Recitale
(1) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social „O strategie europeană privind vehiculele ecologice și eficiente din punct de vedere energetic” (2), recunoaște existența unei game largi de tehnologii (energie electrică, hidrogen, biogaz și biocarburanți lichizi) care pot contribui considerabil la prioritățile Europa 2020 de dezvoltare a unei economii bazate pe cunoaștere și inovare (creștere inteligentă) și la promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică și mai competitivă (creștere durabilă).
(2) Pe termen scurt și mediu, motorul cu combustie internă (MCI) va rămâne probabil predominant la vehiculele de transport rutier. Prin urmare, adaptarea MCI la carburanți ecologici, precum hidrogenul (H2) sau amestecuri de hidrogen și gaze naturale (H2GN), ar putea facilita trecerea de la MCI la alte tipuri de sisteme de propulsie, bazate pe electricitate (baterie electrică, pilă de combustie).
(3) Având în vedere incertitudinea cu privire la viitorul tehnologiei sistemelor de propulsie și probabilitatea ca noile tehnologii să reprezinte o parte din ce în ce mai importantă a pieței, este necesar ca legislația europeană în vigoare privind omologarea de tip să fie adaptată la aceste tehnologii.
(4) Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (3) nu include în prezent H2 și H2GN printre tipurile de carburanți luate în considerare. Prin urmare, ar trebui extinsă procedura de omologare de tip prevăzută în regulamentul respectiv pentru a include aceste tipuri de carburanți.
(5) Regulamentul (CE) nr. 79/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor pe bază de hidrogen și de modificare a Directivei 2007/46/CE (4) a stabilit cerințele de siguranță pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește propulsia pe bază de hidrogen. Trebuie, de asemenea, să se acorde atenție protecției mediului, întrucât emisiile de oxizi de azot rezultând din utilizarea hidrogenului drept carburant în motoarele cu combustie internă pot avea un impact asupra mediului.
(6) Amestecurile H2NG eliberează în atmosferă o anumită cantitate de poluanți, în special hidrocarburi, monoxizi de carbon, oxizi de azot și pulberi în suspensie. Aceste emisii trebuie să fie evitate.
(7) Diferitele formule și parametri utilizați pentru stabilirea rezultatelor testelor privind emisiile trebuie adaptate pentru cazurile specifice ale folosirii H2 și H2GN în MCI, întrucât respectivele formule și parametri depind foarte mult de tipul și caracteristicile carburantului utilizat.
(8) Documentele furnizate de producător autorităților naționale de omologare trebuie actualizate în vederea includerii informațiilor relevante privind vehiculele pe bază de H2, H2GN și vehiculele electrice.
(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 692/2008 ar trebui modificat în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic pentru autovehicule,