Recitale
(1) Prezentul regulament vizează stabilirea unui regim uniform pentru transmiterea de notificări și informări de către investitori autorităților competente naționale sau de către aceste autorități competente către Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (denumită în continuare „AEVMP”). Întrucât calculul volumului tranzacțiilor în vederea stabilirii acțiunilor exceptate are de asemenea o legătură strânsă cu transmiterea de informații privind acțiunile în cazurile în care locul principal de tranzacționare a acestora este situat în Uniune, acesta ar trebui să facă, de asemenea, obiectul prezentului regulament. În vederea asigurării coerenței între aceste dispoziții, care trebuie să intre în vigoare în același timp, și pentru a asigura persoanelor supuse acestor obligații o imagine cuprinzătoare în privința dispozițiilor și un acces sintetic la acestea, este de dorit ca toate standardele tehnice normative impuse prin Regulamentul (UE) nr. 236/2012 să fie incluse într-un singur regulament.
(2) În ceea ce privește notificarea pozițiilor scurte nete pe acțiuni, pe datoria suverană și pe swapurile neacoperite pe riscul de credit al datoriei suverane, precum și publicarea pozițiilor nete semnificative pe acțiuni, ar trebui prevăzute norme uniforme privind detaliile informațiilor, inclusiv standardul comun de utilizat pentru notificare, pentru a asigura o aplicare consecventă a obligațiilor de notificare la nivelul Uniunii, pentru a stimula eficiența procesului de raportare și pentru a oferi publicului informații comparabile.
(3) Pentru a asigura identificarea corespunzătoare a deținătorilor de poziții, notificările trebuie să conțină, pe lângă numele deținătorului de poziții, și un cod, în cazul în care acesta este disponibil. Până când va fi disponibil un identificator mondial unic, solid și recunoscut public, al entităților juridice, este necesară utilizarea codurilor existente pe care le pot avea deținătorii de poziții, precum codul de identificare a entității (BIC).
(4) În scopul îndeplinii obligațiilor sale decurgând din prezentul regulament și din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (2), AEVMP urmează să primească trimestrial din partea autorităților competente informații privind notificarea pozițiilor scurte nete pe acțiuni, pe datoria suverană și pe swapurile neacoperite pe riscul de credit al datoriei suverane, precum și informații suplimentare privind pozițiile scurte nete, la solicitarea acesteia.
(5) În vederea utilizării eficiente a acestor informații, în special în ceea ce privește obiectivul de asigurare a bunei funcționări și a integrității piețelor financiare, precum și a stabilității sistemului financiar din Uniune, informațiile trimestriale trebuie să fie standardizate, să fie stabile în timp și să aibă un nivel de detaliere suficient, sub formă de date agregate zilnic, pentru a permite AEVMP să le prelucreze și să le utilizeze în scopuri de cercetare și analiză.
(6) AEVMP nu este în măsură să stabilească dinainte informațiile specifice de care ar putea avea nevoie de la o autoritate competentă, deoarece aceste informații pot fi stabilite numai de la caz la caz și pot include contribuții foarte diverse, de la date individuale sau agregate privitoare la pozițiile scurte nete la pozițiile neacoperite pe swapurile pe risc de credit. Cu toate acestea, este important să se stabilească informațiile generale care trebuie furnizate în această privință.
(7) În vederea calculării volumului tranzacțiilor, atât din Uniune, cât și din locuri de tranzacționare situate în afara Uniunii, fiecare autoritate competentă trebuie să stabilească sursele de informații relevante pentru identificarea și măsurarea tranzacționării unei anumite acțiuni. În prezent, nu există nici obligații armonizate de raportare la nivelul Uniunii referitoare la acțiunile admise numai în sisteme alternative de tranzacționare, nici standarde internaționale referitoare la statisticile privind tranzacționarea unor acțiuni individuale și locurile de tranzacționare, care să evidențieze variații relevante. Astfel, este necesar să se acorde autorităților competente o anumită flexibilitate pentru efectuarea acestor calcule.
(8) Pentru asigurarea unui cadru consecvent, data aplicării prezentului regulament ar trebui să fie identică cu data aplicării Regulamentului (UE) nr. 236/2012. Cu toate acestea, pentru a acorda persoanelor fizice și juridice suficient timp pentru prelucrarea listei de acțiuni exceptate în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012, pregătirea acestei liste și publicarea ulterioară a acesteia pe site-ul web al AEVMP ar trebui să intervină cu suficient timp înainte de data aplicării Regulamentului (UE) nr. 236/2012. Prin urmare, este nevoie ca metoda de calcul al volumului tranzacțiilor pentru determinarea locului principal de tranzacționare al unei acțiuni să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(9) Deoarece în Regulamentul (UE) nr. 236/2012 se recunoaște că se vor adopta standarde tehnice obligatorii înainte ca aplicarea regulamentului în cauză să fie posibilă în mod practic și că este esențială precizarea înainte de 1 noiembrie 2012 a elementelor-cheie nonesențiale necesare pentru a facilita respectarea de către participanții la piață a prezentului regulament și asigurarea punerii sale în aplicare de către autoritățile competente, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în ziua următoare publicării sale.
(10) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice normative transmis Comisiei de AEVMP.
(11) AEVMP a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice normative pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010,