Recitale
(1) Între Uniunea Europeană, pe de o parte, și Regatul Norvegiei, pe de altă parte, s-a încheiat un acord, sub forma unui schimb de scrisori, privind acordarea de preferințe comerciale suplimentare pentru produsele agricole, în temeiul articolului 19 din Acordul privind Spațiul Economic European. Acordul a fost aprobat, în numele Uniunii, prin Decizia 2011/818/UE a Consiliului (2).
(2) Acordul respectiv prevede, de asemenea, o liberalizare progresivă a comerțului cu produse agricole pe o bază preferențială comună și reciproc avantajoasă și noi contingente tarifare anuale scutite de taxe vamale la importul în Uniunea Europeană pentru anumite produse agricole originare din Norvegia.
(3) Pentru a aplica noile contingente tarifare prevăzute în respectivul acord, este necesar să se modifice Regulamentul (CE) nr. 992/95.
(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 992/95 trebuie modificat în consecință.
(5) În conformitate cu Decizia 2011/818/UE, noile contingente tarifare trebuie aplicate începând cu 1 ianuarie 2012. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată;
(6) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal.