Recitale
(1) Conform Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și sunt incluse pe o listă a mențiunilor autorizate.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să înainteze cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), denumită în continuare „autoritatea”.
(3) După primirea unei cereri, autoritatea trebuie să informeze fără întârziere celelalte state membre și Comisia și să emită un aviz cu privire la mențiunea de sănătate respectivă.
(4) Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate, ținând seama de avizul emis de autoritate.
(5) În urma unei cereri din partea Valio Ltd., prezentată în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate privind efectele Lactobacillus rhamnosus GG (LGG) asupra menținerii apărării împotriva microorganismelor gastrointestinale patogene (Întrebarea nr. EFSA-Q-2010-01028) (2). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: „Lactobacillus GG ajută la menținerea apărării împotriva agenților patogeni intestinali”.
(6) La 1 iunie 2010, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității care concluziona, pe baza datelor prezentate, că nu s-a stabilit o relație cauză-efect între consumul de Lactobacillus rhamnosus GG și efectul pretins. În consecință, având în vedere că mențiunea de sănătate nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, aceasta nu ar trebui autorizată.
(7) În urma unei cereri din partea Gelita AG, prezentată în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate privind efectele colagenului hidrolizat asupra întreținerii articulațiilor (Întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00201) (3). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: „Amestecul caracteristic de peptide obținute din colagen (colagen hidrolizat) având un efect fiziologic benefic asupra întreținerii sănătății articulațiilor la populația activă din punct de vedere fizic”.
(8) La 20 iulie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității care concluziona, pe baza datelor prezentate, că nu s-a stabilit o relație cauză-efect între consumul de colagen hidrolizat și efectul pretins. În consecință, având în vedere că mențiunea de sănătate nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, aceasta nu ar trebui autorizată.
(9) Mențiunile de sănătate care fac obiectul prezentului regulament sunt mențiuni de sănătate în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și pot beneficia de perioada de tranziție stabilită la articolul 28 alineatul (5) din regulamentul menționat. Întrucât autoritatea a concluzionat că nu s-a constatat o relație de cauză-efect între alimentele și efectele pretinse respective, cererile nu sunt în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și, prin urmare, nu pot beneficia de perioada de tranziție prevăzută la articolul susmenționat.
(10) Pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, atât operatorii economici din sectorul alimentar, cât și autoritățile naționale competente ar trebui să ia măsurile necesare pentru a garanta că, cel târziu la șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, mențiunile de sănătate incluse în lista din anexa la prezentul regulament nu mai sunt utilizate.
(11) Observațiile solicitanților și ale membrilor publicului, primite de Comisie în conformitate cu articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, au fost luate în considerare în momentul stabilirii măsurilor prevăzute în prezentul regulament.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,