Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului (2) impune un embargo general privind oferirea de consultanță tehnică, asistență, instruire, finanțare și asistență financiară în legătură cu activități militare de către orice persoană, entitate sau organism din Somalia.
(2) La 25 iulie 2012, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2060 (2012), care prevede, la punctul 10, o derogare de la interdicția de asistență legată de arme și echipamente militare destinate Biroului politic al Organizației Națiunilor Unite pentru Somalia, astfel cum a fost aprobată în prealabil de Comitetul instituit în temeiul Rezoluției CSONU 751 (1992).
(3) La 15 octombrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/633/PESC (3), care modifică Decizia 2010/231/PESC și prevede o astfel de derogare.
(4) Această măsură intră în domeniul de aplicare a tratatului și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea sa în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.
(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 147/2003 ar trebui modificat în consecință,