Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 973/2010 a suspendat temporar taxele vamale asupra importurilor de anumite produse industriale în Azore și Madeira. Produsele pentru uz agricol, comercial sau industrial cărora li se aplică suspendarea sunt stabilite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 973/2010. Materiile prime, părțile și componentele utilizate în scopuri agricole, pentru transformări industriale sau întreținere cărora li se aplică suspendarea sunt stabilite în anexa II la regulamentul menționat. Mărfurile respective sunt enumerate în anexe utilizându-se codurile corespunzătoare din Nomenclatura combinată aplicabile pentru 2009, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1031/2008 al Comisiei (2).
(2) Nomenclatura combinată a fost înlocuită prin Regulamentul (UE) nr. 861/2010 al Comisiei din 5 octombrie 2010 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (3) și prin Regulamentul (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei din 27 septembrie 2011 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (4). Ca urmare a acestor modificări, trebuie efectuate anumite adaptări tehnice la codurile NC enumerate în anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 973/2010.
(3) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 973/2010 trebuie modificat în consecință.
(4) Deoarece anumite modificări la codurile NC se aplică de la 1 ianuarie 2011, modificările corespunzătoare la Regulamentul (UE) nr. 973/2010 trebuie să se aplice începând cu data menționată,