (CE) nr. 1332/2004 și (CE) nr. 2036/2005 ar trebui să fie modificate în consecință.
(7) Întrucât nu este necesară, din motive de siguranță, modificarea imediată a condițiilor de autorizare, este necesar să se acorde o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,